luni, 10 noiembrie 2025

Valeriu Stancu, la Nord Literar


                                                      de Gheorghe Pârja

A venit toamna, ne-am acoperit inima cu tenacitatea iubirii de scrisul tipărit, cu drag de cei care trimit revistei articole riguroase și profunde despre fenomenul literar din județ, din țară și din străinătate. Multe dintre texte devin cărți cu audiență pentru cei interesați. Cum nu a scăpat de grija bejaniei, revista Nord Literar privește cu încredere peisajul lumii de pe strada Moldovei din Baia Mare. Așa a fost zidit și acest număr de pe luna octombie, apariție amânată puțin din pricina austerității care ne înconjoară. Dar a ieșit la lumină. Rămâne în grija financiară a Consiliului Județean Maramureș și sub egida Uniunii Scriitorilor din România.

Să derulez sumarul. Portretul revistei este creionat de criticul și istoricul Mircea Popa poetului și traducătorului ieșean Valeriu Stancu, un apropiat al revistei noastre, un constant colaborator. Dar Valeriu este unul dintre acei lampadofori care duc lumina României, și a limbii noastre, peste mări și țări, crezând cu tărie în misiunea sa de mesager al literaturii neamului. Este dețină­torul a numeroase premii în țară și străinătate. Recent i s-a acordat un mare premiu pentru poezie la un festival din Franța, unul dintre cele mai importante premii pentru poezie ale lumii. A fost prezent la multe dintre edițiile Serilor de Poezie de la Desești. La mulți ani, Valeriu, la cei 75 de ani!

Poemul lunii este semnat de poetul Echim Vancea. Colega Raluca Hășmășan scrie cu aplicare și căldura cuvântului, despre întâlnirea de la Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România a oaspeților din Voivodina, cu importanți scriitori români. Evenimentul a fost prilejuit de apariția volumului “De veghe la hotarul limbii române”, autor Delia Muntean, o lucrare valoroasă și necesară asupra scrisului românesc din Banatul sârbesc. Au fost prezenți și scriitori din Maramureș și membri ai redacției Nord Literar. Criticul literar Irina Petraș continuă serialul “răspunsuri și răspunderi”, abordând un subiect palpitant despre scriitori la mare. Vreți să aflați câte ceva despre eseistul Ion Papuc? În acest număr se destăinuie amintind și prietenia lui cu poetul și actorul Emil Botta.

Universitarul Gheorghe Glodeanu continuă incursiunea în bestiarul monștrilor feminini. Delia Muntean, redactorul-șef al revistei noastre, dedică o cronică recentului volum de versuri semnat de George Vulturescu – “Pinul lui Nietzsche”. Daniela Sitar-Tăut comentează spectacolul “Eminul meu iubit”, decupând jocul Claudiei Motea în rolul Veronicăi Micle. La rubrica Orfeu publică un grupaj de versuri poetul Marcel Mureșeanu. Foarte aproape este parodia inepuizabilului Lucian Perța. Istoricul Ovidiu Pecican ne dezvăluie din odiseea unui pretendent valah la curțile Europei.

Gheorghe Pârja prezintă volumul “Victor Mihalyi de Apșa și lumea în care a trăit”, autor Ioan Ardeleanu-Pruncu, volum care a obținut Marele Premiu la concursul Cărțile anului, ediția 2025. Este prezentată și revista “Lumină Lină”, din New York, la a 30-a aniversare. Evenimentele culturale ale lunii octombrie sunt relatate de Dana Buzura-Gagniuc, managerul revistei. Așa puteți afla despre Cărțile anului, un dialog al literaturii și al muzicii într-un templu al artelor. Sunt prezentate și premiile acordate. Apoi, relatări de la Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetul Marmației, ediția a 52-a și Serile de Poezie “Nichita Stănescu” de la Desești, ediția a 46-a. Sunt publicate și premiile acordate la cele două manifestări. Mai este consemnată întâlnirea redactorilor de la Nord Literar cu seniorii băimăreni. Precum și dubla lansare de carte a Valeriei Bilț la Satu Mare.

Poetul și editorul Flaviu Claudiu Mihali descrie atmosfera de dincolo de Tisa la lansarea cărții “Timpul învins” a poetului Gheorghe Moiș. Florian Copcea scrie despre volumul “Cultura faliei și modernitatea românească”, de Angelo Mitchievici. Despre Buzura la Berința și salvarea prin scris ne mărturisește Nicolae Suciu. De fapt este o analiză a cărții “Buzura la Berința”, semnată de Dana Buzura -Gagniuc, volum premiat de Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România. Dan Anghelescu ne aduce aminte de poetul Horia Stamatu și poezia lui, care stă sub semnul sacralității. Viorel Igna ne trimite din Italia o cronică despre romanul “Orbirea”, de Jose Saramago.

Liviu Apetroaie ne prezintă cartea Alexandrinei Tulics, o poezie care pledează pentru dorul de regăsire și natura curată. Am citit cu atenție eseurile elevilor Andra-Gabriela Capră, din Rădăuți și Bogdan Iacob, din Târgu Mureș, texte premiate de Centrul Universitar Nord Baia Mare. Proza este asigurată de Savu Popa. Sunt publicate poeme de Benone Ion Păsărin, Carmen Tania Grigore și Anca Iulia Beidac. La rubrica traduceri este prezent dominicanul Daniel Montoly, în traducerea Elisabetei Boțan. Prezentarea artistică aparține artistului plastic Mircea Bochiș. Acest număr este ilustrat cu sculpturi monumentale din colecția Muzeului Florian. Revista poate fi procurată de la chioșcul de ziare din fața Magazinului “Maramureș” și de la Librăria Cărturești. Lectură plăcută!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu