Auzim tot mai des anunțuri panicarde de genul “Europa nu e pregătită de un război cu Rusia”. Ne sfărâmă, se opresc cu tancurile la Paris să alimenteze. Așa o fi? Nu facem aici apologia războiului și da, ne amintim că Europa ca entitate n-a prea fost în stare să se adune, de-a lungul istoriei, de la Cruciade încoace, și acelea cu rezultate nu foarte măgulitoare. În cele două războaie mondiale, dezbinată. Deci da, se pot ridica semne de întrebare. Dar la timpul prezent? Tot așa o fi?
În primul rând, Rusia nu mai e ce-a fost. Dar de
dragul cifrelor, vom pune în paralel efectivele declarate, nu cele existente.
Știm că economia Rusiei e în colaps, că are mari probleme în a asigura carnea
de tun numai pentru Ucraina, nu pentru a face față Europei. De cealaltă parte,
Europa e cu ochii la profit, la drepturile omului, la produse de lux, la maşini
electrice. Așa e. Dar să lăsăm cifrele să vorbească, nu înainte de a aminti că
nici Rusia n-a prea câștigat nici în Afganistan, în Primul Război Mondial
Imperiul Rus s-a destrămat, în al doilea a câștigat doar cu sprijin tehnologic
și financiar american masiv. A mai pierdut masiv în războaie vechi cu Belgia,
în războiul Crimeei, nu le-a mers nici cu finlandezii în 1939. Sigur, luată în
parte, Europa a avut partea ei de eșecuri.
La acest moment, echilibrul teoretic de forțe stă în
felul următor. Luăm în considerare Rusia vizavi de Europa-NATO fără SUA.
Site-ul Power Comparison ne oferă paralele interesante. Europa are 631,1
milioane locuitori, Rusia 140,8 milioane. Bugetul pentru apărare al NATO-Europa
era de 485 miliarde dolari, în creștere la presiunile lui Trump, al Rusiei de
86,4 miliarde. Personalul militar al NATO fără SUA e de 5,7 milioane soldați,
al Rusiei de 3,3 milioane, încă o dată, omițând uzura din războiul cu Ucraina.
Sunt date declarate de ele, de țări. Personal activ militar…Europa 2,2
milioane, Rusia 1,3. Trupe paramilitare-NATO are 872.000, Rusia 250.000. În
privința tancurilor, Europa are împreună 6800, Rusia avea 5700. La vehicule
blindate, Europa are 583.000, Rusia 131.000. Total avioane, Europa are 7456,
Rusia 4292. Avioane de luptă-Europa 1524, Rusia 833. La elicoptere, avantaj
Europa cu 3333, față de 1651. Drone UAV-Europa 5940, Rusia 3512, dar aici e o
situație volatilă. Total nave- Europa 2249, Rusia 419. NATO are 20 de
distrugătoare, Rusia 10. Europa are 77 de submarine, Rusia 63. Da, Rusia
depășește Europa la numărul de focoase nucleare, dar cele 290 ale Franței cu
cele 225 ale Angliei, plus cele 100 americane staționate aici “ajung” pentru
dezastrul planetar. Și pentru descurajare.
Și n-am fi enumerat nimic din toate cele de mai sus
dacă n-ar fi fost panica aceasta instaurată de social media, dar și de presă,
cum că suntem în prag de război. O simplă observație, extrasă din războaiele
anterioare. Războaiele se țin cu bani. Rusia ajunge abia la 15% din PIB-ul
Europei, cu o economie cam de nivelul Italiei, sub al Spaniei. La cifrele date,
dacă Europa ar investi 4% din PIB în armată, Rusia ar trebui să investească
peste 40%… Sigur că nu sunt motive de dansat și de culcat pe o ureche. Europa e
cam leneșă în a lua decizii rapide, ea face studii de impact asupra mediului,
întreabă ONG-urile dacă e voie etc. Dar și Rusia e în corzi. Ceea ce ne face
cel puțin să nu ne pregătim încă ranița, nici bastonul de mareșal…
Autor: Alexandru RUJA
Sursa: Graiul Maramureșului

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu