luni, 19 iunie 2017

Cel mai bine cotat actor român la Hollywood, Marcel Iureş, a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor

Cel mai bine cotat actor român la Hollywood, Marcel Iureş, precum şi alte cinci nume mari ale culturii internaţionale au primit, sâmbătă, câte o stea pe Aleea Celebrităţilor, din Sibiu, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Alături de Marcel Iureş au primit stele pe Aleea Celebrităţilor din Sibiu compozitorul Vasile Şirli, regizorii Philippe Genty şi Rimas Tuminas, dansatorul şi coregraful Ohad Naharin şi Robert Wilson, regizor, dramaturg şi actor.
La ceremonia de decernare a distincţiilor, preşedintele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, Constantin Chiriac, a declarat că se mândreşte cu faptul că cele şase nume grele ale culturii internaţionale vor sta pe aceeaşi alee cu alte 24 de nume, care au primit aceleaşi distincţii anterior.
„Suntem foarte mândri să avem încă şase stele, pe lângă cele 24 de până acum, între cele două ziduri de apărare ale cetăţii. E un oraş care nu a fost cucerit niciodată. Aceşti artişti extraordinari cuceresc oraşul şi sunt temelia între cele două ziduri de apărare. Această alee, care uneşte primul teatru din centrul şi estul Europei (Sala Thallia – n.r.) va lega şi drumul cu noul teatru (care va fi în zona Cazarmei 90 – n.r.) pe care îl vom construi la Sibiu”, a declarat Chiriac.
Tot el a fost cel care a fost alături de fiecare dintre cei care au primit stele pe Aleea Celebrităţilor, despre Marcel Iureş declarând că este „artistul care a fondat şi dezvoltat primul teatru cu adevărat independent din România”.
„Creatorul de teatru, artistul care a fondat şi dezvoltat primul teatru cu adevărat independent din România, dar şi cel mai bine cotat actor român de la Hollywood, Marcel Iureş, primeşte o stea pe Aleea Celebrităţilor pentru cariera sa excepţională de artist independent în teatru şi film impusă prin calitate şi verticalitate”.
Marcel Iureş a declarat distincţia primită este prima de acest fel, fiind „o staţie spre încununare”.
„E o staţie spre încununare. Rămâne de văzut cui o să-i placă să calce pe mine. Este prima şi singura stea pe care o am. Mai este una în cer, dar o să vă zic când ajung acolo. Mă simt bine la Sibiu, nu e ca acasă, că eu sunt oltean, dar e o atmosferă şi pe verticală şi pe orizontală”, a declarat Iureş.
Aleea Celebrităţilor este concepută ca un loc permanent de celebrare şi de recunoaştere a contribuţiilor aduse de diverse personalităţi de renume mondial, precum şi un „tribut” adus realizărilor în domeniul artistic din Sibiu. Inspirată de Walk of Fame de la Hollywood, Aleea Celebrităţilor este un punct de atracţie turistică.
De la inaugurare, în urmă cu patru ani, au fost acordate în total 30 de stele pe Aleea Celebrităţilor. Printre cei distinşi se numără regizorii Declan Donnellan, Eugenio Barba, Silviu Purcărete, Lev Dodin, dar şi Martin Hochmeister, fondatorul primului teatru de pe actualul teritoriu al României sau actorii Tim Robbins şi Victor Rebengiuc.
                                                                                   MEDIAFAX

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu