IRINA PETRAȘ
EXPOZIȚIA
DE-A CULORILE
și
Lansarea
volumului Poemele Transilvaniei
26 noiembrie-7
decembrie 2025
Vernisaj:
miercuri, 26noiembrie 2025, ora 14.00
Cu
ocazia vernisajului expoziției din data de 26noiembrie 2025, va avea loc și
lansarea volumului Poemele Transilvaniei (Editura Școala Ardeleană,
2025), o antologie gândită de reputatul critic literar și eseist Irina Petraș, președinta
Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România.
Partea
a doua a vernisajului va găzdui recitalul poeților invitați în cadrul acestui
eveniment complex, care aduce împreună voci lirice din întreaga Transilvanie. Evenimentul este posibil datorită eforturilor
deosebite ale Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, Muzeului de
Artă Cluj-Napoca și Editurii Școala Ardeleană din Cluj-Napoca.
Prin expoziţia De-a culorile, Irina Petraș redefineşte sensul uneia dintre
întrebările canonice ale modernismului, privitoare la identificarea artistică a
realităţii celei mai „reale”. Esenţializările formale severe din lucrările sale
cele mai noi regăsesc această realitate în stilizarea neo-expresionistă a
desenului, care-și accentuează calităţile grafice devenind, astfel, emblematice,
printr-o înnoită capacitate de sugestie. Aceeași „realitate” mai este regăsită
și în sugestive împăstări cromatice, prin care straturile de vopsea, lucrate cu
cuțitul sau chiar prin intervenția manuală directă sugerează „corporalizarea”
ființelor șialucrurilor care dobândesc, astfel, o realitate estetică
insolită.
Atât în acea înnoită capacitate de
sugestie, cât și în amintita realitate estetică insolită a reprezentării
artistice, se poate „citi” o sensibilitate aparte, căreia îi este specifică
plăcerea de a fabula pe marginea receptării senzoriale a lumii. Se pot
identifica astfel urmele unei mitologii personale, păstrată prin puterea memoriei
și, respectiv, a unei trăiri intens subiective, fără a permite, totuși,
conjuncturalului să altereze nici calitatea reflexivă a reprezentărilor, nici
calitatea lor de miraj afectiv, ambele devenind veritabili catalizatori ai unor
stilizări mereu hibridizate cu franchețea senzorială. Tratarea formală o
înscrie pe artista Irina Petraș în familia selectă a cunoscătorilor de
autentic, care nu se lasă tutelațide formule estetice fixe, amenințate de
rutinizare sau „clasicizare”, ori de seducția diferitelor preocupări
contemporane, care asaltează adesea mentalul pictorului, în calitatea sa de
receptor bântuit de avalanșele ideologice ale lumii în care trăim.
Una dintre ideile dominante ale noilor
lucrări ale Irinei Petraș este dialogul mobil-imobil, viaţă-moarte,
strălucire-stingere. Formulările plastice actuale din lucrările artistei pun în
valoare o sensibilitate crescută la resorturile subiective ale actului artistic,
ceea ce conferă acestor creații o autentică sensibilitate neo-expresionistă, pe
care artista însăși și-o identifică, atunci când, într-un inspirat crez
artistic, își mărturisește libertatea de expresie vizuală:
„Toate expoziţiile mele au avut o anume
unitate, şi cele zece din perioada 1976-1989, şi cele zece de la revenirea la
şevalet după o pauză de un sfert de veac (Exerciţii
de lumină, Locuiri
provizorii,Intermitenţele memoriei, Bacoviene, Zumzetul culorilor etc.).
Transpunerile pe pânză au fost de fiecare dată şi un mic experiment.
Am amintiri vii de la primul vernisaj,
din 1976, la galeriile revistei „Tribuna”. M-a prezentat D.R. Popescu. Al
doilea vernisaj se petrecea la Galeriile „Filo”, gospodărite de Octavian
Şchiau, decanul Facultăţii. Am expus și la Muzeul de Artă, la Casa Universitarilor,
la Galeriile Steaua, la Scriptorium etc.
Pictura a fost mereu partea mea cea mai
liberă. La scris sunt oarecum mai disciplinată, mai sobră. La pictură, însă, nu
ascult de nicio regulă. Pictez la soare, în balconul dinspre sud, sau în atelier,
la șevalet; cu degetele, cu cuţitul de paletă – nu cu pensula – şi inovez/caut
mereu.
Nu termin niciodată un tablou. Doar mă
opresc, atât. Nu pictez nimic după natură. Și, recunosc, nu reuşesc să prind pe
pânză tablourile pe care le am în
cap, pe care le văd cu ochii minții,
în vis ori aievea. Titlurile sugerează de cele mai multe ori legătura cu
„lecturile” mele de zi şi de noapte. La Eminescu, Bacovia, Blaga, Goga,
Arghezi, aflu oricând frânturi de vers care pot deveni titluri. Care spun scurt
şi cuprinzător ce anume ar fi trebuit să spună tabloul şi nu totdeauna
reuşeşte. De-a culorile mi se pare un
titlu foarte potrivit pentru relația mea cu pânzele. E joc, bucurie, ieșire din
ritmurile zilei, cădere colorată pe gânduri.
Acum am ales să le dau rolul de fundal
pentru lansarea unei antologii transilvane.”
Întregul parcurs expoziţional înscenează
naşterea unor imagini de lumină, aparent decupate dintr-o cantitate
infinită de negru, pentru a-și etala vibrația plină de fantezie a culorilor.
Tablourile recente din creația Irinei Petraș demonstrează caracterul versatil
al picturii sale, care poate fi înțeleasă deopotrivă ca o proiecție a ceea ce
nu va mai fi niciodată sau, dimpotrivă, a ceva ce va exista mereu, ca un fel de
a fi etern al omului, în ambianța viețuirii sale. De-a culorile este, în
cele din urmă o metaforă artistică pentru ceea ce este viețuirea umană
văzută la intersecția mitologiei personale cu cadrele arhitecturale în care ne
așteptăm, dintr-un moment în altul, să se (re)întrupeze umanul.
Expoziția De-a culorile rămâne
deschisă publicului spre vizitare până în data de 7decembrie 2025, de miercuri
până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00.
Lansarea volumului Poemele
Transilvaniei
Antologia Poemele Transilvaniei a început să se contureze în 2018. Sunt acum
150 de nume de toate calibrele, de toate vârstele și din tot Ardealul.
Transilvania din poemele acestei
antologii e despre locuire și vatră, despre istorie și restriște, despre
priveliști și oameni de soi, despre dor și dorință, despre durere și speranță.
E solemnă, dar stârnește și ușurătăți frivole. E loc al memoriei și temelie pentru gândit viitorul. E despre
singurătate și comunitate. Despre viața în durata lungă a unui neam și despre
viața de fiecare zi căreia îi dă contur și rădăcini. Despre împăcare și
neîmpăcare. Despre oameni.
Ea nu închide,
ci e gata să crească oricând. Ardeleancă fiind, cu rădăcini în
Maramureş şi Sibiu, la noi şi acasă înseamnă pentru mine locuri
înconjurate de păduri şi dealuri. Privirea nu se opreşte/poticneşte în ele, ci
se sprijină, îşi recunoaşte reperele, poate visa, în tihnă, depărtări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu