sâmbătă, 14 decembrie 2013

Superimunitatea - răul care nu mai poate fi reparat!



Chiar dacă modificarile ticăloase ale Codului Penal vor fi retrase, răul nu va fi reparat. El este consumat şi va avea consecinţe dramatice pe termen lung.
Revolutia penalilor din USL a provocat reacţii externe comparabile cu puciul de vara trecută. Ambasadele puterilor occidentale nu numai ca au luat poziţii ferme, dar au şi descalecat în Parlament pentru a cere explicaţii. Dacă domnii Ciuca şi Nicolicea îşi imaginează că i-au păcălit pe ambasadori cum au încercat să păcălească presa, ascunzându-se după nişte inofensive vicii de comunicare, sunt naivi.
Pana si socialistii europeni, cei care l-au sustinut peVictor Ponta de cate ori au putut, s-au dezis de aceasta data de aberatiile comise de majortiatea din Parlamant si au comunciat, prin chiar vocea lui Hannes Swoboda "PSD trebuie sa spuna foarte clar ca acest gen de activitati pripite si negandite, care contravin valorilor europene, sunt inacceptabile" .
Ministrul de Externe, Titus Corlatean, nu a gasit nimic mai inteligent de facut decat sa se arate jignit "ca ministru al Afacerilor Externe eu am o asteptare clara, fireasca, ca atunci cand exista preocupari, semne de intrebare, nelinisti din partea unor ambasadori sau ambasade (...) sa ne fie transmise direct la Ministerul de Externe, responsabililor dinMAE si mie personal ca ministru, si nu sa le aflam prin intermediul presei. Este o practica pe care nu o inteleg si nu o agreez" .
O reactie perfect inepta. Ambasadorii nu cer voie de la ministrul de Externe sa se exprime, iar legalizarea coruptiei, lumina verde fara restrictii data jefuirii banului public romanesc si european, justifica pe deplin ingrijorarea manifestatata de UE si SUA.
La randul sau, Victor Viorel Ponta a gasit cu cale sa atace ambasada SUA care pasamite nu ar sti ce spune cand afirma ca modificarile Codului Penal vor descuraja ambasadorii americani. "Din cate stiu eu, Chevronul investeste in Romania sau poate sa plece din Romania daca nu se aplica legea si daca nu reusim sa aratam ca putem sa protejam proprietatea privata. Nu mi-a zis nimeni vreodata de la Chevron cum e cu parlamentarii. De fiecare data mi-au spus ca daca proprietatea privata poate fi aparata - mesajul meu public si activitatea MAI le cunoasteti - si aici cred ca a fost o greseala si o sa transmit acest lucru". Sa faci declaratii cu iz de santaj la adresa SUA este o imensa prostie indiferent cat esti de disperat.
Indiferent de ceea ce va urma, indiferent pe unde isi va scoate USL camasa, concluzia este una singura si a fost formulata clar de exepertul anticoruptie Laura Stefan intr-un interviu acordatZiare. com: "România nu este o tara in care sa poti avea incredere" .

Laura Ştefan: Parlamentarii cercetaţi, judecaţi sau condamnaţi pentru corupţie vor scăpa toţi!                                     
                                                       
O tara in care parlamentarii devin imuni la coruptie si conflictul de interese este dezincriminat, nu este o tara in care sa poti avea incredere sa investesti bani si nu este o tara pe mana careia sa dai bani europeni. Sa zicem ca aceasta tentativa de abolire a statului de drept esueaza. Nimeni nu va crede multa vreme de acum inainte ca nu va urma dupa un timp alta tentativa, pe alta cale.
România a indus o stare de totala nesiguranta, ca o tara din lumea a treia, babaniera,  pe care trebuie sa stai cu ochii non stop pentru ca la prima neatentie o ia pe aratura. Ne comportam ca niste repetenti care trebuie tinuti tot timpul in prima banca si verificati la fiecare pagina pe care o scriu, cautati in ghiozdan si in buzunare sa nu aiba chibrituri cu care sa dea foc clasei cand invatoarea se intoarce cu spatele.
Nu mai discutam doar de aderarea la Schengen, nu mai discutam doar de MCV. Discutam despre dinamitarea sanselor economice ale României de a se dezvolta. Pentru ca vrem, nu vrem, ne place sau nu ne place, România in acest moment nu poate supravietui fara sustinere financiara externa, fara investitie straina, iar ele depind 100% de credibilitate. Aceea facuta tandari in zilele acestea.


Preluare http://www.ziare. com/stiri/ cod-penal/ superimunitatea- raul-care- nu-mai-poate- fi-reparat- 1272676

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu