Primului cluster în
domeniul industriei de mobilier din Transilvania de Nord i-au fost puse bazele
ieri, 29 mai 2012, la Cluj-Napoca ,
după o perioadă de discuţii, tatonări şi muncă în cadrul unor întâlniri de
lucru. Semnatarii sunt nu mai puţin de 17 firme din industria de mobilier din
regiune, alături de Institutul Regional pentru Cercetare, Educaţie şi Transfer
Tehnologic S.A., Universitatea Tehnică
Cluj-Napoca, Camera de Comerţ şi Industrie Cluj, Consiliul Judeţean Cluj, Hygia
Consult şi Asociaţia Patronilor şi Meseriaşilor Cluj.
Demersul a fost iniţiat în cadrul
proiectului european de cooperare teritorială „Agenţii
ce sprijină valoarea sistemelor de inovare în economiile locale şi regionale
(Asviloc+)” implementat de Agenţia de Dezvoltare Regională
Nord-Vest (ADR Nord-Vest) în calitate de partener, şi se constituie într-un
proiect pilot inspirat de bune practici din statele partenere.
Obiectivul clusterului nou format
sub denumirea „CLUSTER MOBILIER
TRANSILVAN”, îl reprezintă
dezvoltarea unei cooperări eficiente între agenţii economici din întreg lanţul
tehnologic, universităţi şi institute de cercetare care activează în domeniu,
autorităţi publice şi alte tipuri de instituţii suport. Este o structură
deschisă, la care poate adera, pe bază de solicitare, orice organizaţie
interesată care, prin activitatea sa, deserveşte sau susţine industria de
mobilier. Membrii asociaţiei îşi păstrează autonomia dar în acelaşi timp
acţionează în parteneriat pentru a pune în aplicare o strategie comună de
dezvoltare, construită în jurul unor proiecte inovatoare care să deservească
asocierea în ansamblul său şi să aducă beneficii directe tuturor membrilor.
Obiectivele generale
ale asociaţiei se referă la: creşterea interacţiunilor dintre firme,
instituţii din mediul academic şi ştiinţific şi alte entităţi implicate în
sprijinirea industriei de mobilier; dezvoltarea unei platforme de
cercetare-dezvoltare-inovare şi orientarea sectorului privat către inovare şi
transfer tehnologic; sprijinirea integrării ofertei de educaţie cu nevoile
mediului de afaceri în sectorul producţiei de mobilier. Mai mult, clusterul îşi
propune încurajarea cooperării şi facilitarea accesului la informaţii, precum şi
crearea unei mărci de calitate dar şi dezvoltarea de parteneriate în ţară şi
străinătate, pentru realizarea scopului asocierii. Noul cluster doreşte să crească
influenţa în sectorul producţiei de mobilier şi să se implice activ inclusiv la
nivel legislativ, prin propuneri de proiecte, strategii
locale/naţionale/internaţionale.
Lista completă a membrilor fondatori ai primului cluster în
domeniul industriei de mobilier din Transilvania de Nord este: AB CONCRET
S.R.L., ANTARES ROMÂNIA S.R.L., ASOCIAȚIA
PATRONILOR ȘI MESERIAȘILOR CLUJ, AX PERPETUUM IMPEX S.R.L.,
CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE CLUJ, CONFORTMOB S.R.L., ECO
BLUE S.R.L., HYGIA CONSULT S.R.L., INSTITUTUL REGIONAL PENTRU CERCETARE, EDUCAȚIE ȘI
TRANSFER TEHNOLOGIC (I.R.C.E.T.T.) S.A., JRD INDUSTRIES S.R.L., MARLEX IMPEX
S.R.L., MOBIPROD S.R.L., OLDMOB PROD S.R.L., PALROM IMPEX S.R.L., PROMTINTER
EXPERT S.R.L., ROTSIN PROD COM S.R.L.,
SALICE COMPROD S.R.L., TERMINUS PROD S.R.L., TREND FURNITURE S.R.L.,
T&S MOBILIER S.R.L., TSM FURNITURE S.R.L., UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN
CLUJ-NAPOCA.
Structurile asociative de tip cluster reprezintă o soluţie experimentată cu
succes în Europa, în ultimele decade, ajungând să fie văzute în prezent ca
nişte piloni centrali ai dezvoltării locale.
În România, acestea vor putea
beneficia de oportunităţi de finanţare dedicate, începând cu toamna 2012,
fondurile fiind disponibile prin Programul Operaţional Sectorial pentru
Creşterea Competitivităţii Economice (POSCCE).
Pentru detalii suplimentare:
Ioana Dragoş, expert tehnic ADR Nord-Vest, ioana.dragos@nord-vest.ro ,
0755777039
Ioana Pavel, manager de proiect Asviloc+, ioana.pavel@nord-vest.ro
,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu