„Somnorosul Joe Biden a fost, de departe, cel mai prost președinte din istoria Americii. Ajuns la putere în urma celor mai corupte alegeri văzute vreodată în Statele Unite, Biden a supravegheat o serie de dezastre fără precedent care au adus națiunea noastră în pragul distrugerii” a scris Trump ieri, pe Truth Social.
„Politicile sale au provocat cea mai mare inflație
înregistrată vreodată, făcînd ca dolarul american să-și piardă peste 20% din
valoare în patru ani. Așa-numitul său „Mare Plan Verde” a distrus dominația
energetică a Americii, iar prin desființarea frontierei sudice, Biden a permis
ca 21 de milioane de oameni din toată lumea să pătrundă în Statele Unite – inclusiv
persoane din închisori, penitenciare, instituții psihiatrice și aziluri.
Capitularea sa din Afganistan a fost printre cele
mai umilitoare evenimente din istoria americană și a dus la uciderea a 13
curajoși militari americani, mulți alții fiind grav răniți.
Văzînd slăbiciunea devastatoare a lui Biden, Rusia a
invadat Ucraina, iar teroriștii Hamas au lansat odioasa lovitură din 7
octombrie asupra Israelului.
Supranumit atît „Somnorosul”, cît și „Coruptul”, Joe
Biden a fost dominat de consilierii săi radicali. Ei și aliații lor din
mass-media specializată în falsuri au încercat să ascundă declinul său mintal
grav și utilizarea fără precedent a semnăturii automate – Autopen.
După înfrîngerea rușinoasă în fața președintelui
Trump în marea dezbatere din iunie 2024, a fost forțat să se retragă din
campania de realegere în dizgrație. Biden a folosit forțele de ordine ca armă
împotriva rivalului său politic și a persecutat numeroși oameni nevinovați.
A părăsit funcția acordînd grațieri în masă criminalilor și radicalilor democrați, precum și membrilor „familiei infracționale Biden” - dar, în ciuda tuturor, președintele Trump avea să fie reales și să salveze America!” mai scrie Trump.
(inpolitics)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu