Şoaptele sirenelor în
perioada triodului
„să nu ascultăm şoaptele sirenelor
ne îndeamnă părintele augustin
în a doua duminică din perioada triodului
la biserica de lîngă spital
nu ştii ce timpuri sunt pregătite mamă
blândă cum eşti crezi prea mult în fiul tău
să nu ascultăm şoaptele sirenelor
şi melodiile în care ne măsurăm adolescenţa
când te duci acasă
ţi se dau cuvintele pentru mâine în pungi
linguşitorii se aglomerează
s-a format un comitet de apărare a minusculelor
împotriva majusculelor
cum spune ovidiu
multe nume zac în umbra altor prenume
în zori de zi
operele complete se îmbogăţesc
m-am abătut de la calea dreaptă
am ascultat şoaptele sirenelor
sângele trece prin mine uneori
ca printr-o grea încercare
pagina o sutăcincizecişiopt
albe dovezi am şi m-acoperă
iarba se-nvaţă cu piatra-n grădină
aşa se consacră dovezile intacte
şi mărturiile inutile la ora închiderii
în epoca de contemplare
mă uit pe fereastră şi câteodată
mă năpădesc sentimentele
visez pentru toţi”
Pânza şi picurii în
domeniul presimţirilor
„o aşteptare în toate
o pregătire frământată şi caldă
răscolim cuvintele/hainele
cum spune cleopatra
acum cuvintele au miros şi hainele înţeles
adăposturi de înţelepciune şi înfrângeri omeneşti
pe drumul pardosit cu cele mai bune intenţii
ei îţi strigă
hai cu noi pe drumul făgăduinţei
despre care se spune
că îţi împlineşte toate dorinţele
vreau să fiu ţăran doar pentru mine
strigă ion
apoi să ne-mbătăm în grădina de vară
lângă o scândură pe care scrie cântatul interzis
iar cântecul spune
am învăţat mai mult să mor decât să trăiesc
întâmplările se petrec
şi nu se citesc
o fată frumoasă potriveşte picurii
la patul bolnavului
gândurile cresc în straturi drepte
numărăm prafurile ca la armată
aşteptând paharul cu lapte
fiecare se întreabă cu seriozitate şi răspundere
ce vină am eu pe lumea aceasta
cunoscând legea aceea aspră
ne iese înainte o femeie
dar nu mai poate nici ea săraca
aşa scrie în domeniul presimţirilor
e ostenită
de toată pânza pe care a ţesut-o aşteptându-ne”
Detaliile din partea
cealaltă
„sunătoare/parfumul lui dumnezeu
de la tine plecăm
şi la tine ne întoarcem
cătuşele mâinilor pe glezne şi acum le mai simţi
gândul nostru
curat se îndreaptă spre pânza aceea în ulei
în care arborii
înfloresc
mai stai mai rămâi
între vechi manuscrise
cu care am făcut dragoste odată
drămuind bunăvoinţa focului
vei învinge
vremea-i ca vinul vechi
blindată în bună părere de sine
ce frumos să poţi să alegi o clipă
într-o seară târzie
o clipă despre care eu ştiu tot ce se poate şti
maeştrii răbdării am fost şi rămânem
sunătoarea
parfumul lui dumnezeu
înţelegând că viaţa mea se ridică la cer
cu fiecare păhăruţ
cum spune marian
firimituri din alte vieţi
ne citim iniţialele marcate pe revere
şi cronicile de pe unghii
cum scrie în sala de aşteptare
apoi
sătui de forfota locuitorilor din noi
ne ducem să vedem detaliile”
Jocul uşilor interzise
„cine n-a fost niciodată
absolut singur pe trotuare
lângă parbrizele maşinilor parcate oblic
lângă prietenii parcaţi oblic
întreabă arhitectul
ziua fuge ca firul ciorapului
printre atâtea adevăruri care se luptă între ele
astăzi trebuie să înveţi
cum să trăieşti de la o zi la alta
iar în acelaşi timp
să contezi pe un mâine liniştit şi sigur
cum să intri în jocul uşilor interzise
deschise apoi pe furiş
povestea asta poate continua fireşte
la nesfârşit asemeni remuşcărilor
să posteşti tot mai mult
nu numai miercurea şi vinerea
poate că poezia
nu foloseşte la nimic cum spune scheianu
numai noi pretindem că îl vedem pe dumnezeu
cum se uită el
în foile noastrte de hârtie
iar ziua fuge din nou ca firul ciorapului
în timp ce noi dăm câte o probă
pentru un rol cât de mic
după ce ne refacem forţele pierdute
în ostenitoarele străduinţe ale dimineţii
te aşezi pe banchetă
şi lumea se pune-n
mişcare
dumneavoatră jucaţi nu vă sfiiţi spune regizorul
ne vom împinge pe străzile oraşului printre blocuri
şi vom ajunge şi noi prin grădini
pe câmpii prin păduri”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu