miercuri, 30 august 2023

31 august - Ziua Limbii Române

 


Astăzi sărbătorim Ziua Limbii Române, o zi deosebită pentru fiecare român, că vorbim de cei din țară sau din diaspora. Se spune că nu ne alegem părinții și țara în care ne naștem și așa este. Dar dacă sunt mândru de ceva anume, sunt mândru de limba pe care o vorbesc! 

Limba română m-a fascinat de mic, de când bunica Iuliana m-a învățat să citesc dintr-un abecedar vechi dăruit de familia de profesori Andrei și Iuliana Buciuman, rudenii de ale noastre. Poetul iubitor al Maramureșului spunea, cândva, referitor la Limba Română: ”A vorbi despre limba în care gândești, a gândi – gândire nu se poate face decît numai într-o limbă – în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi decît exprimată în limba română. …Ce patrie minunată este această limbă! Ce nuanță aparte îmi dau seama că ea are! Această observație, această relevație am avut-o abia atunci când am învățat o altă limbă. Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atât de proprie, atât de familiară, atât de intimă îmi este limba în care m-am născut, încât nu o pot considera altfel decât iarbă. Noi, de fapt, avem două părți coincidente, odată este patrie de pământ și de piatră și încă odată este numele patriei de pământ și de piatră. Numele patriei este tot patrie. O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea!”.

Nu doresc să credeți că este o scuză pentru mine, dar nu m-a încântat limba franceză cu care am intrat în contact din clasa a V-a sau limba engleză din clasa a IX-a, așa cum mă încântă, zi de zi limba vorbită de cronicarii Grigore Ureche și Miron Costin, de Dimitrie Cantemir, Vasile Alecsandri, Gheorghe Șincai, Nicolae Iorga, Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Nichita Stănescu sau George Pruteanu.

Sunt un răsfățat al sorții fiindcă am ocazia s-o cultiv, zi de zi, an de an, de peste două decenii cu elevi din Mireșu Mare, chiar în acest an școlar urmând să preiau o nouă generație de copii.

Când spun limba română mă gândesc la cel mai de preţ cuvânt, mama, spun Lucăceşti şi Lunca Someşului, acolo unde m-am născut, spun numele şi prenumele meu, şcoala unde am învăţat, colegii, cimitirul unde sunt îngropaţi bunicii şi părinţii mei, şi mai presus de orice, spun răspicat că îmi iubesc ţara şi neamul iar Limba Română este cea mai frumoasă dintre toate limbile de pe pământ!

Am să închei, rugându-vă să o iubiți, cultiva cu dragoste și responsabilitate, oriunde v-ați afla, cu aceste cuvinte spuse de trei mari personalități: 

  • ”Pentru mine, limba română e distanța dintre inimă și umbra ei, care se numește suflet.” (Fănuș Neagu);
  • Limba română la sine acasă e o împărăţie bogată, căreia multe popoare i-au plătit banii în aur. A o dezbrăca de averile pe care ea le-a adunat în mai bine de 1000 de ani, înseamnă a o face din împărăteasă cerşetoare…” (Mihai Eminescu);
  • ”S-ar putea crede că întreaga natură a ostenit la zidirea Limbii Române.” (Grigore Vieru).

       La mulţi ani ţie, Limbă Română!                                                                                 

                                                                                  Gelu Dragoș

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu