Trăim în două state. Un stat al indivizilor speciali fără dovada unei sănătăți mintale, care au băgat România în buzunarele proprii. Stat care privește în altă parte cînd ministerele și instituțiile cheie se umflă de sinecuriști cu salarii uriașe și sporuri pentru hemoroizi, bacterii, condiții vătămătoare de birou. În obscuritatea impusă, avem statul real, legat la ochi prin altă ordonanță a sărăciei, statul poporului înhămat la datoriile făcute de indivizii numiți în fruntea primului stat. România nu mai e a poporului, e a huliganilor din politică, a interlopilor din Justiție, a cămătarilor cu funcții și legături mafiote cu trădătorii de neam, e a traseiștilor care au colindat partidele după miros de fleică și contracte cu statul, a celor care au furat banii țării, nu cu sacoșa, ci cu tirul, în timp ce „coldiștiiˮ din Justiție, D.N.A. și S.R.I. au „contribuit” deontologic la măsluirea unor fapte penale. Ar fi bine ca, pe masa președintelui și la toate ședințele Guvernului, în fața fiecărui membru, în fața CCR-ului, a serviciilor să fie așezată cîte o pereche de cătușe, ca simbol-avertisment. Poate așa vor înțelege mesajul și vor avea un strop de teamă în luarea deciziilor ce țin de poporul asuprit peste măsură.
Ocupantul Cotroceniului, care s-a făcut de rîs în
toate vizitele externe, a afirmat că, deși pensiile magistraților sînt
„nejustificate”, discuția despre reducerea lor a fost o eroare, întrucît a dus
la scăderea calității actului de justiție. Care act de Justiție? Cel măsluit în
favoarea statului lor? Știați că zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc
chirii extrem de mici, între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul
Capitalei, puse la dispoziție de Ministerul Justiției? Unii au părăsit sistemul
de mai bine de zece ani, și deși au proprietăți în județul Ilfov și în aria
altor județe, conform declarațiilor de avere, au rămas în aceleași locuințe de
serviciu cu chirii modice și condiții preferențiale, deși trebuiau predate la
pensionare.
Contextul actual spune că poporul, căruia îi este
imposibil să supraviețuiască „apocalipsei” taxelor și reducerii veniturilor, a
înțeles că se află într-un război deschis cu guvernul, motiv pentru care a
început seria protestelor. Programul de ultra-austeritate impus de Bolojan se
traduce astfel: mai faceți niște găuri la curea proștilor, că e prea largă!
Bolojan și statul subteran trebuie să ia de la „îmbuibații” sistemului de care
nu s-au atins pînă acum. Parlamentul și Guvernul cheltuiesc lunar sute de mii
de lei cu deplasările aleșilor la diferite evenimente în Europa şi în lume.
Nu-s bani pentru școli, spitale, salarii, pensii ca în U.E., au interzis pînă
și bibliotecile rurale, au tăiat drastic veniturile românilor, iar la taxe și
impozite depășim orice stat european. Dar sînt bani pentru deplasările aleșilor
la evenimente fără finalitate, chiar păguboase pentru România! Majoritatea
deplasărilor sînt excursii de relaxare pe banii contribuabililor. Știți cît
costă deplasarea unui demnitar la Guvern lunar? Între 21.000 și 30.000 de lei.
Aici intră mașină, șofer, combustibil, tot ce ține de mentenanța unei mașini.
Înmulțiți cu numărul neștiut de mare al consilierilor, secretarilor de stat,
miniștrilor și altor autorități. Teancuri de bani se duc pe apa murdară spre
Ucraina, teancuri de bani, pentru complexul militar-industrial, pentru masa și
cazarea trupelor de ocupație franceze, pentru instruirea mercenarilor pe
aerodroamele României, mercenari destinați urmașilor lui Bandera care-i
bestializează pe preoții ce slujesc în limba română… Banderiștii au dat jos
placa lui Eminescu de la Cernăuți, emblemă de necontestat a faptului că acolo e
pământ românesc. Duo-ul Muco-Bolo îl laudă pe imbecilul clovn Zelensky, încă
președinte al Ucrainei, pe care Trump îl învîrte după cum cer interesele
globaliștilor, iar acesta își bate joc de români. Drept răsplată,
„conducătorii” noștri i-au mai promis un „Patriot. Pe lîngă șpaga de 2 miliarde
dată Înaltei Porți de la „Palais Elyseeˮ, încă 2 miliarde de euro a cheltuit
statul cu niște rachete „bodyguarziˮ, care să păzească rachetele existente,
despre care spuneau că ar fi invincibile. Oana Țoiu, ministreasa de externe, în
prostie patologică, i-a promis lui Zelensky ca îl va ajuta să-l învingă pe
Putin.
Pentru statul real al românilor sărăciți, o altă
veste proastă vine de la UE: Pensiile și salariile vor fi înghețate încă 6 ani,
pentru că banii sînt risipiți pe prietenii mafiote. Culmea ipocriziei e că doi
lideri de sindicat din Educație Marius Nistor și Simion Hăncescu primesc 60.000
lei lunar ca profesori de liceu, deși nu trec pe la școală, posturile lor fiind
blocate. Iată de ce scenariul protestelor era cunoscut dinainte. Liderii de
sindicat, din toate sectoarele economiei, sînt de decenii aceiași burtoși
vînduți guvernării mafiote, care a îngropat țara în datorii în ultimii șase ani,
țara din lagărul concentraționar al Ursulei, cu cel mai eronat sistem de
salarii şi pensii.
Bolojan și preafericitul Nicușor, uns președinte de
către servicii, la fel că toți vînzătorii de țară, fac o politică printre
neuroni lipsă, adicătelea, „cîinii latră, ursul merge”! Peste patru milioane de
români au pensii sub limita sărăciei, iar cei care ocupă scaunele înalte ale
statului, complicii acestora şi obedienții sînt recompensați cu salarii şi
pensii care nu se pot număra decît cu aparatul! Un medic are 1.500 de lei
pensie, iar un ciocoi care a frecat menta şi a fraudat cît a putut are sute de
mii de lei! Acest guvern nedorit a băut apa de la cîini! Cu toţii par turbaţi!
Unii îşi cară salariile și pensiile cu geamantanul, în timp ce pensionarii care
au construit o Românie, au educat și tratat generații, mor cu zile de sărăcie
şi boală. Din micimea unor astfel de personaje de stat s-au născut nimicniciile
şi prioritățile perverse ale statului mafiot.
Datoria guvernamentală a urcat în martie 2025 la
998,617 miliarde lei, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor,
consultate de Agerpres. Nu vom avea niciodată un trai bun în România, pentru că
și acest regim politic, care include și președinția, a fost urcat la putere de
mafia serviciilor. Din 2007 pînă la finele lui 2023, peste 4,3 milioane de
români au părăsit țara, fie definitiv, fie pentru temporar, iar în primele șase
luni ale lui 2024 alți aproape 14.000 au plecat peste graniță, potrivit
„Euresˮ. România rămîne campioana inflației în UE. cu 5,8% în iunie 2025, dublă
față de Bulgaria și cu 25% mai mare decît Ungaria și cu un avans anual al
prețurilor de 5,8%, arată datele publicate Eurostat. Creșterea TVA, de la 19%
la 21%, şi unificarea cotelor reduse de 5% şi 9%, nu va face decît să amplifice
fenomenul care face gaură în buzunare.
Este știut că nu exista vreo opoziție sau putere
care sa nu fie controlate. Controlată și ea, Armata Română are rolul
jandarmeriei de la mitingul de duminica trecută, adică, are grijă să nu se ia
la bătaie francezii cu americanii în bazele NATO de la noi. Vestea proastă
pentru sistem este ca nemulțumirile sociale vor continua să se amplifice pe
fondul sărăciei, iar protestele să reizbucnească. Unde ne-am fi aflat ca țară
dacă nu am fi beneficiat, în ghilimele, de tîrgurile subterane ale celor care
ne-au scos țara la mezat și controlează puterea?
Autor:
Maria Diana
Popescu
Sursa: Gandeste.org


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu