A avut
loc şi cursul trei „Zestrea strămoşească a
Maramureşului - tradiţii, locuri sacre, meşteşuguri străvechi”, cu foarte,
foarte mare succes!
Cursul
3 „Zestrea strămoşească a Maramureşului - tradiţii, locuri
sacre, meşteşuguri străvechi”, coordonat de lector univ. dr. Delia-Anamaria
RĂCHIŞAN, de la Universitatea Tehnică Cluj – Napoca, desfăşurat la Biblioteca Judeţeană „Petre
Dulfu” din Baia Mare, în data de 26 februarie 2015, a îngemănat partea
aplicativă cu cea teoretică. Invitaţii speciali au fost: intructor Pălăguţa
BÂRLEA-FEIER, Şcoala de Artă „Gheorghe Chivu”, Sighetul Marmaţiei; artist
Liliana-Maria MUREŞAN, Tăuţii de Sus; olar Daniel LEŞ, Baia Sprie, aceştia
arătându-şi iscusinţa, priceperea, talentul în revitalizarea valorilor
strămoşeşti. I-au învăţat pe numeroşii cursanţi, cu dăruire şi pricepere,
câteva taine din arta meşteşugului. Grupaţi pe ateliere, bărbaţii au pictat
utilizând hârtie de calc sau au făurit
la roata olarului diverse vase din lut, iar fetele, femeile au confecţionat zgărdane tradiţionale cu
diverse simboluri. În permanenţă au fost iniţiaţi de cei trei invitaţi
pricepuţi.
S-a
vizionat şi un documentar prin care s-a evidenţiat graniţa fragilă dintre
tradiţie şi inovaţie. S-au putut sesiza paşii necesari pictării unui ou de
struţ. Cursanţii au avut ocazia să pună celor trei invitaţi speciali diverse
întrebări; au redescoperit prin intermediul cursului arta de a făuri frumosul,
dar şi talentul, dexteritatea celor trei invitaţi, implicarea necondiţionată.
Confecţionând zgărdane, pictând sau zămislind vase din lut, participanţii la
curs au contribuit la reactualizarea zestrei strămoşeşti a Maramureşului.
Prin acest
curs interactiv se revitalizează valorile strămoşeşti căpătate de la străbuni,
se pune accent pe comunicarea şi transmiterea intergeneraţională.
La cursul
din 5 martie se vor finaliza zgărdanele; se vor prezenta manifestările agrare
respectate în prezent, cu sfinţenie, pe meleagurile maramureşene: „Udătoriul”
din Şurdeşti (Ţara Chioarului) şi „Tânjaua din Hoteni” (Ţara Maramureşului).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu