Semnal editorial, autor Vasile BELE - Ioan DRAGOȘ

 

IOAN DRAGOȘ

ACTE ADIȚIONALE LA FOAIA DE OBSERVAȚIE

 

,,cine mănâncă să nu-l osândească

pe cel ce nu mănâncă

cine nu mănâncă să nu-l osândească

pe cel ce mănâncă

de o parte și de alta

totul este ascuns și necesar

vechea noastră sete s-a trezit

potrivnică oricărui fel de martor

întoarce-ți viitorul în trecut

să asculți petrecerea

fericit cel ce iubește și pierde cheia

scrie pe stâlpi de fum

sigur că da

am venit aici să învăț

cum sunt frunzele de păpădie

cum cresc furnicile

și cum înțeapă

dictarea ta nu are nici început nici sfârșit

nu te teme să-ți dai peste cap

tinerețea

fiindcă nu se va mai repeta

taci și nu ceri nimic

paharul se umple singur

nu-ți pierde cumpătul

în amiaza dintre mâine și ieri

vezi care este realitatea

vezi viața cu desele ei crăpături

am învățat asta

o nimica toată

trăim între paznici de sticlă

într-o eprubetă

în fiecare dimineață

aceleași lucruri"

EPRUBETA GÂNDITOARE, din volumul ACTE ADIȚIONALE LA FOAIA DE OBSERVAȚIE, primit în dar, cu ,,dedicație și iscălitură", de la autor, IOAN DRAGOȘ, apărut la Editura Singur, Târgoviște, 2017, pag. 112, ISBN

978-606-774-147-6, cu o PREFAȚĂ, pag. 3-6, semnată de Eugen Evu.

Poemele de factură modernă transmit un puternic mesaj liric. Versul alb însoțește volumul de la un capăt la celălalt. Poemele îmbracă ,,haina prozei", nimic din poemul cu strofe sau rime. Din punctul meu de vedere, a-l parcurge și a-l înțelege pe poet, prin prisma liricii sale, este nevoie de o concentrare a atenției. Cel puțin din prisma mea, pățit fiind. Am luat volumul să îl citesc - probabil eram și agitat și stresat, că de!, așa e viața, și citind, chiar mi-a fost greu să înțeleg poetul și poemul. Am renunțat la citire. M-am odihnit. În altă zi am luat volumul și am început lectura. Era liniște. Era o bucurie în jurul meu. Era liniște... atunci mi-au ,,intrat la suflet" poemele.

Eugen Evu, în cuvântul dumisale, afirmă: ,,Aș adăuga aici faptul că românii erau (și sunt) o nație spirituală, deprinsă mai mult a scrie decât a citi, lucru unic în istoria lumii. Ioan DRAGOȘ este confirmarea în plus a.afirmației mele, deși versurile cuprinse în volum n-ar fi putut fi scrise fără o doză serioasă de lectură; care, spre mirarea oricui, nu l-au《tehnicizat》, ci i-au deschis porți  

neștiute și prin ele se apropie de ființele noastre intime, nu de manifestările umane sociale de zi cu zi. Avem în față un mare poet, axat mai mult pe atingerea omenească a ceea ce suntem, decât pe felul de percepții momentane și deseori derizorii", pag. 5-6.

Titlul volumului este unul ce trebuie să fie decodificat ACTE ADIȚIONALE... LA o FOAIE DE OBSERVAȚIE. Asta face poetul în întregimea cărții, prin vocea clară, complexă în același timp, dar cu o trimitere indirectă.

FOAIA DE OBSERVAȚIE, poate fi, zic eu, viața - viața mea, a ta, a noastră... este curgerea timpului... ireversibilitatea timpului. Expresiile îmbrăcate în metafore și sensuri se lasă greu cucerite. Avem instanța poetică. Una, deloc surprinzătoare, expresii încărcate...

,,ți-e teamă să guști dulceața stării pe loc

pe unii viața îi ține întotdeauna

deasupra", sau

,,transparența își cojește vechile tencuieli

poate azi poate mâine

după cum îți permite oboseala zilei

să scoți alte sensuri și alte speranțe

palmele își schimbă culoarea", 

din poemul TĂLPI LIPICIOASE PRIN HĂȚIȘURILE LIBERTĂȚII, pag. 13-14.

Dacă FOAIA DE OBSERVAȚIE, este viața, trecerea timpului, trăirile, bucuriile vieții, ACTE(le) ADIȚIONALE, sunt toate frământările prin care trecem, cu care ne intersectăm prin timp și spațiu. Avem, exact vorba prefațatorului, Eugen Evu, ,,Marele Timp", (pag. 5) și Marele Spațiu, un concept paralel, dual, sensibil, ce transmite informații și primește informații.

,,nu te teme să-ți dai peste cap

tinerețea

fiindcă nu se va mai repeta

taci și nu ceri nimic

paharul se umple singur

nu-ți pierde cumpătul

în amiaza dintre mâine și ieri

vezi care este realitatea

vezi viața cu desele ei crăpături

am învățat asta",

din EPRUBETA GÂNDITOARE, pag. 9, unde amiaza - este viața și rostul prezent, ieri - a trecut, a fost nașterea și plămădirea întru credință și dumnezeire, iar mâine... ce poate fi din Marele Timp? Exact! Dacă v-ați gândit la Marea Plecare, aveți perfectă dreptate... poetul preferă ocolișuri, decât direct - te-ai născut, trăiești și vine un sfârșit. Aceste ,,ocolișuri", dau poemelor substanță, profunzime și amplifică senzația vieții... vreau să mai trăiesc, pentru că și mâine e un azi - trăim într-un altfel de timp, unul ca-n poveste. ,,Crește în trei zile, cât alții în trei ani", în trei decenii, în trei secole vrea vocea poetului să ne spune...

 ,,tot mușcându-te zilele se măresc

pe un pământ moale și fără zgomote

tinerețea s-a preschimbat

cuvintele noastre se vor naște a doua oară

în alți oameni în alte anotimpuri", 

din SECRETELE GOLULUI ȘI ALE PLINULUI, pag. 15, este confirmarea Marelui Eu, între un ieri și mâine, între un răsărit și un apus, între un ,,am fost, sunt" și ,,voi fi".

Logic, gândindu-mă, la o FOAIE DE OBSERVAȚIE, am în fața, un document care îmi spune ceva, îmi transmite ceva... Eu trebuie doar să percep mesajul. Am  în față, acea FOAIE DE OBSERVAȚIE, pe care trebuie să o completez, în care trebuie să scriu ceva date... nimic științific ori sofisticat. Haideți să vedem ce notează autorul în FOAIA DE OBSERVAȚIE, personală sau personalizată. Întâi, notează niște nume. Nu știu dacă unii fac parte din viața personală. Știu însă despre alții, mai ,,depărtați", că ,,s-au întâlnit", ,,intersectat". Cum, veți întreba? Omul, poetul, profesorul IOAN DRAGOȘ, este un om extrem de sensibil și receptiv. Adună în jurul său ,,binele", pozitivul și ,,refuză" răul, negativul, deci un foarte fin observator al lucrurilor din jurul său.

Nu poate fi indiferent de ce se întâmplă ,,peste granițele" lucrurilor. Cred că, acolo, într-un sertărașul al sufletului, are pentru fiecare o ,,foaie de observație" și este firesc să fie așa. Asta ar trebui să fie o lecție chiar și pentru mine! El, poetul, în acest volum se folosește doar de câteva nume, din multitudinea fișelor sale de observație. Culmea este că le dă valoare poetică. Le poetizează... le adaugă în poem. Dați-mi, sau nu, dreptate!!! Folosim regula cea mai simplă - observarea. Nicolae Manolescu, în ziarul România literară, din 1988, observând noul literat, afirmă despre acesta: ,,... versurile sunt ale unui nostalgic și delicat poet, capabil de inefabilă reflecție lirică". Să tot fi trecut de-atunci un număr de ani. Poetul de ieri, a rămas același, în trecerea timpului său.

Fin, delicat, bun observator - și astea sunt argumentele izvorâte din realitatea liricii domniei sale. Eu, acuma pot fi acuzat de subiectivitate, dar vorbesc adevăruri, pentru că îl cunosc de ceva vreme - mi-i mentor, pot spune fără a greși, mi-i un model de viață, inclusiv, un model literar, cu tot modernismul ce decurge din lirica dumisale.

Vorbeam despre personajele din prozo-poemele lui Ioan Dragoș, și nu vreau să mă abat. Aș mai face o completare absolut necesară în acest context - cred că personajele din poeme, fac parte și din viața dumnealui - având fiecare procentajul său, evident, ori i-au marcat de-a lungul timpului existența, rezonând împreună, altfel nu le-ar aduce în ,,discuția-discutată". Povestim despre persoane comune, despre altele adăugate datorită imaginarului poetic bogat, pentru a întări imaginea lirică propusă de autor. Astfel, avem în FOAIA DE OBSERVAȚIE, nume, personaje, precum ,,evandro", în VIRTUTEA ACESTOR MELEAGURI TULBURATE,

,,plăcerea e singura virtute

strigă evandro în eva ultima

doamnelor si domnilor vă invit să vă arătați virtutea

lupta cu trecutul", pag. 11

În poemul următor TĂLPI LIPICIOASE PRIN HĂȚIȘURILE LIBERTĂȚII, pag. 13, ne întâlnim cu ,,leonid":

,,noi stăm în casă și răsfoim

cu leonid palide manuscrise

hai să ieșim din trecut".

Poemul următor, SECRETELE GOLULUI ȘI ALE PLINULUI, pag. 15, are două personaje - homer și ovidiu:

,,nu mai păzesc nimic

precum ovidiu

m-au lăsat să mă clatin într-o barcă

fără să ajung nicăieri", sau:

,,mereu până la viața adevărată

e o distanță

 peste mecanismul cu roțile oprite", 

în CÂTE FELURI DE A VEDEA LUCRURILE IN CAMERA DOUĂSUTEPATRU, pag. 22;

,,la fel ca prezentul

trecutul este și el tot un astăzi

cum spunea mircea

numai că așezați unul lângă altul

cei doi astăzi

seamănă

cu o pereche de mănuși desperecheate",

 în MĂNUȘI DESPERECHEATE LA UMBRA MĂRULUI DIN RAI, pag. 50;

Chiar și cu radu ne dăm întâlnire, în poemul CALMUL NECESAR PENTRU NOROCUL MIȘCĂRII, pag. 19:

,,la capătul rece al zilei

tot mai multe lucruri mărunte

o iau razna

cum spune radu

pleacă spre starea ta viitoare

zgomot de fond".

ioan - (pag. 26), ioana - (pag. 29 și 88), ovidiu - (pag. 86), doamna și domnul alb - (pag. 88), hans - (pag. 70), eliot - (pag. 84) sunt alții/alte personaje creionate și înveșnicite în vers și poem, acestea cimentează crezul liric, aduc un ,,plus valoare", vorbelor, confirmă actualul. Fiecare își are rolul său bine stabilit în poem, un motiv în plus de a da credibilitate poemului - prin ei se adâncește ideea lirică.

Poeziile sunt mărturii, se certifică adevărul prin prezența unui personaj/nume aici. Vorbim de o comunicare între poet, poezie și actantul din ea. Este o trilogie precum trinitatea din spiritualitate (spirituală). Între Marele Timp și Marele Spațiu, tronează poetul și poezia.

Cele două entități lirice sunt complementare... dacă așa nu ar fi totul s-ar risipi, s-ar pierde. Și una, și alta sunt mărturisi ale sensibilității și dau liricii o expresivitate aparte, afectivă, deloc banală. Poetul prin vocea sa ne transmite emoție și mai are un mesaj, și probabil aici intră în joc acele ACTE ADIȚIONALE. Gen

 ,,eu îți spun, tu trebuie să crezi, să vezi, să percepi și să pricepi... Marele Timp este trecător".  

pe care nici homer n-o acoperă/scrie la pagina șaizecișicinci", pag. 15, (n.a. Homer - poet și rapsod grec, care-și leagă numele de scrierea Iliadei și Odiseei).

Alteori ne bucurăm de prezențe parcă, venite din cotidian: ba un mircea -

,,măsoară până în vârf fericirea

dar trebuie să ne măsurăm vorbele

ne îndeamnă mircea

ar trebui poate alese

tocmai cuvintele care să nu spună prea mult",

 SĂ NE MĂSURĂM VORBELE, pag. 17;

,,cu alte cuvinte

așezi cuvinte

cum spune mircea

așezi cuvinte și trăiești printre ele", în ÎNȚELEGEREA POEMULUI, pag. 21;

,,nouă foarte rar ni se întâmplă

să întâlnim nemijlocit fericirea

spune mircea în trecerea timpului

se face o umbră

Noi suntem actanții sau ,,giranții" Marelui Timp. Ne putem raporta și la o anumită universalitate lirică, transmisă nouă, prin ,,cel chemat", prin El, Poetul. Oare așa să fie? Specificitatea umanului, (a făpturii umane), recepționată prin acel eu personalizat, individualizat se concretizează și se contextualizează.

Versurile au o vibrație interioară, își au propria vibrație lirică, alăturată emoției. Simt acea emoție și în personajele din interiorul poemului - întotdeauna poetul și din când în când un personaj ales, marcant. Nu îl alege poetul, ci emoția și sunetul vibrație. Il alege poemul, prin ecoul liric, prin trimitere la concret, la real, la uman, la trăire, la emoție.

Întotdeauna poetul, prin vocea și vibrația lui, stabilește un loc de plecare. Il individualizează. Iată alt exemplu, alt personaj, altă voce - părintele augustin:

,,despre veteranul răbdării de la scăldătoarea

vitezda

vorbește părintele augustin

la biserica de lângă spital

vin cuvintele spre noi

și ne acoperă", 

din VÂSLA DE INCREDERE, pag. 36. Aici vorbim despre real, concret, obiectiv - părintele Augustin a slujit la ,,biserica de lângă spital".

Așa cum se concretizează personajul emil hurezeanu, pag. 92, în CAPCANELE BINELUI PRINTRE CUVINTE ȘI RĂSADURI:

,,în lunile martie și noiembrie

persoanele și popoarele au probleme

sevele sunt încurcate

nu știu dacă să evolueze sau să se retragă

spune emil hurezeanu la televizor

niciodată nu mergi mai departe

ca atunci când nu știi încotro mergi". 

Care parte o fi cea reală? Cea supra lui... emil hurezeanu? Cea sub? Ultima, cea sub, aș zice că e o reflecție, un aforism. Aici, intervine eul fiecărui personaj-cititor de volum, crede fiecare ce vrea... având libertate totală.

,,Poetul parcă discută continuu cu un interlocutor, cu sine și cu lumea, despre viață și moarte, despre morală și desfrâu, se destăinuie, raționează, dă soluții, creează stări sufletești folosind adesea cuvinte de duh sau sintagme  ușor de urmărit, atunci când descoperi cheia lor de lectură", girează literar, în Nord literar, 2004, Ioan M. Mihai.

Parte din diversitatea culturală a tematicii acestui volum este sortită trecerii timpului și ireversibilității acestuia. Gândirea poetică este obiectivă, se concretizează, trebuie doar să înțelegi tâlcul ideii Poetului. Profunzimea liricii este dovedită, nu o dată, prin preluarea și prelucrarea unor exemple biblice, sau pilde biblice, care, adunate, contextualizează spiritualitatea tematică a poemelor.

Imaginația dobândită în urma atâtor volume citite și recitite, mă îndreptățește să afirm că se proiectează și în acest volum de față. Nu vorbim despre o imagine plastică ci de una concretă, ideatică, uneori rebelă, alteori obiectivă. Ideea sau punctul de pornire al poemului, se face simțit de la ,,facere", pân-la ,,stingerea" poemului. Totul este un joc de cuvinte, alese cu ingeniozitate. Nu știu ce ar fi ieșit, dacă aceste poeme erau așezate folosind rima, în strofe... Și-ar fi asumat caracteristica banalului, a simplului literar.

Nu văd cum ar arăta aceste poeme, transformate, de aceea susțin, apreciez și felicit ideea acestui concept literar. Inedit. Unul de substanță, al lucrurile duale sau tridimensionale. Când vorbesc de dualitate literară, am în vedere lucrul ,,închis-deschis", ,,alb-negru", ,,plus-minus", puse la modul excepțional să rezoneze, ,,de o parte și de alta", pag. 9, ,,mâine și ieri", pag. 10, ,,poate azi poate mâine" pag.13, ,,secretele golului și ale plinului", pag. 16, ,,una sau alta", pag. 17, ,,ziua și noaptea", sintagme foarte bine gândite și propuse în text.

Parcurgând volumul, m-am oprit de trei ori, la poemul NOTA DE PLATĂ, pag. 23, știind povestea morii de apă, ajunsă, în contextul modernizării instalațiilor țărănești, la Sibiu, rămânând doar o amintire pentru nepoții ,,bunicului laurențiu".

Mă voi opri și a patra oară, dar de această dată, motivat de ideea unui final, lăsându-vă Dumneavoastră plăcerea de a mai căuta motive tematice, reflecții literare poetice sau alte concepte textuale, legate de acest volum de versuri. Așa cum se procedează atunci când vrei să te apropii de final, de sfârșit, ceri ca și-un ,,act adițional", 

NOTA DE PLATĂ, dacă se întâmplă să fii într-un restaurant, nu-i așa? Dar despre o notă de plată, putem vorbi și în alt context, inclusiv literar, cum este cazul de față:

,,moara părăsită acum

la muzeul tehnicii populare de la Sibiu

a bunicului laurențiu

care odată își dorea împrăștiind o pulbere diamantină

de picături în lumina soarelui

roata

numai că acum moara stă

îmi picură stropii pe retina sufletului

mă străduiesc să îmi simplifice viața

să fiu mulțumit cu tot mai puțin

plătesc tot mai mult

zilele de dulce o amintire

trupul numai știe să ceară nimic

îmi amintesc

lumea aceasta strălucea toată

și mi se părea că debordează de-o nobilă veselie

apoi un chelner traversează cu eleganță mulțimea

și se apleacă asupra mesei noastre

prezentându-ne nota

în fiecare zi de lucru

până și în duminica odihnei

zână ești în cămașa de lucru

prin transparența ei te înțeleg

eu mă pierd că roua pe toate uneltele

la pagina o sută șaptezecișișase

spre lauda ta

încă mai căutăm adăpost

și foc pentru noapte

pentru iluzia tăiată direct din dorință", 

din poemul NOTA DE PLATĂ.

FELICITĂRI ȘI SUCCES ÎN TOATE CELE PROPUSE! Doamne ajută...

                                                     Chiuzbaia, martie 2021

 

P.S. Lansarea cărții ”Acte adiționale la foaia de observație” a avut loc în data de 18 aprilie 2017 la Satulung, în cadrul Cenaclului literar ”Petre Dulfu” prezidat de Gelu Dragoș, fratele autorului!