Publicistul Cristian Tudor Popescu a reacționat dur la campania declanșată în ultimele zile împotriva Oanei Gheorghiu și a spus că, în frunte cu Daniel Zamfir „Frăția Șobolanilor a început să forfotească”.
În replică, liderul senatorilor PSD îl catologhează pe CTP drept „otrava societății” și îi prezintă lista de spitale publice pe care le construiesc administrațiile PSD.
Replica senatorului
A venit momentul ca „otrava societății", Cristian Tudor Popescu, sǎ mǎ jignească și pe mine pentru cǎ am îndrăznit sǎ afirm cǎ implicarea, absolut lăudabilă de altfel, a dnei Gheorghiu în construcția unui corp de spital la Marie Curie, nu a fost voluntară, întrucât dânsa, si probabil si partenera ei, au fost remunerate din aceste donații cu câte 5000 de euro pe luna.
N-am acuzat, doar am încercat sa răspund unei propagande virulente care vorbea de o acțiune caritabilă, de voluntariat. Și am mai îndrăznit sa spun ca e o minciună sa afirmi că singurul spital din Romania in ultimii 35 de ani a fost construit de aceste doamne.
Sunt zeci de corpuri de spitale noi, de corpuri reabilitate de primăriii si consilii județene in foarte multe locuri din țară si chiar patru în Bucuresti, sub ochii propagandistului CTP.
Dar nu, pentru propagandistii adunati in „Fratia Sobolanilor" nu adevărul contează. Ei au o misiune pentru care sunt bine plătiți. Sau pardon, misiunea lor e "acțiune civică". De 35 de ani, cu bani mulți, veniți pe filiera Soroş, se lucrează intens la demonizarea PSD. A spus-o chiar Elena Udrea, parte integrantă a rețelei de atunci.
Acum nu mai e vorba doar de PSD. PSD-ul a demonstrat ca e "hard to die" in ciuda strădaniei propagandiștilor care vor sa dispară pur si simplu. Oamenii nu vor, si ei, propagandistii urii, turbeaza pur si simplu. Si ca să vă citez din cel pe care-l preaslăveați până mai ieri: „Ghinion"!
Curentul asta progresist, denaturat, de tip woke, atacul la Biserica, la normalitate, e cancerul care lovește in fibra umană. Iar cei care-i finanțează pe propagandiștii d'alde Popescu fix asta urmăresc!
Si pentru că văd ca v-a preocupat traseul meu, politic, dle Popescu am sa vă spun doar atât: sunt mândru ca m-am opus vehement atât lui Basescu cat si lui Orban, motiv pentru am fost exclus din partid. Eu am ramas cel care, in ciuda opoziției propagandei feroce si a celor care va folosesc si pe dvs, am reușit sa fac dreptate celor care erau pur si simplu tâlhăriți de unele banci, IFN-uri si recuperatori!
In timpul asta, dvs continuați si picurați otravă in societatea românească si sa ne învrăjbiți. Mă uit la adulatorii dvs si constat un lucru cert: ati devenit model pentru cei pentru care jignitul e singura forma de manifestare publică.
Ce sa zic, ati reușit! Si dacă de la toate trusturile de presă pe unde ati fost ați plecat pe ușa din dos, rămâneți in istorie ca un propagandist trist, frustrat si neîmplinit care varsa venin in singur loc unde i-a mai ramas, pe facebook.
C.L.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu