Un cal sur păştea la amiază-ţi
pajiştea-nsorită:
o femeie borţoasă
căreia iarba stătea
să-i dea pe dinafară
de la distanţă am văzut
doar coada mişcându-se
mai ridica şi câte un picior
rar ridica şi capul: îl scutura
mestecând creştetul ierbii
de aproape am văzut
muştele cenuşii
erau multe: mi se păreau
literele scăpate
de un zeţar neglijent
care a alunecat
una înţepa acolo
alta dincolo:
un poem sângeriu
pe pielea mişcătoare...
POTCOAVE DE CAI MORŢI
Pe cer sunt multe poteci
poştalioane somnoroase le străbat
iau forme diferite:
de monştri şi de zmei
creaturi nemaivăzute
cutreieră pulberile
drumurilor celeste
nu e nici un început
în această călătorie
totul e doar un abur răcoros
rareori ies scântei
când le vezi
te uiţi după potcoave
existând o anumită probabilitate
ca obosiţi caii să fi murit
ELIBERAREA DE SINE
Animalul se apropie
de malul apei
răcoarea îi mângâie umbra
saltul peste susurul duios
privindu-l ca pe o
eliberare de sine
pe chipul încrâncenat
o oarecare teamă
şi cuta
ca o cotitură a sorţii
DIMINEŢI TRECĂTOARE
Legea sfântă a morţii
pătratul de lumină
haşurând tăcerea
speriată o pasăre galbenă
se-nalţă printre grilele
sângerânde ale asfinţitului
PUTEREA CUVÂNTULUI
Nimic nu putea fi spus
decât prin cuvânt
un fir de iarbă nu răsărea
fără să şopteşti două cuvinte
iar pentru naşterea unui copac
trebuia spus un şir lung de cuvinte
fâneţele şuvoaie
iar pădurile potop tremurat de rostiri
printre ele drumul
şi un singuratec pelerin bolborosind
vieţile noastre şi însăşi moartea
cuprinse sunt într-un cuvânt vinovat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu