Festivalul Internațional de Film de la Locarno, Elveția,
ajuns la cea de-a 69-a ediție, este capitala mondială a cinematografiei în
perioada 3-13 august 2016. Prestigioasa competiție cinematografică, care se
desfășoară din 1946 la Locarno, a ocupat o poziție unică în peisajul marilor
festivaluri de film, devenind unul dintre cele mai importante festivaluri din
Europa. Anul acesta, participă aproximativ 160.000 de persoane, aproximativ 1000 de
jurnaliști și peste 3000 de profesioniști în domeniul cinematografiei.
Festivalul Internațional de Film de la Locarno este unul
dintre cele mai vechi și mai importante evenimente de acest gen din lume,
alături de Cannes și Veneția. De-a lungul anilor, festivalul a reprezentat o
rampă de lansare pentru regizori precum Stanley Kubrick, Milos Forman, Jim
Jarmusch, Mike Leigh sau Gus Van Sant. De asemenea, edițiile trecute a reunit
nume mari ale cinematografiei actori și regizori între care îi amintim pe Luc
Besson, Melanie Griffith, Alain Delon, Charlotte Rampling, Paolo Sorentino,
Christopher Lee, Rutger Hauer, Jacqueline Bisset, Isabelle Huppert, Gerard
Depardieu, John Malkovich.
Printre filmele aflate în concurs se mai află și producția
spaniolă "A lińa política", în regia lui Santos Díaz, coproducția
americano-portugheză-braziliană "An Aviation Field" și poducția
greacă "Alepou". La secțiunea internațională participă și filmul
"Hermia &Helena" al regizorului argentinian Matías Pińeiro,
alături de coproducția elvețiano-argentiniană-qatareză "La idea de un
lago".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu