Implicarea militarilor în evenimentele din
decembrie 1989 reprezintă, probabil, cea mai neagră perioadă din Istoria
Armatei Române. Militarii s-au confruntat, în acele zile, cu o gravă problemă
de conştiinţă. Juraseră credinţă Poporului Român, dar, în acelaşi timp, să
execute întocmai ordinele comandantului suprem. Poporul se revoltase împotriva
conducătorului „mult iubit“, iar acesta a ordonat Armatei, ca şi forţelor
Ministerului de Interne şi Gărzilor Patriotice, să acţioneze, cu fermitate,
pentru restabilirea ordinii şi liniştii publice. Atunci ar fi trebuit să
intervină în joc conducătorii militari, care să-şi asume responsabilitatea unei
poziţii tranşante. Obedienţa faţă de Nicolae Ceauşescu, preocuparea de a-şi
salva propria piele, precum şi implicarea unora dintre ei în lovitura de stat,
organizată şi coordonată de forţe externe, vor sta la baza tragediei în care au
fost implicaţi militarii români în acea perioadă.
Voi prezenta, în
continuare, cîteva aspecte mai puţin cunoscute din activitatea generalilor cu
mari responsabilităţi militare la acea vreme.
Generalul Vasile
Milea (foto)
Generalul Vasile Milea a fost perceput ca o personalitate
obedientă faţă de Nicolae Ceauşescu. Semnificativă , în acest sens, este
cuvântarea acestuia la Congresul al XIV-lea al P.C.R.: „Este pentru mine o mare
cinste şi onoare de a exprima în faţa Congresului gândul şi voinţa întregii
armate, de a susţine, cu însufleţire şi ardoare, în deplin consens cu întregul
popor, realegerea, în funcţia de secretar general al partidului, a încercatului
militant comunist – o personalitate de excepţie între marile personalităţi ale
Neamului Românesc, de numele şi faptele căruia sunt legate impunătoarele
realizări ale acestei epoci fără precedent în istoria multimilenară a Poporului
nostru – a luptătorului neînfricat – pentru apărarea independenţei naţionale, a
dreptului sacru al Poporului Român de a-şi făuri, în libertate şi demnitate,
propriul destin – tovarăşul Nicolae Ceauşescu. (…) Din magistralul Raport
prezentat Congresului înţelegem profund că datoria supremă a oştirii este aceea
de a fi gata oricând, la chemarea Patriei şi la ordinul comandantului suprem,
să apere, împreună cu întregul popor, cuceririle socialiste, integritatea
teritorială şi Independenţa Naţiunii Române şi ne angajăm solemn în faţa
Congresului, a dumneavoastră, mult iubite şi stimate tovarăşe secretar general,
că vom face totul pentru a onora şi îndeplini cu demnitate sarcinile ce ne
revin, cu nestrămutata convingere că numai în acest fel vom servi cu credinţă
poporul, socialismul, Patria noastră liberă şi independentă – Republica
Socialistă România”. Generalul a ţinut acest discurs, cunoscând în detaliu ceea
ce se pregătea României, fiind beneficiarul informaţiilor transmise de ataşaţii
militari din Ungaria şi Iugoslavia. Aparent, în decembrie 1989, generalul şi-a
respectat angajamentul făcut, transformând Armata Română în principala forţă de
represiune prin:
- Emiterea „Precizărilor în 14 puncte”, la 17 decembrie
1989, ora 13,30, prin care ordona executarea focului de armă împotriva
demonstranţilor. Acest ordin a fost emis cu mult înaintea Şedinţei C.P.Ex.,
care s-a desfăşurat în jurul orei 17,00;
- Ordonarea, în ziua de 21 decembrie 1989, participării
trupelor din Arad, Braşov, Cluj Napoca, Târgu Mureş, Alba Iulia şi Sibiu, la
interzicerea şi, ulterior, reprimarea demonstraţiilor, cu toate că era la
curent cu urmările ordinelor date şi cu situaţia existentă la Timişoara;
- Ordonarea participării militarilor din garnizoana
Bucureşti la reprimarea manifestaţiilor din zilele de 21 şi 22 decembrie 1989.
Pentru aceste fapte, a fost avansat post mortem la gradul de
general de armată, prin Decretul nr. 16 al preşedintelui Consiliului Frontului
Salvării Naţionale, din data de 28 decembrie 1989. A fost înmormântat cu
onoruri militare. Ulterior, au apărut o serie de informaţii, care schimbă
percepţia acţiunilor acestuia pe timpul evenimentelor şi explică plauzibil
cauza morţii sale. În decembrie 2007, la Cercul Militar Constanţa, cu ocazia
lansării lucrării colonelului Alecsandru Bălan, intitulată „Generalul Vasile
Milea”, în prezenţa unui număr important de cadre militare în rezervă şi în
retragere, domnul gen. bg. dr. Ion Cîrciumaru, fost senator P.R.M., a făcut o
declaraţie surprinzătoare. El a arătat că, în ziua de 14 decembrie 1989, la
prânz, în anticamera biroului ministrului Apărării Naţionale, a participat la o
întâlnire a acestuia cu generalii Iulian Topliceanu şi Iulian Vlad. Cu această
ocazie, s-a discutat despre o lovitură de stat militară, în urma căreia Armata
să preia conducerea, în România, pentru 2 ani, după care să o predea civililor.
Intrigat de această declaraţie, am stabilit o întâlnire cu dl. general pentru a
afla mai multe detalii despre acest eveniment. Ne-am întâlnit la locuinţa sa
din Constanţa, ocazie cu care mi-a relatat despre această întâlnire de taină şi
mi-a mărturisit convingerea că generalul Vasile Milea a fost asasinat. Am
convenit ca domnia-sa să mă ajute în realizarea unei lucrări despre generalul
Vasile Milea, având în vedere că a fost un apropiat al familiei acestuia. În
lucrare, urma ca eu să am deplina posibilitate să prezint toate aspectele
pozitive şi negative care ar fi rezultat pe timpul documentării. În perioada
următoare, mi-am dat seama că nu voi putea avea acces la unele documente
relevante, care să îmi permită elaborarea unei lucrări veridice, astfel încât
am renunţat la proiect. După cîţiva ani, în ziarul „Tricolorul”, din 26
octombrie 2011, va apărea următoarea
mărturie a gen. bg. dr. Ion Cîrciumaru: „În ziua de 17 decembrie 1989, în
încăperea în care se odihnea generalul Vasile Milea, din M.Ap.N., am fost
martor al unui eveniment deosebit de important: Milea şi Postelnicu au
discutat, timp de 2 ore, despre intenţia de a da o lovitură de stat militară.
Nu s-au ferit de mine, au vorbit deschis. Am înţeles că ei aveau acordul
ruşilor, în special prin relaţiile pe care şi le făcuse Milea. În mod concret,
cei doi (care conduceau ministerele-cheie ale ţării) au pus la cale
înlăturarea, pe cale paşnică, a lui Nicolae Ceauşescu şi preluarea Puterii de
către un Comitet Militar. Acesta ar fi urmat să conducă România timp de 2 ani,
până la liniştirea situaţiei, timp în care s-ar fi înfiripat libertăţile
democratice şi ar fi prins viaţă partidele politice, dar în mod civilizat, nu
anarhic, nu prin demonstraţii interminabile şi lupte de stradă. După 2 ani,
s-ar fi organizat alegeri libere şi militarii s-ar fi retras.”. Deosebirile
între cele două variante pot fi cauzate de unele erori în datarea
evenimentului, datorate vârstei domnului gen.bg. dr. Ion Cîrciumaru, sau
perioadei mari de timp care s-a scurs de la data desfăşurării lui. Este
posibil, pînă la proba contrarie, să fi avut loc două întîlniri, la care să fi
participat, separat, persoanele indicate. Interesant este faptul că nimeni nu a
dezminţit desfăşurarea evenimentului relatat în ziarul „Tricolorul”. Ideea că
gen. Vasile Milea căuta o soluţie la evenimentele care urmau să aibă loc este
susţinută de o altă mărturie surprinzătoare, aparţinînd viceamiralului
Constantin Iordache. Acesta arată că în ziua de 15 decembrie 1989, după-amiaza,
la terminarea şedinţei Consiliului de Conducere al Ministerului Apărării
Naţionale, a fost invitat să se întîlnească, la sediul ministerului, cu
generalul Milea. După ce a petrecut mai multe ore în anticameră, în jurul
orelor 20, a fost primit de ministru, care a cerut să-i prezinte situaţia din
Marina Militară şi din oraşele Dobrogei. După 20-25 de minute de discuţii,
întrevederea s-a terminat brusc, argumentul ministrului fiind următorul: „Îmi
pare rău că nu putem sta mai mult de vorbă, dar trebuie să vină la mine
tovarăşul Mazilu“. Eu, pentru că nu ştiam cine este acest Mazilu, l-am
întrebat: „Cel care a scris Dreptul Maritim Internaţional?“. Mi-a răspuns: „Da,
el este“. A apărut în uşă unul dintre aghiotanţi, care i-a raportat că tov.
Mazilu se îndreaptă spre minister. În continuare, viceamiralul Constantin
Iordache arată: „Nu ştiu ce a discutat Dumitru Mazilu cu generalul Milea. Se
ştie că, după 22 decembrie, Dumitru Mazilu a fost una dintre personalităţile
marcante ale noii conduceri de stat a României şi că la funeralile care i s-au
făcut generalului Milea, în holul Academiei Militare din Bucureşti, cel care a
rostit panegericul a fost tocmai Dumitru Mazilu”. Acelaşi amiral arată că a
relatat acest episod membrilor Comisiei Parlamentare care cerceta evenimentele
din decembrie 1989?: „Toţi s-au mirat că generalul Milea a avut această
întîlnire cu Dumitru Mazilu, cel care, atunci, era considerat un dizident şi
era pus pus sub urmărire”. În mai 1989 , din ordin al generalului Vasile Milea,
are loc cea mai bizară rocadă de cadre din Armata Română, care nu a fost
analizată de istoricii şi analiştii militari. Patru tineri ofiţeri, toţi, şefi
de Stat Major ai unor divizii, sînt mutaţi, fără nici o justificare, astfel:
- Lt.col. Constantin Zeca, de la Constanţa, la Timişoara,
asigurînd, prin cumul, şi funcţia de comandant al Diviziei 18 Mecanizate;
- Lt.col. Ion Cioară, de la Cluj, la Iaşi, asigurînd, prin
cumul, şi funcţia de comandant al Diviziei 10 Mecanizate ;
- Mr. Viorel Cheptene, de la Iaşi, la Constanţa, la Divizia
9 Mecanizată, comandată de gen. George Popa;
- Mr. Eugen Bădălan, de la Brăila, la Oradea, la Divizia 11
Mecanizată, comandată de gen. Nicolae Şchiopu.
Este foarte probabil ca ministrul Apărării, avînd în vedere
ceea ce urma să se întîmple, să-şi fi plasat, în zonele deosebit de sensibile,
oameni de încredere. O altă variantă de luat în seamă ar consta în plasarea
acestor ofiţeri în zone în care nu aveau rude, prieteni, pentru a exista
garanţia executării ordinelor de executare a represiunii. Cert este că aceşti
tineri ofiţeri – unii implicaţi în represiunea din perioada 16-22 decembrie,
ordonată şi coordonată de Vasile Milea – imediat după evenimente, au avut
ascensiuni spectaculoase. Din închisoare, Ion Coman se plîngea: „De 3 ani de
zile sînt în zeghe de deţinut politic, pentru că nu pot să fiu de drept comun,
iar alţii, care au fost acolo, au primit două, trei grade”.
Generalul Ion
Hortopan
Col.(r) Nicolae Diaconescu – ofiţerul care, la Arad, în ziua
de 21 decembrie 1989, a refuzat să execute ordinul dat de mr. Eugen Bădălan de
a acţiona în forţă împotriva demonstranţilor – îşi aminteşte un eveniment, cel
puţin ciudat, petrecut la începutul lunii decembrie 1989: cpt. Niculae
Diaconescu, şeful de Stat Major al Şcolii de Ofiţeri în Rezervă din Lipova, a
fost chemat în ziua de 6 decembrie 1989, la raportul generalului Ion Hortopan,
comandantul Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor (C.I.T.). A fost primit
în biroul acestuia, generalul fiind îmbrăcat civil. În încăpere se mai aflau 3
persoane civile. La un moment dat, generalul a părăsit încăperea, căpitanul
rămînînd singur cu acei civili, care au început să se intereseze de situaţia
încadrării şi înzestrării şcolii, despre întreprinderile din zonă şi moralul
locuitorilor. Cpt. Diaconescu a înţeles, în urma acestei discuţii, că acei cu
care discuta făceau parte din structurile de contrainformaţii militare, sau de
la misiuni speciale. La un moment dat, a fost întrebat dacă cunoaşte Timişoara.
La răspunsul afirmativ al acestuia, dat fiind faptul că a lucrat în perioada
1971-1972 în această garnizoană, unul dintre civili i-a făcut următoarele
precizări: „Ia să vă faceţi mai mult timp şi să vă mai duceţi în Timişoara, pe
Calea Lipovei, pe Calea Girocului!”. A mai fost sfătuit: „Să cunoaşteţi bine
totul, pentru că nişte elemente destabilizatoare intenţionează să ajungă la
acţiuni necugetate; ştiţi ce s-a întîmplat în Polonia, ştiţi ce s-a întîmplat
în cutare, sau cutare ţară vecină”. Mai tîrziu, după desfăşurarea
evenimentelor, cpt. Niculae Diaconescu a înţeles că a fost planificat să
acţioneze la Timişoara, dar, pe parcursul desfăşurării evenimentelor, cineva a
renunţat la această hotărîre. Elevii din Lipova au fost trimişi, în data de 21
decembrie 1989, să acţioneze împotriva demonstranţilor din Arad. Interesant
este faptul că nişte civili, în biroul unuia dintre comandaţii importanţi ai
armatei, recomandă şefului de Stat Major al unei unităţi militare să execute
recunoaşteri în două zone ale Municipiului Timişoara, unde, peste aproximativ
două săptămîni, în noaptea de 17/18 decembrie 1989, s-au produs incidente
soldate cu un mare număr de victime din rîndul demonstranţilor. Trebuie amintit
faptul că generalul Ion Hortopan, împreună cu generalul Vasile Milea, a
coordonat, în noaptea de 21/22 decembrie, distrugerea „baricadei de la Inter”,
soldată cu 49 de morţi şi sute de răniţi. Surprinzător, generalul Ion Hortopan
nu a fost avansat în grad şi funcţie de noile autorităţi, fiind trecut în
rezervă, prin Decretul nr.137, din 24 februarie 1990, al Consiliului Provizoriu
de Uniune Naţională. Niciodată nu va fi anchetat pentru implicarea în
represiunea din decembrie 1989. A încetat din viaţă la 6 aprilie 2000, fiind
înmormîntat cu onoruri militare.
Generalul Victor
Atanasie Stănculescu
După „fuga” lui Nicolae Ceauşescu, omul momentului devine
generalul Victor Atanasie Stănculescu. El nu a dat nici o lovitură de stat, cum
sînt tentaţi să prezinte desfăşurarea evenimentelor unii istorici sau
jurnalişti, ci a luat toate măsurile pentru respectarea planului privind
înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu şi preluarea puterii de către gruparea
agreată şi susţinută de Moscova. Nu putem fi aşa naivi, încît să credem că
aceia care au planificat desfăşurarea evenimentelor au lăsat la voia
întîmplării etapa cea mai importantă: preluarea puterii. Absolut întîmplător,
generalul Victor Atanasie Stănculescu, din multiplele variante de acţiune pe
care le avea la dispoziţie, a ales să predea puterea grupării Iliescu,
considerîndu-l pe acesta cel mai viabil conducător posibil. Scenariul iniţial
prevedea izbucnirea conflictului între Armată şi Securitate. În ziua de 21
decembrie 1989, ora 17, Radu Ioanid (întîmplător?) anunţa la „Radio Europa
Liberă” că, în oraşele din vestul României, au fost semnalate ciocniri între
Armată şi Securitate. Desigur, informaţia era falsă, dar ea prefigura
desfăşurarea viitoare a evenimentelor. Generalul Victor Atanasie Stănculescu
este cel care face posibilă izbucnirea conflictelor între Armată şi Securitate,
în principal, prin emiterea Notei Telefonice nr. 39, în ziua de 22 decembrie
1989, ora 13,30. Deşi unii conducători militari cereau ca armata să rămînă în
cazărmi, acesta ordonă ieşirea militarilor pentru paza şi apărarea unor
obiective importante, la solicitarea noilor autorităţi, în curs de instalare.
În această notă telefonică există o prevedere foarte interesantă: subunităţile
care vor asigura paza acestor obiective „să nu tragă decît în situaţia în care
sînt atacate de grupuri înarmate cu arme de foc”. Se impun cel puţin cîteva întrebări:
- Ce informaţii a avut generalul cînd a emis acest ordin? În
nici una din intervenţiile sale ulterioare, acesta nu dă absolut nici un
detaliu referitor la acest aspect.
- În nota telefonică nu se face nici o referire la
componenţa grupurilor înarmate, lăsînd pe cei care executau misiunile de pază
să-şi identifice inamicul, ceea ce este foarte grav.
- De ce această notă telefonică nu s-a prelucrat cu
militarii plecaţi în astfel de misiuni? Nota, care cuprindea „Precizările în 14
puncte” a generalului Vasile Milea, a fost prelucrată în detaliu tuturor
militarilor înainte de a părăsi cazărmile, aceştia fiind trimişi fiind să
acţioneze împotriva demonstranţilor. Militarii care aveau misiunea să apere
diferite obiective vor afla, mult după desfăşurarea evenimentelor, despre
conţinutul acestei Note telefonice. Este evident că singurii din România care
aveau armament şi muniţie la 22 decembrie 1989, în afara militarilor M.Ap.N.,
erau militarii aparţinînd Ministerului de Interne.
Tot din ordinul gen. Victor Atanasie Stănculescu, la Sibiu,
lt.colonel Aurel Dragomir „se apără”, trăgînd cu toate categoriile de armament
asupra Inspectoratului Judeţean al M.I. La ora 15, gen. Ştefan Guşă ordonă, din
studioul TVR, ca Şcolile Militare din Sibiu şi celelalte unităţi militare din
oraş să se retragă imediat în cazărmi şi „să nu mai tragă absolut nici un
foc!”. Dar, Victor Atanasie Stănculescu ordonă continuarea atacurilor asupra
obiectivelor aparţinînd M.I. Generalul trebuia să-şi îndeplinească misiunea
astfel, instigatorii din televiziune nemaiavînd cu ce impresiona milioanele de
români naivi. Pentru faptele sale, la 28 decembrie 1989, generalul este avansat
la gradul de general colonel şi numit ministru al Economiei Naţionale, prin
decrete semnate de către Ion Iliescu, preşedintele Consiliului Frontului
Salvării Naţionale. La 15 octombrie 2008, a fost condamnat la 15 ani de
închisoare pentru implicarea în represiunea de la Timişoara şi a fost degradat
la gradul de soldat.
Generalul Mihai
Chiţac
Generalul Mihai Chiţac a condus, în ziua de 18 decembrie
1989, represiunea în zona Catedralei din Timişoara, soldată cu 3 morţi şi 5
răniţi. În 22 decembrie, apare la Televiziune Română, devenită „liberă”,
alături de Petre Roman şi gen. Gheorghe Voinea, comandantul Armatei I-a, avînd,
între orele 14,00 şi 14,15, o intervenţie controversată. Cu această ocazie,
după ce îi roagă pe comandanţi „să nu ordone represalii împotriva populaţiei”,
cere tuturor militarilor din M.Ap.N. şi M.I. „să sprijine actuala orientare
politică în ţara noastră” şi „să fie în măsură oricînd să dea o contralovitură,
o ripostă hotărîtă acelora care ar încerca să zdruncine noua orientare
politică, socialist democratică, în ţara noastră”. Din această intervenţie se
observă cu uşurinţă că generalul habar nu avea ce se întîmpla în armată. Nici
un general al Armatei Române nu şi-ar fi permis, la acel moment, să ordone
executarea unor represalii împoriva populaţiei care manifesta în stradă.
Generalul trebuia să arate că există, încă, forţe devotate lui Nicolae Ceauşescu.
La fel ca gen. Nicolae Militaru, care ordona oprirea măcelului! Măcel care nu a
existat decît în mintea lui! Se pregătea terenul pentru apariţia temuţilor şi
invizibililor terorişti, care „trag din toate poziţiile” împotriva oricui, dar
nu şi împotriva noilor conducători! Foarte important este faptul că generalul
Chiţac cunoştea noua orientare politică a ţării, care era în totală
contradicţie cu ce ceea ce scanadau tinerii în stradă: „Fără comunişti!”. Gen.
Mihai Chiţac, urmare a acestor acţiuni controversate, la data de 28 decembrie
1989, este avansat la gradul de general colonel şi numit în funcţia de ministru
de Interne, prin decrete semnate de Ion Iliescu, preşedintele Consiliului
Frontului Salvării Naţionale. La 15 octombrie 2008, a fost condamnat la 15 ani
de închisoare şi degradat la gradul de soldat. A decedat la 1 noiembrie 2010. Sursa Tricolorul
Colonel (r) Remus MACOVEI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu