S-a dus și Sava...

 Pe 31 ianuarie 2020 a murit într-un spital din Oradea, colegul nostru de clasă și viață, Albu Sava, având la căpătâi pe fiica sa Alexandra. Cel mai mare ca fizic dintre noi, cel mai curajos și tare la lupte și pescuit. Nu vorbesc de celelalte talente, cum ar fi gătitul, o meserie furată de la mama sa care făcea niște mâncăruri de îți lăsa gura apă, îți trăsneau dinții în gură și ți se topeau buzele la jumerile de porc iarna la tăiatul și gătitul porcilor în ajunul Crăciunului. Tata lui Sava era și el descurcăreț și diplomat în relațiile cu românii din conducerea exploatării miniere. Fiind sârbi și cu neamuri în Iugoslavia lui Tito aveau dreptul la pașaport și viză de mic trafic, fapt care îl punea în relații bune cu inginerii și maiștrii de la suprafață și pentru că lucra ca vagonetar și semnalist la gura puțului era în relații bune și cu echipele de electromecanici care voiau să iasă din adâncimile minei înainte de orele de terminare a șutului; vezi tu să fie printre primii la baie, la cantină, și apoi la restaurant unde inevitabil se întalnea toată mina după șut. Această relație a dus la construcția tancului lui Sava și a fratelui său mai mic cu care făceau mare vâlvă iarna pe părțiile dintre blocurile Ciudanoviței. De la Sava am avut și primul meu aparat de fotografiat PIONER care folosea film de 65 mm neperforat, faptă care te scutea să cumperi aparat de mărit la copiatul negativului pe hârtie, ci aplicai filmul direct pe hârtie preset între două sticle de geam și aprindeai becul din camară pentru că acolo era cel mai întuneric și numărai unu, doi, trei și scoteai hârtia la lumina unui bec roșu. Aveam un bec obișnuit îmbrăcat în celofan roșu și o lăsam să alunece ușor în tava cu revelator unde o legănam cu un cârlig de rufe până apărea imaginea și atunci când credeam că e destul de clară și contrast bun o treceam în tava cu apă unde o spălam de revelator și din nou o lăsam să alunece în fixator pentru un minut din care în apa finală și cu lumina aprinsă o admiram spălând-o bine, punând-o la uscat întinsă pe sârmă precum rufele.

Era o onoare să fii acceptat în gașca fraților Albu și să ai loc pe frumoasa și lunga sanie numită Tank pe care încăpeau zece persoane și să câștigi toate întrecerile pe pârtie. Desigur că fiind grea, prindea viteză mare la vale și era de neînvins, cu toate că au mai încercat și alții să vină cu sănii noi special construite, însă erau doar pentru maximum două persoane. Echipa de mecanici au construit o sanie performantă ca recunoștință pentru serviciile tatălui său. Nea Albu era un om de statură mijlocie și grăsuț, iar când dormea în pat cu soția nu se vedea după ea. Odată a venit un vecin la ei și a întrebat de el. Eu eram cu Sava și Jarco, ne jucam în camera pe jos cu niște jucării proaspăt aduse din Belgrad. ”Unde-i Albu, doamna?” ”Nu-i acasă, da, care-i problema?” ”Să vină mâine la schimbul 2” ”Bine!” Apare capul de după doamna și am început toți să râdem. Că era așa de mic că se putea ascunde după mama lui Sava.

 Eram buni la fotbal, la bătăi și furat de struguri, însă ultimii în clasă, și era și normal pentru că nu mai era timp de carte dacă eram pe dealuri toatș ziua. Noroc nu domnul Sperlea, directorul că după o bătută bună ne trecea clasa. Am cutreierat vara toate văile și dealurile de la Ciudanovița la Reșița, Anina, Oravița, Gârliște și Ticvani pentru a ne scălda în Caraș și a prinde pește cu Nea Iepure și Nea Chișe cu Molotovul. Toate aceste năzbâtii au făcut din noi oameni mari și cu familii frumoase. El m-a introdus la scriitorul și cineastul Vasile Bogdan de la TVR Timișoara, legând emisiuni, texte și amintiri frumoase despre plaiul bănățean și cel australian unde locuiesc azi. Ne-am iubit locul natal până la sfârșit și această iubire pentru copilărie și cei dragi a fost și liantul fericirii familiei noastre. Acum că a plecat și el, am rămas cu toți mai săraci în povestea identității noastre, în legalizarea ei. Ciudanovița este cel mai frumos loc de pe pământ!

 Ultima mea convorbire cu Sava am avut-o pe 25 ianuarie pe Skype, când mi-a dat nota BENE, Okeiul American pentru eseul “Jucăria 2”

 Dormi în pace, fratele meu Albu!

 BEN TODICA