marți, 11 noiembrie 2025

Daniel David: „Nu poți să ai și una, și alta”

 


Daniel David a explicat că România are, conform standardelor OECD, mai puține ore de curs pe parcursul unui an comparativ cu alte state, dar un orar zilnic mai încărcat. Această situație se datorează faptului că sistemul românesc include mai multe săptămâni de vacanță decât media internațională. „Motivul pentru care avem mai puține ore într-un an școlar față de media OECD, dar în același timp avem multe ore într-o zi, este pentru că noi am ales să avem mai multe săptămâni de vacanță”, a declarat ministrul. 

Oficialul a subliniat că orice reducere a numărului de ore zilnice ar trebui să fie echilibrată printr-o diminuare a vacanțelor: „Eu pot să fiu de acord să reducem numărul de ore pe parcursul săptămânii, dar atunci va trebui să reducem și numărul săptămânilor de vacanță. Nu poți să ai și una, și alta.”

 România e codașă când vine vorba de timpul de studiu Conform raportului „Cum este organizat anul școlar în țările OCDE?”, realizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, elevii români au un număr total de ore de curs mai mic decât media internațională, dar se bucură de perioade de vacanță mai lungi. În același timp, programul zilnic din România este considerat mai aglomerat decât în alte state europene. Această structură duce la oboseală și lipsă de eficiență, mai ales pentru elevii din ciclurile primar și gimnazial.

 Daniel David a precizat că „structura anului școlar trebuie analizată astfel încât să existe un echilibru între nevoia de învățare și cea de odihnă. Nu putem vorbi despre performanță fără o planificare coerentă a timpului de studiu.” Studiile internaționale confirmă decalajul Datele din raportul Education at a Glance 2023 arată că elevii români din ciclul primar acumulează aproximativ 3.600 de ore de învățare, iar cei din gimnaziu în jur de 4.000 de ore — valori aflate sub media OCDE.

Mădălina GRIGORE

2 comentarii:

  1. Sunt consternat că acest ministru nu tine cont de faptul că nu Consiliile Profesorale sau Sindicatele au hotărât structura unui an școlar, ci numai Ministerul Educației. Cum își permite să spună că profesorii vor vacanțe multe, când tocmai el afirma că structurarea anului școlar pe trimestre sau semestre este în afara actualități???
    Consider că intenționează doar manipularea opiniei publice și denigrarea profesorilor.
    Fiți atent domnule, că imaginea se propagă și spre Învățământul Superior!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu onor ministeru a inventat 5 module, cu cinci vacante aferente, in locul semestreleor?
    Nu ministerul a inventat Saptamana Altfel si Saptamana Verde? Revino-ti cretinule, pana nu ramai fara profesori, cum a ramas sanatatea fara medici! Sau vrei sa distrugi si ultima farama de educatie in Romania?! Tradatorule!

    RăspundețiȘtergere