legătura
nu va dispărea niciodată
legătura nu va dispărea niciodată
nici atunci când nu
vor mai fi
munți îmbrăcați în zăpadă
copaci mustind de verdele primăvăratic
ape limpezi curgând
spre alte ape tulburi
născuți în zodii diferite
nu semănăm unul cu altul
om cu om
doar ne place să ne spunem că suntem un
neam unit
sub același unic Dumnezeu
spunând c-avem același sânge
iertare dar nici nu vreau s-aud așa ceva
legătura nu va
dispărea nici atunci
când drumul pocăinței
va fi plin
de cei prea păcătoși cu trăirea păcătoasă
visând o zi frumoasă fără de sfârșit
am fost prin zăpada
albă a muntele fără de verde
am fost prin apa limpede a muntelui
singuratic
nimic n-a dispărut din ce doream
să nu mai văd în fața ochilor ce îi țineam
mereu deschiși spre a
vedea lumina
după munte arca lui
Noe își aștepta
frații să plece
pentru a fi salvați
dar ea
nu a plecat a rămas acolo goală
parcă și azi e tot
acolo iar noi ne învârtim
mereu spre
întunericul cel fără de lumină
lumina va veni
într-un târziu
dar nu pentru toți decât doar pentru
câțiva
și-acei aleși nu vor
putea urca să vadă
ce este dincolo de
munte
și dincolo de apa
limpede
și dincolo de copacii
deja îmbătrâniți
cu uscături
uscat mă simt ca un
copac
sec mă simt ca muntele pe vreme de iarnă
dar fără pic de zăpadă
sec precum apa coborâtoare spre aval
nu ar putea spre vârf
nici eu – niciodată
căci păcatul meu e mare și e greu
mă apasă și mă tulbură
chiar când sunt pe munții cei dragi fără
de păcat
cum să fac să scap de-o astfel de povară
cum să fac să fiu și eu ca altul
numai dacă mă mai
nasc încă o dată
nu se va întâmpla așa
niciodată
căci sunt prea
nemernic pentru a mai trăi
și-n veșnicie
păcatul nu va
dispărea niciodată
și nici legătura
a dispărut credința
și s-a născut păcatul
așa m-am născut și eu
dintr-un păcat
pentru a fi un
păcătos toată viața
ce-o am de trăit aici
mi-e rușine de mine
și de ce sunt
păcat.
Baia Mare – octombrie, 2011
nici eu nu mă cunosc
nici eu
nu mă cunosc
în
atâtea prostii până și speranța
a murit
ies la lumină
și-mi pun mâna la
ochi
ori să nu văd
ori să nu fiu văzut
uneori îmi doresc prea mult
nici să nu fiu văzut
nici să nu fiu auzit
atunci cobor în mine
și mă cert cu cine
întâlnesc pe drum
dar mereu tac
mi-e scârbă de mine
și mi-e frică de
întuneric
trăiesc în lumea asta
deseară urc în munți
să îi sărut ei sunt sinceri și frumoși
eu nici măcar sinceritate nu mai
am
decum frumusețe
pardon de cuvânt
prima experiență
trăită în lume
dragostei și-a luminii
a fost pe timp de
ploaie
ud aruncam de pe mine
fiecare rămășită de
haină
haină după haină
pânză după pânză
mi te doream alături
erai departe
corabia ta deja
plecase cu tine
te-ai dus spre alte
zări
spre lumină și viață
ud mă rugam
să nu vină dimineața
și să mă găsească aici
nici dimineața și
nici Dumnezeu
dar m-a găsit
de-atunci parcă și de
mine
îmi este frică.
Baia Mare – octombrie, 2011
tren și parfum
tren și parfum
copac fără de frunze
crengi goale și suflet gol
crengi seci și suflet sec
aspru te leg de mine
parcă nu aș vrea să
te pierd
păstrez dorul și-l
arat
celor ce nici măcar
nu mă mai știu
nici Dumnezeu nu mă mai știe
îi este rușine cu mine
dar ce folos de gând
cum să le-adun
cui să le spun
în
spaima rătăcirii
tot ce mă înconjoară
peste putința mea de
a înțelege
cum cade frunza cad și eu
în drumul meu
dar am să-l rog pe Dumnezeu
cu gând curat
și plâns nevinovat
spunându-i doar că fac păcat
să-mi dea iertare
și-apoi mă duc
să-mi iau haina de
botez
am ascultat pilda lui
Dumnezeu
mi-e sufletul mereu
tot greu mai greu
dar e al meu
simt miros de flori
de primăvară
și-un curcubeu spre
care alerg
una dintre culorile
lui
aș vrea să fiu eu
dar nu voi fi
niciodată
căci cu mine vine
Apocalipsa
sunt cel mai păcătos
și totuși alerg spre veșnicie
în lut nici n-o să
scriu
nici nu voi vorbi
decât cu Dumnezeu
pentru că aici am vorbit prea puțin
mult prea puțin
chiar deloc
dar nici nu m-am rugat.
Baia Mare – octombrie, 2011
mister înfiripat într-o clipă de dor
mister înfiripat într-o clipă de dor
un suspin în taina viselor
nici măcar gândul nu mă mai face
să sper la ceva frumos din viață
cărări și căi rătăcite
gând și destin trist
eu sincer optimist
așteptând ziua de mâine
și asta va fi fără rugăciune
ca multe din cele care au trecut
pe lângă mine
mândria izvorăște din păcate
iar eu nici sens și nici rost
nu mai am
doar gând trist
și un destin ce doare
drumul este gol și totuși ciudat
păcatul mă urmărește mereu
cărările întortocheate pline de mister
ascuns
ascuns între tufișurile vieții
mă voi repezi la prima ființă
ce-mi va trece prin față
pentru a păcătui
mă îndrept cu pași repezi
spre final
orice lucru are un început
dar și un sfârșit
nu credeam că sfârșitul e atâta
de aproape de noi
nu credeam că sfârșitul poate fi
în clipa ce urmează din naivitate
acuma mă mint până și pe mine
mi se pare că aștept din veacul trecut
și totuși aștept un alt veac
pe care să-l petrec așa cum se cuvine
fără de păcat
încă mă întreb ce mai caut pe-aici
pe drumurile vieții
când eu ar trebui să fiu în întuneric
acuma îmi dau seama
până și lumina este frumoasă
înainte de-a pleca
mai vreau o idilă între picurii de ploaie
o poveste de amor cu un final neprevăzut
și-apoi plec
plec fără să mulțumesc nimănui
nu-i va păsa de leșul meu
dar plec fericit
veșnicia este lângă mine
la fel și durerea în suflet
azi mă duc să dau socoteala vieții
pe un drum cu flori de iasomie
deși aș fi dorit busuioc
patimă foc iubiri iluzii și împliniri
pe toate le duc cu mine în păcat
și nu văd decât foc
și multe stele
Baia
Mare, noiembrie, 2011
tovarăşă de viaţă
tovarăşă de viaţă - poezie
astăzi te-aştern pe-această coală de hârtie
căci cine ştie ce va fi într-un târziu
şi eu îmi pun banala întrebare:
de ce scriu?
de ce? e simplu - nimic de explicat
îmi pare rău de anii ce-au plecat
şi au plecat acolo-n veşnicie
tovarăşă de viaţă şi bună poezie
căci ce-i trecut e bun trecut şi-i rece
aş-au trecut şi anii şi încă vor mai trece
dar nu aş vrea ca de acum măcar
această vreme să treacă în zadar
şi nici n-aş vrea ca să trăiesc degeaba
ori să îmi las neterminată treaba
ajută-mă căci poţi frumoasă poezie
să nu rămâi pe-această coală de hârtie
să te aşezi odată acolo într-o carte
unde-ţi fi probabil mai multe adunate
eu nu aş vrea să cred că vremea mea-i târzie
tovarăşă de viaţă poezie
de-a fi târziu şi alţii te vor aduna
te rog să te aşezi aici de-a dreapta mea
căci te-am iubit tovarăşă de viaţă poezie
şi toată lumea vreau să ştie
căci ai făcut din mine parte
şi vei mai face dacă voi trăi
în schimb tovarăşă de viaţă poezie
rămâi pe-această coală de hârtie
la zid te-or pune alţii fără de cruce
dar să le spui tovarăşă de viaţă c-o poţi duce
că nu te-ncumeţi sau fără de habar
să trăieşti tovarăşă de viaţă în zadar
alţii vor spune despre tine vorbe urâte
tu taci tovarăşă de viaţă să nu spui multe
căci vorba ta e-aicea pe hârtie
buna mea tovarăşă de viaţă poezie
alţii vor zice că le eşti de prisos
că nu le eşti tovarăşă de viaţă de folos
tu lasă-i să vorbească căci numai Domnul ştie
că eşti tovarăşă de viaţă şi eşti şi poezie
iar cei cu vorba bună de se vor apropia
tovarăşă de viaţă vor şti că eşti a mea
vor şti să te respecte şi tu vei dăinui
tovarăşă de viaţă atunci când nu voi fi
să vii la mine atunci tovarăşă să-mi fii
şi-acolo între stele şi-acolo-ai să mângâi
că nu oricare minte poa-să scrie
tovarăşă de viaţă şi bună...POEZIE.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu