IONELA FLOOD, CUNUNA METAMORFĂ, Transilvania Edition, Antologie de autor, 2023

 

Motto: „Te colind cu o iubire atât de mare, încât să vindece orice durere și neîmplinire, îți urez să găsești drumul către tine, cel adevărat!

Îți urez să ai puterea și curajul să fii complet și fericit oriunde te-ai afla în lume. Pentru că ne-am întâlnit suntem norocoși, pentru că ne iubim suntem invincibili, pentru că suntem împreună suntem nemuritori!” (Colind amar)

Volumul de poezii și proză lirică cuprinde trei secțiuni: Tărâmurile iubirii, Parfumul îngerilor și Scrisori de la poarta nemuririi.

Autoarea ține să precizeze într-un cuvânt de Bun găsit!  că ceea ce scrie reprezintă un răspuns la nenumăratele întrebări pe care viața i le-a dat în această călătorie: „Am avut nevoia ca aceste experiențe să le aștern pe hârtie ca să nu mai simt durerea  prin care iubirea și lumina spirituală se lasă dezvăluite și transformate.”

Cartea e străbătută de la un capăt la altul de încercarea de exprimare cât mai potrivită a tumultului sufletesc în problema iubirii, acest sentiment sublim : iubirea față de patrie, față de sinele poetic și față de iubitul visat, imaginat sau ideal.

„Doar tu Patrie

ai rămas stânca pe care stau

și visez.”   (Certitudine)

Aseară am intrat pe poarta întregirii

Am zăbovit năuci de-atâta împlinire

să dăm un sens acestei întâmplări

Vegheate din mister de Bunul Sf. Andrei.

Mihai Viteazul ne-a dat mâna

căci ne așteaptă în fiecare an

să dăruiască unitatea

acelora de-același neam.

Cu Eminescu am pășit sfioși printre cuvinte

Și am jurat credință Limbii Românești

Cu stema și cu roade de speranță

La poarta Catedralei Strămoșești.”   (Noaptea regăsirii la Alba Iulia)

Există un „EL” și o „EA” - autoarea care se-ntâlnesc pe această planetă albastră numită Pământ, se-ntâlnesc în acel mod în care ar trebui să realizeze un întreg, să fie perechea perfectă-ideală, dar... cum idealul în iubire e greu de atins... apar tot felul de întrebări care să-i aducă mai aproape de perfecțiune.

„Cununa fericirii” se apropie, în același timp se îndepărtează prin exprimarea dorului - sentiment inconfundabil:

„dorul de tine

mă macină visceral

în inima celulei.

parfumul atingerii tale

se impregnează

cu împlinirea din vis.

durerea se sparge

de pragul umbrelor

navigând pe o stea

și-ți simt sărutul fierbinte

vibrând în aerul

sticlos al nopții.”  (Dor)

În Scrisori de la poarta nemuririi soarele își răsfrânge razele cu lumina lui asupra iubirii absolute, spre Marea Iubire, spre vise nemuritoare și realități sublime ale situației în care se găsește femeia îndrăgostită. Ea este (cum singură se denumește) „o visătoare incurabilă”; iubirea neîmpărtășită  rămâne „un vis neîmplinit” legat de o experiență excepțională”, e o eternitate românească ce-i leagă de plaiurile ardelenești, se simte ca un „fluture dus” către o lumină numită dragoste care o arde puternic în acest tărâm tăcut al iubirii... „sunt bolnavă de dragoste, iubitul meu... și tu nu vii...”

Și cum altfel aș putea scrie despre aceste scrisori decât prin cuvintele autoarei Ionela Flood:

„Aștept răspunsuri ca să vie

La întrebări pe care le-am pus

Soarelui meu.

Sunt acasă cu tine în suflet

Cavalerul meu rătăcitor

Să fii pentru o secundă al meu.

O secundă cât o eternitate

iubire împărtășită

dar neîmplinită.

Soarele meu, zburătorul meu

sentiment de uniune cosmică

înțelege: Suntem UNA!

Trezește-te!

Bine ai venit, dar...

Rămâi cu bune!”

„La poarta nemuririi ne oprim în trecere, văd linia orizontului neutru sub zodii tăcute, sunt cu tine în cărările tale, în șoaptele vântului și mireasma florilor.”

Uneori omul se îndepărtează de sine, de natură -  iar durerea și arderea pe rugul iubirii îl duce spre acceptarea unor iluzii; iubita din scrisori iubește necondiționat prin „FOCUL”  conștiinței sale de femeie îndrăgostită, deși nu primește răspunsul mult așteptat, visat sau imaginat. Metafizic e legată de pământ( cum zicea Milarepa - (ne vedem din carne și sânge) dar... suntem formați din lumină, iar sufletul tinde spre înălțimi.

Înțelegerea libertății e apropierea de sine, e necesară apropierea omului de natură, sufletul tinde spre înălțimi iar existența fizică a femeii e legată de pământ, ea încearcă să se ridice prin sufletul pur și iubitor deasupra legăturilor terestre și să se transforme în iubire necondiționată, care e, de fapt, ceea ce ne definește ca oameni și ne apropie de Dumnezeu. Astfel aceste scrisori de dragoste scrise de o femeie îndrăgostită devin adevărate, „NEMURITOARE” -  purtând o cunună metamorfă din Copacul Bucuriei..

 OLIMPIA MUREȘAN, UZPR, Ulmeni, MM