O altă veste tristă printre marii artiști ai României! Horia moculescu a decedat! Compozitorul, solistul, pianistul și omul de televiziune Horia Moculescu, în vârstă de 88 de ani, era internat în stare gravă la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” din capitală. Potrivit unor reprezentanți ai spitalului, Moculescu a murit miercuri, 12 noiembrie 2025.
Artistul se afla la Terapie Intensivă și ar fi fost
intubat în ultimele zile, din cauza unor complicații pulmonare.
Horia
Moculescu s-a născut la 18 martie 1937, în Râmnicu-Vâlcea. La vârsta de şase
ani a învăţat să cânte la acordeon. A urmat cursurile medii la Turda, la Liceul
de Băieţi (actualul Colegiu Naţional ”Mihai Viteazul” din Turda), unde s-a
remarcat prin virtuozitatea cu care interpreta piese de muzică uşoară la pian
şi la acordeon.
Artistul mărturisea într-un interviu că acordeonul
îi fusese trimis de tatăl său, de pe front, în 1943 şi a învăţat singur să
cânte la acest instrument. Mai târziu, acest lucru i-a folosit la studiul
pianului, având norocul de a învăţa să cânte la pian cu profesori foarte buni, potrivit
TVR.
În mediul online au apărut, miercuri, mesaje de
condoleanțe din partea celor care l-au cunoscut pe compozitorul Horia
Moculescu. Printre cei care au scris despre artist se numără și prezentatorul
Dan Negru, care a publicat un mesaj pe rețelele sociale: „Horia Moculescu a
fost unul dintre primii mei șefi la TVR. A murit azi… Am vorbit de multe ori cu
el, în viața asta, despre moarte. De la Horia și de la Vadim Tudor am învățat
multe despre ‘dincolo’. Vom muri și vom vedea! Cândva l-am întrebat pe Mocu
dacă îi e frică de moarte”, a scris Dan Negru. „Nu, nu mi-e frică de moarte”, a
răspuns Moculescu, în discuția cu Dan Negru, din 2022. „De un singur lucru mi-e
frică groaznic: de durere și de suferință. Vă zic și de ce. Eu am o boală
pulmonară ireversibilă, asta este, mi-am asumat-o de pe vremea când fumam și
știam că spre așa ceva ajung la bătrâneți înaintate. În rest, să spun de ce nu
mi-e frică de moarte: pentru că unul dintre principiile mele – care m-au
călăuzit toată viața – este certitudinea că voi ajunge în fața lui Dumnezeu
fără să fi comis vreodată un rău voluntar.”
Dumnezeu să-l ierte!
GDL

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu