Trec zilele
Curate am vrut să fie toate
Ţesute-n pânza unui timp
La preţ de Voroneţ ce poate
Să fie veşnic, cum Olimp.
Prin mitice lumini stelare
Am ars în veşnice nelinişti
Pe culmi de vis doar o-ntrebare
Îmi stăruia în ochii trişti.
Trăind prin clipele trecute
Acelaşi timp nedefinit
Ca roua florilor de munte
Altare-n vremuri am zidit.
Trec zilele şi-n mersul lor
Columne de tăceri cioplesc
Din albe zări mai zvelt cobor
Spre oamenii ce îi iubesc.
Şi drumuri neumblate-adesea
Un veşnic soare în priviri
Îmi urcă-n cântece, ales.
Dinadinsurile toamnei
Auzeam pădurea foşnind ne-nţeles
Frunzele-n vânt adiau murmurând
În domoale mirări, izvoarele-n şes
Măsurau veşnicia – mirajul din gând.
Gleznele ierbii în eresuri răzleţe
Îşi scăldau fâlfâirea-nspre zori
Catedrale din stele răsfirate, măreţe
Şi arcade de rouă, în mii de culori.
Altare divine din ceruri curate
Printre crengi îşi purtau nemurirea,
Umbre uşoare în constelaţii visate
Se-ntindeau în tumultul de doruri cu firea.
Azi, amintirile toate mă-nveşmântă uşor
Dealul şi via-s departe, în zări mătăsoase
Iar anii de-abia-i mai adun în pridvor.
Conversaţie
Zilele se îmbracă-n brocarturi de argint
Pe colinele toamnei, culorile se desfată-n gutui
Ca un miragiu cu brânduşi, veacurile-n absint…
Învăluiri de zori preschimbaţi în păsări
Din ceruri necontenit se cern
Încremeniri de hăuri se arată-n zări,
Nisipuri ostenite în pustiu se-aştern.
Singurătăţi tăcute se întind peste păduri
Şi-nnobilate umbre îşi caută odihna
Din amforele nopţii cad stelele în ierburi.
Naufragiul pietrelor
Timpul în nemurirea lui
E odihna încrustată-n pietre.
Noi suntem călători
Spre ţărmul viselor.
Culegem nepăsarea strivită
De tălpile veciei.
Anotimpuri necuprinse
Deasupră-ne se tot călătoresc.
Rămân necunoscute
Ca anii noştri în murmur,
Neînţeles.
Izvoarele tainic, întinzându-se
de-a valma…
Aşa uităm de cel îndepărtat
Ca sunetul de flaut
Ce scapătă-n furtună.
(Poezii apărute în revista "Nord Literar);
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu