Poesis - Irina Lucia Mihalca

Le vent, le cri... 
Îmi place, acum, piesa lui Morricone! - îi spui 
într-o zi de septembrie... 
Acum i-a sosit clipa, un val ce-şi caută malul! 

Piesa asta parcă zice: “ Să nu te temi de valuri,
se întorc în mare liniştite,
scuturate de emoţii, calme, aşezate!” 
Ca după un timp sa revină cu 
noi emoţii, cu noi nelinişti, cu noi forţe. 
Un zbor, un dans, o căutare! 

În toate se aşează liniştea,
cauţi sensuri lucrurilor ascultând-o,
eu văd cum ma izbesc de stânci, doar! - îi spui. 
Încearcă să te înalţi puţin mai sus, 
Acolo alta e panorama... 

Acolo sunt albatroşii, pescăruşii! 
E cerul şi albastrul lui şi de acolo pluteşti. 
Sunt lângă tine, în lumea şi unda creată, 
O mângâiere vei simţi ca adierea sufletului! 

Fiecare cu partea lui, atât merit, poate! 
Meriţi mult, ştii bine! 
Nu mai mult decât mi s-a dat să am,
Dacă voi gasi
un sens intr-un sens ce nu are sens,
am să-ţi spun dacă va mai urma ceva. 
Viaţa îţi va oferi multe surprize, 
uimirea-ţi va fi în multe! 

Piesa se termină cu un pui de albatros,
Începe cu o pasăre matură, stăpână pe ea,
şi se termină
cu un pui de albatros fricos. 
Nu ştiu de-i fricos! Puiul îşi continuă zborul, 
Acolo, în zbor, albatrosul e stapânul mărilor, 
trebuie doar sa aibă încredere in el. 

Mi se închid ochii, vino aici! 
Eşti legănat de dulcea oboseală, 
Cât vei dormi, te voi privi 
ascultând şoapta vântului, tânguirea mării!

Arată-mi locul unde să te găsesc...

Sub un cer incert, ascult cum

cântă tăcerea - “ încă o zi a mai trecut fără tine ”

Cu voce slabă mă chemi,

Desprins uşor din adâncuri în noi e cuvântul,

În zborul lui spre inimile noastre,
printre oglinzile mişcătoare - un labirint

spre capătul speranţei - stau mărturii

inscripţii pe pietre, papirusuri şi ceruri,

Arată-mi locul unde să te găsesc...

Stau
cu privirea înspre tine, în soare te caut.

Clepsidra

îmi cântă cadenţa nisipului,

Între două respiraţii

ascult cum creşte secunda,
privesc cum îşi închide pleoapa,
număr cu fiecare val

clipele ce se-ntorc la ţărm,
Un gest de uimire las în fiecare scoică -

un fir prelungit în undele noastre,
O stea s-a născut în fiecare copil,
o taină a adormit în fiecare ceas!

Arată-mi locul unde să te găsesc...

În larg

a pornit corabia noastră,

Pătrunde în abisuri precum

pescăruşul care străpunge timpul,

Seamănă vise,

Deschide cărări de lumină,

Culege azurul

cu vântul prielnic ce suflă

prin clopoţei şi-ntinsele pânze albe,

Cu echipajul spre nemurire
pluteşte liniştită peste valuri,

Arată-mi locul unde să te găsesc...

Tu care ţii în mâini oglinda

- un întreg univers - eşti vântul şi marea,

corabia, căpitanul şi echipajul.

Ecoul numelui tău

trece legănat de marginea timpului -

Preludiu şi aşteptarea

ce urcă şi coboară pe scara cerului,

Arată-mi locul unde să te găsesc...