Potrivit Legii nr. 752/2001 și Statutului Academiei Române, titlul de academician poate fi purtat doar de membrii titulari, astfel încât Ana Blandiana intră, oficial, în rândul celor care dau formă și sens culturii naționale prin excelență și responsabilitate.
Născută la 25 martie 1942, la Timișoara, sub numele Otilia-Valeria Coman,
Ana Blandiana este una dintre cele mai puternice și respectate voci ale
literaturii române postbelice.
Debutând editorial în anii ’60, s-a impus printr-o poezie de o simplitate
cristalină și profunzime etică, care a transformat metafora în formă de
rezistență spirituală.
În perioada comunistă, opera sa a fost de mai multe ori interzisă, iar
numele cenzurat. Poemele ei, transmise clandestin din mână în mână, au devenit
simboluri ale unei conștiințe care refuză compromisul. După 1989, Ana Blandiana
s-a afirmat și ca una dintre cele mai importante voci civice, fondatoare a
Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, alături de
regretatul Romulus Rusan.
Destinul poetei a fost profund modelat de biografia tatălui său, preotul
ortodox Gheorghe Coman, care a fost arestat în anii comunismului și a petrecut
o perioadă lungă de detenție în lagărele de muncă. Potrivit unor mărturii, el a
fost închis la Periprava, unde s-ar fi aflat în detenție alături de
preotul greco-catolic Teodor Dărăban din Oradea, întrețesând acolo o
prietenie care a supraviețuit și după eliberarea lor, în 1964, odată cu
amnistia generală a deținuților politici.
Experiența tatălui său și durerea colectivă a unei generații frânte de
represiune au lăsat urme adânci în sensibilitatea Anei Blandiana. În multe
dintre poemele sale, libertatea și memoria devin dimensiuni sacre ale
existenței, un mod de a vindeca, prin cuvânt, rănile tăcerii.
Un an după eliberarea din detenție, în 1965, părintele Gheorghe Coman avea
să moară în urma unui accident casnic, lăsând în urmă o fiică tânără, dar deja
înzestrată cu acea forță morală care îi va defini întreaga viață.
Autoare a peste 20 de volume de poezie, proză și eseu, traduse în numeroase
limbi și premiate internațional, Ana Blandiana a făcut din literatură o formă
de luciditate morală. Texte precum Octombrie, noiembrie, decembrie, Proiecte
de trecut, A fi sau a privi, ori Patria mea A4 confirmă
vocația ei de poet al adevărului și al transparenței sufletului.
După 1989, implicarea sa civică a completat destinul literar: ca președintă
a Alianței Civice și fondatoare a Memorialului Sighet, a transformat memoria
suferinței într-un proiect național de educație și reflecție. Pentru întreaga
sa activitate, Ana Blandiana a primit numeroase distincții, între care Premiul
Herder, Premiul European „Poetul Libertății”, și Premiul
Internațional Vilenica.
Prin alegerea sa ca membru titular al Academiei Române, Ana Blandiana nu
doar primește o recunoaștere personală, ci și reafirmă locul literaturii de
conștiință în cultura română. Într-o epocă în care adevărul pare adesea
relativ, vocea sa rămâne una dintre cele mai limpezi, reamintind că „adevărul
moral al poeziei” este una dintre ultimele forme de libertate.
Sursa: AlbaPress
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu