SEMNAL EDITORIAL - RAFTUL LUI GELU

 

                      Motto: „Critica este o artă.”

A apărut cartea  Raftul lui Gelu scrisă de publicistul Gelu Dragoș la Editura Casa Cărților, Baia Mare, 2025 cu o prefață scrisa de criticul și eseistul Vasile Leschian.

Prima intervenție scrisă este a autorului având titlul Măria  Sa, Cuvântul scris... având ca motto: „Cuvintele sunt gratuite, însă felul în care le folosești te poate costa. Uneori chiar viața.” Aș adăuga la această aserțiune că unele cuvinte te pot salva (de la neuitare, e cazul scriitorilor), altele te pot promova – tot despre poeți și naratori vorbind; Pablo Neruda afirma: „Cuvântul e aripa liniștii.” În această primă parte a cărții care conține o sumedenie de recenzii, cuvinte de întâmpinare, analize stilistice pentru mulți scriitori de la noi din țară și nu numai... Gelu Dragoș face apologia scrisului de mână și îndeamnă pe părinții elevilor săi să țină seama de acest aspect aflându- ne în era internetului; se amintesc etapele din viața autorului care  l-au determinat să fie aproape de „cuvântul” scris și citit; învățătorii și profesorii care i-au fost un exemplu pozitiv, fratele său Ioan Dragoș pe care și acum îl are ca model, era fan al anticariatelor și al librăriilor – având dragoste pentru citit, cunoașterea a cât mai multe lucruri, iar după încercarea mai multor meserii  și-a găsit locul în societate, acela de profesor pentru învățământul primar,  astfel că acum are posibilitatea de-a  conduce clasele de elevi cu măiestrie spre descoperirea artei  scrisului și a cititului. Cele relatate mai sus mi-au întărit convingerea că dascălul de la Mireșu Mare nu e doar un informator ci și un bun educator  și formator de caractere, luând exemplul său personal de pasiune  într-ale scrisului și literaturii.

Cartea aceasta despre care scriu acum este de fapt o continuare a celei anterioare Cronici din Nord și putea să fie considerată ca fiind al doilea volum de cronici scris de autor, posibil să fi fost prea multe scrieri pentru a fi cuprinse într-o singură carte. Scrierile cuprinse în această carte prezintă doar o parte a muncii pe tărâmul literar  al acestui neobosit condeier, iubitor de frumos.  Multe intervenții cu caracter social, politic, estetic sau moral se pot găsi accesând blogul Moara lui Gelu care are sute de persoane ce publică articole pe diverse teme.

Coperta cărții e pe măsura conținutului, ea cuprinde raftul de cărți  ce urcă prin multiplicarea imaginii până sus la Soarele Dreptății, unde se poate ajunge  parcurgând mai multe trepte și trecând prin mai multe uși luminoase, ultima ușă fiind și cea mai luminoasă dintre ele, posibil să ducă spre soare, spre infinit, spre bucuria scrisului ca act creator. Felicit cu această ocazie  pe mult inspiratul Flaviu Claudiu Mihali  care a respectat prin desen ideile exprimate în carte. Ilustrația ultimei coperte este realizată de Laura Alexandra Mogoș, fostă elevă de-a dascălului Dragoș, acesta fiind și cel ce i-a descoperit și dezvoltat acest talent și ea prezintă portretul autorului alături de pana înmuiată-n  călimara inspirației atât de necesară scriitorilor.

Scrierile sale critice cuprind o paletă vastă de scriitori și scriituri – de la proză, poezie, amintiri, poeme, interviuri cu autori contemporani și analize ale autorilor  care au lăsat o urmă luminoasă în drumul lor literar ( Vasile Morar, Elena Borcuti, Ilie Sărmășanul, Ioan Romeo Roșiianu, etc) care nu sunt uitați, ci readuși memoriei colective. Despre unii dintre ei am scris și eu la momentul potrivit, de aceea în cele ce urmează nu voi putea cuprinde decât o parte  dintre scriitorii recenzați iar cuvintele vor fi ale recenzorului Gelu Dragoș care reușește să găsească cuvinte potrivite  pentru talentul creativ mai mult sau mai puțin reprezentativ pentru zilele noastre, adică se găsesc cuvinte de laudă și aprecieri și pentru scriitorii  care de mult timp s-au afirmat și au găsit un stil personal de a scrie, dar și pentru începătorii  într-ale scrisului care primesc astfel  un cuvânt de apreciere la-nceput de drum.

Vasile Bele din Chiuzbaia este amintit cu volumul de acrostihuri și poezie Timp rătăcit prin vise 54, editura Ecou transilvan, Cluj- Napoca, el fiind cel de-al treisprezecelea volum de autor despre care scrie:

„Așa cum ne-a obișnuit  poetul Vasile Bele este un visător, rătăcește prin vise, căutările lui sunt de catifea, este atent și la plânsul unei lacrime, își cere iertare atunci când trebuie, regretă trecerea timpului tăcut dar are timp pentru a se face „pod peste clipe mângâiate de rouă”.

„Azi strâng în raze de soare/ Și mac, și busuioc, și dor,/ Să ți le dărui din pridvor,/ Azi strâng în raze de soare.../ Și mac, și busuioc, și dor/ Le voi culege și din nor,/ Chiar dacă azi va fi să mor!/ Azi strâng, în raze de soare,/ Și mac, și busuioc, și dor...”.

Despre Elena Borcuti plecată dintre noi prea devreme în 2024 se spune că: „poeta nu este lăsată în uitare, ea a scris poezii cu dragoste, cu limpezime și claritate în gânduri despre ce este viața cu lumini și umbre iar poeziile ei sunt o călătorie pentru desăvârșire, mai ales că sunt concepute  la vârsta deplinei maturități. În fond și la urma urmei, poezia trebuie să se reverse în inima cititorului, să inspire, să ne facă mai buni, mai generoși, cu alte cuvinte mesajul este primordial. În cele peste 150 de poezii vom întâlni teme și motive literare universale: viața, moartea, credința, cerul, iubirea, suferința umană, patria, lumina, tristețea, singurătatea, icoana etc... fană a pastelului în care preamărește natura: Toamna-și scutură veșmântul/ Curând și ea se va sfârși/ E ploaie prelungită/ E ploaie prelungită și e letargie/ Am vrea visele să le transpunem/ Într-o altă însuflețire/ Când umbra și lumina zilei/ Aveau aceeași strălucire/ Când tinerețea se juca cu anii/ Cu încredere și cu mândrie/ Nu simțeam nimic că ne apasă...”

Poetul Flaviu Claudiu Mihali suspendat între cer și pământ, articol care se oprește la analiza poeziilor din volumul Gânduri sfâșiate de timp bazat pe principiul „Nimic fără Dumnezeu” cuprinde poezii dedicate familiei sale, unele poezii  se încadrează-n tema „efemerității și scurgerii timpului, nemulțumirea față de condiția umană, descrie fericirea, evocă trecerea timpului cosmic în raport cu cel uman; Flaviu Claudiu Mihali își exprimă eul liric fără nicio reținere, își expune personalitatea integral, își dezvăluie sentimentele sincere față de soția care i-a dăruit trei „feciori” iar poeziile ne arată un poet tumultuos, filozof uneori, cu trăiri extrem de intense, cu bucurii și tristeți, așa cum este și viața noastră”.

George Bănățeanu scrie poezii grupate-n volumul Rămâi în suflet  „dedicat memoriei părinților săi  Ana Letiția și George Bănățeanu având tema predominantă iubirea, dar și tema copilăriei, a creației, a naturii, motivul florii, focul, marea, lumina, oglinda, visul etc.  Scriind aceste versuri. Un vânt de alinare/ Ajunde-n al meu suflet/ Ce odihnă nu are/ Iar sufletul se frânge/ De marea lui durere/ Și inima mea plânge/ Pierdută în uitare.”

Grigoraș Ciocan ne propune de Crăciun  câteva versuri, și Bancuri și iar bancuri. Analizând poeziile, Gelu Dragoș  surprinde „acele aspecte emoțional sentimentale care ar putea fi indicii de originalitate ale cărții,  și faptul că acea carte de bancuri te amuză și-ți produce o stare de bine, chiar regretul de-a nu fi trăit  într-o lume mai liniștită, ca cea pe care o descrie autorul din Țara Lăpușului. Un exemplu: „Țiganul Ioji lucra pe o masă/ L-am oprit, l-am întrebat:/ -Tu nu mergi la colindat?/ -Când boierii nu-s acasă/ Crede-mă că n-am uitat!”

Despre poetul Ioan Romeo Roșiianu cu referire la volumul Litanii pentru inima surdă se specifică: „poeziile sunt niște rugăciuni în adevăratul sens al cuvântului, prin intermediul lor poetul se hrănește spiritual , își însănătoșește inima, sunt ca o carte autobiografică în versuri  având o muzicalitate aparte ce te duce cu gândul la bocet, suspin, jelanie; monologurile din convorbirile sale lirice cu Dumnezeu sunt profunde și prin arta cu care și-a prezentat ideile filozofice și poetice de viață.” „mama mea te rog să mă mai ierți/ mi-e popasul greu și jalea mare/ mai aștept și-acuma să mă cerți/ cu iubirea ta adâncă mare/ mama mea te rog să mă atingi/ să-mi mai dai cuvânt de-nvățătură/ o privire-n suflet să-mi înfigi/ o iubire ce nu se mai fură.”

Valentin Lupea  în volumul de poezii Trăirile și frământările poetului ne surprinde prin sufletul său sensibil „prietenos, minuțios în proiectele pe care le întreprinde considerând poezia„ drept una dintre artele ideale”, de unde vedem dorința lui de a atinge absolutul, calitate întâlnită la marii poeți ai lumii.” Trec caravanele anilor în șir/ trec amintirile mele-n delir/ totul se duce ca și când n-a fost/ lăsându-mă sărac și fără niciun rost/ Debusolarea devine alarmantă/ pierzându-mi și punctul de sprijin de pe hartă/ alerg în neștire simțind vremea rea/ căutând pe la doctori salvarea cea grea/ Speranțele mi se-ncurcă-ntr-un cerc vicios/ trecutu-mi se perindă prin față-mi vârtos/ regretul mă roade pentru ce n-am făcut/ provocându-mi durerea timpului pierdut...”

Ar fi foarte multe de spus despre scriitorii recenzați a căror stil a fost surprins și demonstrat de jurnalistul și omul de cultură Gelu Dragoș, despre legăturile de prietenie  statornică cu  scriitorii din Maramureș prin intermediul ședințelor Asociației Scriitorilor MM, dar și ale ligii Scriitorilor Maramureșeni unde ani de-a rândul a surprins prin fotografie momentele importante ale întâlnirilor.

Cartea e însoțită la final de poze colorate prin care ne arată  și legătura dascălului cu elevii săi, cu familia sa, cu universul cenaclier, cu participarea la  tabere literare gen: „Oprește-mă, la tine, anotimp! Oprește-mă, la tine.! Maramureș! , sau tabăra „De Amiciția” de la Alba Iulia, Simpozionul Internațional „Lucian Blaga”, Fărcașa, Tabăra „Sublim Cluj-Napoca etc.

Spirit vioi, atent la tot ce se petrece în jur, jurnalistului Gelu Dragoș i se poate spune că a scris o parte de istorie a literaturii  din nordul țării care se adaugă la marea literatură națională. Nu degeaba se spune că „jurnalismul este prima ciornă a istoriei”.

Îi doresc spor la scris  și inspirație prodigioasă  vizavi de scriitorii de pretutindeni, considerând ca și George Călinescu  „că și  critica este o artă”.

Prof. OLIMPIA MUREȘAN, UZPR, Ulmeni, MM