Sfântul Ştefan, serbat pe 27 decembrie, in a treia zi dupa
Nasterea lui Iisus Hristos, avea harul divin al minunilor, de aceea este bine
ca de ziua lui oamenii sa aduca in casa icoana care-l infatiseaza, despre care
se spune ca-i ajuta pe cei cu probleme de sanatate.
Intotdeauna in a treia zi de Craciun, pe 27 decembrie,
Biserica ortodoxa il praznuieste pe Sfantul Apostol Intaiul Mucenic si
Arhimandrit Stefan, condamnat la moarte in anul 33, de autoritatile iudaice,
cel care a vestit si a marturisit credinta in Hristos, deschizand drumul unui
impresionant sir de martiri crestini, pedepsiti pentru credinta lor, spune
preotul Constantin Stoica, purtatorul de cuvant al Patriarhiei.
Sfantul Stefan era de neam ales si provenea din semintia lui
Avraam. In limba greaca, Stefan inseamna "coroana" si se refera atat
la ravna de care acesta a dat dovada in a face cunoscuta lucrarea lui Iisus
Hristos cat si la faptul ca el este primul dintr-un nesfarsit sir de martiri
din lumea crestina.
Misiunea Sfantului Stefan era aceea de a demonstra ca Iisus
Hristos este Mesia, cel prezis de prooroci in Vechiul Testament. Datorita
ravnei si credintei sale, Dumnezeu l-a invrednicit cu puterea de a savarsi
minuni si de a arata semne mari in popor. Avand harul divin al minunilor,
care-i insoteau adesea propovaduirile, Sfantul Stefan a starnit mania
autoritatilor iudaice, care l-au chemat la judecata in fata Sinedriului, un
tribunal la vechii evrei, acuzandu-l de blasfemie, care la acea vreme se
pedepsea cu moartea, dar si de faptul ca strica Legea lui Moise.
In fata Sinedriului, Stefan si-a prezentat argumentele sale
solide din scripturi, aratand ca legea se implineste prin Hristos, adica prin
Mesia, cel prezis de profeti, dar nu a reusit sa-i convinga pe judecatori,
fiind alungat din cetate si lovit cu pietre. Prabusit sub povara bolovanilor
aruncati asupra lui, Stefan a avut totusi puterea ca, inainte de a muri, sa
ceara iertare pentru ucigasii lui: "Doamne, nu le socoti lor pacatul
acesta".
O veche traditie spune ca de ziua Sfantului Stefan este bine
sa aducem in casa icoana care-l infatiseaza pe acest martir, sfantul ajutandu-i
pe crestinii care au probleme de sanatate, dar si pe cei care se judeca de
multa vreme cu alte persoane.
In aceasta zi, in biserici se pomenesc crestinii care au
murit in imprejurari dramatice si se impart pachete cu alimente celor care
poarta numele Sfantului Stefan. in unele zone din Muntenia se prepara Painicile
lui Stefan, care au forma rotunda si sunt facute dintr-un aluat asemanator cu
cel de cozonac. Unse cu miere, aceste painici rotunde amintesc de pietrele care
l-au ucis pe Sfantul Stefan. Dupa ce se sfintesc de catre preot, la biserica,
se impart de pomana copiilor saraci.
Sfantulu Stefan a fost ucis cu pietre in valea lui Iosafat.
Avand in vedere ca in vremea aceea cei care erau ucisi cu pietre nu puteau fi
inmormantati in cavoul familiei, se presupune ca trupul Sfantului Stefan a fost
pus in mormantul unui crestin. Moastele sale au fost descoperite in anul 415,
atunci cand preotul Luchian din Kefar-Gamala a avut o viziune. Cand i s-au
descoperit moastele, pe mormantul sau a fost scris "chiliel", care in
limba ebraica inseamna "cununa", pentru ca el a luat, cel dintai
dintre crestini, cununa muceniciei.
Numele este de origine greceasca - Stephanos - si inseamna
"coroana", "ghirlanda", "cununa". La noi, numele
de botez sunt Stefan si Stefania sau Stefana si derivate ale acestora, Fane,
Fanel, Fanica, Fanita si Fana. Sursa Mediafax
G.D.L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu