luni, 29 septembrie 2025

Serbările Toamnei, ediția a XXII-a la Școala Mireșu Mare și structurile Lucăcești, Tulghieș și Dăneștii Chioarului


Toamna este anotimpul belşugului, al bogăţiei atât în recoltă cât şi în culori. În fiecare an ni se dezvăluie acelaşi anotimp, dar cu altă haină. Câteodată blândă, cu soare dogoritor şi cu parfum de fructe, alteori mai aspră cu miros de brumă şi vânt tăios sau cu ploi reci, melancolice, dar întotdeauna colorată cum nici nu ţi-ai fi imaginat că se poate. Toată această simfonie de culori ne dă un sentiment ciudat de visare. Atâtea culori atât de diferite şi totuşi atât de bine combinate, încât aproape că nu-ţi poţi crede ochilor că ceea ce vezi e aievea. Încercăm să înţelegem acest festin al culorilor privind cu atenţie acest spectacol al naturii, această impresionantă dovadă de sensibilitate şi frumos. Ne gândim că uneori ar fi benefic să ne exprimăm gândurile prin intermediul artei. Să redăm, aşadar, bogăţia şi culorile toamnei prin desen, pictură, colaje, aplicaţii cu materiale din natură oferind, în acelaşi timp, posibilitatea micilor și marilor artişti de a da frâu liber imaginaţiei creatoare şi artistice prin intermediul culorii şi a penelului.

 Natura, aşa cum este ea, trecând prin multe transformări, ne încântă privirea de fiecare dată. Încet, încet îşi reduce din activităţi, pregătindu-se pentru o nouă etapă. Privind în jurul nostru este imposibil să nu vedem că frunzele copacilor încep să cadă una câte una, precum lacrimile, că rândunelele se adună şi ne privesc cu nostalgie, pregătindu-se pentru lunga călătorie, că razele plăpânde ale soarelui încearcă totuşi să ne mai încălzească.

Și în acest an, al douăzeci și doilea consecutiv, am organizat o expoziție a toamnei (legume, fructe, flori, cereale), în care grădinarii, elevii din ciclul primar și câțiva din ciclul gimnazial și-au arătat creativitatea, ingeniozitatea și măiestria, prin confecționarea de obiecte, figurine (personaje) și aranjamente florale.

Un juriu format din: prof. Dorca Raul, prof. Zah Monica, consilier educativ Filip Mădălina, prof. Bîrlea Olimpia și prof. înv. primar Dragoș Gelu, au oferit diplome celor mai talentați și iscusiți meșteri în ale frumosului.

Au fost premiate: „Omida din mere”, „Platoul cu fursecuri de toamnă”, „Moara din semințe”, „Roaba cu bostani”, „Balonul de Aur” (din nuci), „Păpușa din dovleac”, „Coșul din semințe”, „Dovleacul năzdrăvan”, „Ciupercuța”, „Cățelul din conopidă”, „Pisicuța din cartof”, „Pinguinul”, „Căluțul din vânătă”, „Ardeiul Roboțel”, „Șarpele boa din dovleac”, „Ceasul din varză”, „Aranjament de toamnă din diferite semințe”, „Coșul abundenței”, „Bufnița din dovleac”, „Ceas floral”, Căsuța din pădure” din dovleac), ș.a. S-au remarcat și structurile școlii noastre, respectiv Grădinița și Școala cu clasele I-IV Lucăcești, Grădinița și Școala cu clasele I-IV Tulghieș și Grădinița Dăneștii Chioarului.

Holul Școlii gimnaziale Mireșu Mare a fost o încântare pentru toți elevii școlii dar și pentru părinții care au trecut astăzi pragul școlii noastre! Felicitări tuturor celor implicați!

Text și foto: Gelu DRAGOȘ UZPR















































Un comentariu: