Pe 20 septembrie 2025, România se mobilizează din nou pentru un scop comun: un mediu mai curat și mai responsabil! Let’s Do It, Romania! dă startul ediției aniversare a Zilei de Curățenie Națională, sub mesajul „Prietenul la nevoie se cunoaște”, o campanie care sărbătorește 15 ani de fapte concrete și milioane de voluntari implicați.
Evenimentul care are loc simultan în toate cele 41
de județele ale României și este deschis
tuturor: cetățeni, familii, elevi, profesori, angajați, autorități locale,
ONG-uri și companii a avut loc și la Mireșu Mare, Maramureș. S-au implicat, ca
de fiecare dată, elevii școlilor Mireșu Mare, Lucăcești și Tulghieș și cadrele
didactice din aceste instituții de învățământ.
Reamintim faptul că anul 2025 marchează un moment
istoric: este primul an în care Ziua de Curățenie Națională are loc în mod
oficial, ca zi stabilită prin lege după ce inițiativa a fost adoptată în Parlament
și promulgată de Președintele României ca Legea 266/2024. Este o recunoaștere a
impactului uriaș pe care voluntarii din toată țara l-au avut în ultimii 15 ani
și un angajament pe termen lung față de mediu și responsabilitate civică.
Mai jos puteți viziona câteva imagini cu elevii din
ciclul primar al Școlii Gimnaziale Mireșu Mare surprinși la locul faptei, adică
Centrul civic al comunei noastre!
Text
și foto înv. Dragoș Gelu











Felicitări sincere tuturor elevilor miriseni!
RăspundețiȘtergere