(EV. IOAN XIX, 6-11; 13-20; 25-28; 30-35)
Când L-au văzut deci arhiereii şi slujitorii au
strigat, zicând: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Zis-a lor Pilat: Luaţi-L voi şi
răstigniţi-L, căci eu nu-I găsesc nici o vină. Iudeii i-au răspuns: Noi avem
lege şi după legea noastră El trebuie să moară, că S-a făcut pe Sine Fiu al lui
Dumnezeu. Deci, când a auzit Pilat acest cuvânt, mai mult s-a temut. Şi a
intrat iarăşi în pretoriu şi I-a zis lui Iisus: De unde eşti Tu? Iar Iisus nu
i-a dat nici un răspuns. Deci Pilat i-a zis: Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am
putere să Te eliberez şi putere am să Te răstignesc? Iisus a răspuns: N-ai avea
nici o putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dat ţie de sus. De aceea cel ce
M-a predat ţie mai mare păcat are. Deci Pilat, auzind cuvintele acestea, L-a
dus afară pe Iisus şi a şezut pe scaunul de judecată, în locul numit pardosit
cu pietre, iar evreieşte Gabbata. Şi era Vinerea Paştilor, cam la al şaselea
ceas, şi a zis Pilat iudeilor: Iată Împăratul vostru. Deci au strigat aceia:
Ia-L! Ia-L! Răstigneşte-L! Pilat le-a zis: Să răstignesc pe Împăratul vostru?
Arhiereii au răspuns: Nu avem împărat decât pe Cezarul. Atunci L-a predat lor
ca să fie răstignit. Şi ei au luat pe Iisus şi L-au dus ca să fie răstignit. Şi
ducându-Şi crucea, a ieşit la locul ce se cheamă al Căpăţânii, care evreieşte
se zice Golgota, unde L-au răstignit, şi împreună cu El pe alţi doi, de o parte
şi de alta, iar în mijloc pe Iisus. Iar Pilat a scris şi titlu şi l-a pus
deasupra Crucii. Şi era scris: Iisus Nazarineanul, Împăratul iudeilor! Deci
mulţi dintre iudei au citit acest titlu, căci locul unde a fost răstignit Iisus
era aproape de cetate. Şi era scris: evreieşte, latineşte şi greceşte. Şi
stăteau, lângă crucea lui Iisus, mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa,
şi Maria Magdalena. Deci Iisus, văzând pe mama Sa şi pe ucenicul pe care Îl
iubea stând alături, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău! Apoi a zis
ucenicului: Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine. După
aceea, ştiind Iisus că toate s-au săvârşit acum, ca să se împlinească
Scriptura, a zis: Mi-e sete. Deci după ce a luat oţetul, Iisus a zis:
Săvârşitu-s-a. Şi plecându-Şi capul, Şi-a dat duhul. Deci iudeii, fiindcă era
vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe cruce, căci era mare ziua sâmbetei
aceleia, au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor şi să-i
ridice. Deci au venit ostaşii şi au zdrobit fluierele celui dintâi şi ale
celuilalt, care era răstignit împreună cu el. Dar venind la Iisus, dacă au
văzut că deja murise, nu I-au zdrobit fluierele. Ci unul din ostaşi cu suliţa a
împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă. Şi cel ce a văzut a
mărturisit şi mărturia lui e adevărată; şi acela ştie că spune adevărul, ca şi
voi să credeţi.
Cunoaștem faptul că fiecare dintre noi este chemat
să-L urmeze pe Dumnezeu pe calea desăvârșirii. Fiecare trebuie să răspundă sau
să nu răspundă, în consecință, acestei chemări. Vorbim așadar despre o „Cruce a
vieții”, care nu înseamnă numai necaz și suferință, ci și o adâncă regăsire
personală în misiunea vieții personale, oglindită în familie, la locul de
muncă, în lume. Pe această cruce urcăm cu toții zilnic, regăsindu-ne în fiecare
clipă cu greutățile, durerile și apăsările noastre. Cert este că, dincolo de
orice furtună, niciodată nu suntem singuri. Niciodată nu ne răstignim de dragul
răstignirii, ci din dragostea lui Hristos, care poartă pe umerii Săi
neputințele noastre.
Răstignirea
Domnului după mărturia ucenicului iubit
Pericopa evanghelică, rânduită în ziua prăznuirii
Înălțării Sfintei Cruci, are o structură teologică adâncă, amintind de
momentele premergătoare Răstignirii Domnului. Primul tablou reunește mărturia
Sfântului Ioan Evanghelistul despre Judecata Mântuitorului înaintea Sinedriului
și a lui Pilat (cf. In. 19, 6-11). Sunt momente cutremurătoare, în care ochii
duhului nostru sunt îndreptați spre marea și nedreapta răsplată pe care făptura
a rânduit-o Ziditorului ei. Regăsim aici încercarea iudeilor de a justifica
această decizie absurdă prin spiritul legii pe care o păzeau: „Noi lege avem și
după legea noastră El trebuie să moară, că S-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu”
(v. 7). În fața acestor acuzații furibunde, autoritatea romană cedează și Îl
trimite pe Fiul lui Dumnezeu spre a fi răstignit pe cruce, laolaltă cu
nelegiuiții de rând. Ce-i drept, Pilat aplică și el regula dreptului la
justiție, adoptă parțial un interogatoriu și în cele din urmă cedează uralelor
venite din mulțime: „Ia-L! Ia-L! Răstignește-L!” (v. 15).
Cel de-al doilea tablou pe care îl regăsim în
pericopa evanghelică descrie drumul Crucii și amănuntele răstignirii Domnului.
Detaliile vin să completeze și mai clar imaginea dramatică a nelegiuirii
săvârșite de om, împotriva Iubitorului de oameni: „Iar Pilat a scris și titlu
și l-a pus deasupra Crucii. Și era scris: Iisus Nazarineanul, Împăratul
iudeilor! Deci, mulți dintre iudei au citit acest titlu, căci locul unde a fost
răstignit Iisus era aproape de cetate. Şi era scris: evreiește, latinește și
grecește” (v. 19-20). Iată că ceea ce Pilat și ceilalți părtaşi ai răstignirii
au socotit a fi batjocură se preschimbă acum în dar și binecuvântare
dumnezeiască, acoperind mulțime de păcate, spălând desăvârșit cu Sfântul Sânge
rușinea strămoșească!
Ultimele două tablouri cuprind detalii referitoare
la starea de patimă și grăirile Mântuitorului pe Cruce. Sfântul Ioan
Evanghelistul adaugă și o listă a celor care i-au rămas aproape și l-au plâns
pe Domnul până în ultima clipă: „Și stăteau, lângă crucea lui Iisus, mama Lui
și sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, și Maria Magdalena” (v. 25). Este prezent
și el în relatare, însă momentul este surprins cu delicatețe, arătându-se la
persoana a III-a ca pe „tutorele” încredințat al Maicii Domnului. În aceste
clipe de calvar, Mântuitorul nostru pătimește ca un om. Nu face nici o clipă
rabat de la paharul suferinței, refuzând orice fel de anestezic. Urmează rând
pe rând: împungerea coastei și pogorârea de pe cruce. Și, la finalul
Evangheliei Sale, Sfântul Ioan face încredințare totală pentru toate timpurile,
întărind cele întâmplate până la sfârșitul veacurilor: „Și cel ce a văzut a
mărturisit și mărturia lui este adevărată; și acela știe că spune adevărul, ca
și voi să credeți” (v. 35).
Crucea
– chezășie a lepădării de sine
Nu întâmplător a ales Hristos să ne mântuiască
jertfindu-Se pe cruce, de vreme ce crucea exprimă universalitatea mântuirii,
împăcarea Cerului cu pământul (a lui Dumnezeu cu omul) şi a oamenilor între ei,
din cele patru laturi ale lumii şi din toate timpurile. Remediul acestei
dualități existențiale îl aflăm negreșit în cuvântul Sfintei Evanghelii: „Dacă
vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi
urmeze Mie. Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va
pierde sufletul pentru Mine îl va afla” (Mt. 16, 24-25). Mântuitorul ne propune
aici o abordare ireversibilă și etapizată pentru depășirea incertitudinilor
noastre. Invitația este în primul rând o expresie a libertății personale: „Dacă
cineva vrea să vină”. Pășind pe următoarea treaptă, omul trebuie să se
introducă în taina crucii, asumându-și total propriile sale eșecuri și dorințe.
Pe a treia treaptă, omul ajunge la înțelegerea onestă a entității sale unice:
sufletul. În consecință, „dacă vom asculta propovăduirea Mântuitorului nostru
Hristos, vom deveni liberi, pentru că rămânem în El, pentru că ne ridicăm
crucea pe umăr și Îl urmăm, renunțând în același timp la noi înșine,
lepădându-ne de legea trupească împreună cu toate patimile și poftele ei. Ne
ridicăm pe umeri crucea, îndurând de dragul legii lui Dumnezeu orice rea
pătimire” (Sfântul Nectarie, Tainele vindecării sufletului, București, 2023, p.
61).
Crucea
– pecete a mărturisirii adevărate
Urmează mai apoi încredințarea Crucii și
recunoașterea ei ca perspectivă unică și ireversibilă de devenire în Dumnezeu:
„Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu
pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Mt. 10, 32-33). Termenul
de „mărturisire” (în limba greacă: omologeo, de unde și înțelesul corelativ de
„a omologa”) definește în fapt o recunoaștere fără echivoc a lui Hristos ca
Dumnezeu și Stăpân. Pe de altă parte, ca act de mărturisire prin asimilare,
termenul se poate subscrie și unei interpretări juridice. Cu alte cuvinte,
curajul nostru de a-L mărturisi pe Hristos înaintea oamenilor necredincioși și
desfrânați va fi răsplătit cu actul de mijlocire pe care El îl va îndrepta în
apărarea noastră la ceasul hotărât Înfricoșatei Sale Judecăți. Atunci, șezând
pe Tron înalt și cărțile fiecăruia fiind deschise, „Fiul Omului îi recunoaște
sau îi reneagă pe oameni înaintea curții cerești de judecată. Dumnezeu este
văzut aici ca Tată atât al lui Hristos, cât și al nostru. Noi participăm la
relația lui Hristos cu Tatăl, dar în cazul nostru este vorba atât de
recompensă, cât și de judecată (10, 33), în funcție de modul în care ne-am
achitat de responsabilitatea de a-L mărturisi pe Hristos înaintea lumii”
(Comentariu exegetic al Noului Testament. Matei, Timișoara, p. 432).
Prin puterea Crucii Sale, Domnul a biruit stihiile
lumii, transformându-le pe toate după legea Noului Legământ. Iată ce învață
Sfântul Efrem Sirul în acest sens: „Într-adevăr, păgânismul pe care l-au văzut
la sfârşit a fost/ s-a manifestat dintru început în vremea Domnului./ Totuşi,
deşi El ştia foarte bine că sunt păgâni, cu Crucea Sa i-a mântuit pe toţi,/
însă când au apostaziat de la Dânsul,/ au mâncat acolo carne; s-au făcut pildă
acolo./ Când poporul a fost înfrânt la Ai de cei slabi,/ Iusua şi-a sfâşiat
veşmintele înaintea Chivotului Legii/ şi a grăit cu frică înaintea Celui
Preaînalt./ Blestem s-a abătut peste popor, fără să se ştie./ Tot astfel
păgânismul era ascuns în oştire,/ însă în loc de chivot, ei au purtat Crucea./
Dreptatea i-a ridicat fără înţelepciune,/ Căci nu prin putere s-a dobândit
libertatea./ Printr-o amăgire ea a mărşăluit spre pământul pe care l-a lovit:/
a văzut că a supus cetatea şi s-a mândrit” (Sf. Efrem Sirul, Imnele împotriva
lui Iulian Apostatul, III, 11-13).
Autor:
Pr. Ioniță Apostolache – 14 Septembrie 2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu