miercuri, 30 august 2023

Victorie pentru fetele de la Minaur, în prima etapă a Ligii Florilor

 


Miercuri, 30 august 2023, de la ora 18.30, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare a fost gazda partidei dintre CS Minaur Baia Mare și CS Măgura Cisnădie, joc din cadrul primei etape a Ligii Florilor MOL. Echipa noastră s-a impus cu scorul de 29-27 (16-14), după un meci echilibrat, între două dintre echipele bune ale întrecerii interne. Minaur a condus în marea majoritate a timpului de joc, iar Măgura s-a străduit de fiecare dată să vină din spate. Am gestionat mai bine finalul de meci, iar punctele rămân în Baia Mare.

Meciul a început mai greu, fetele de la ambele echipe au irosit câteva atacuri, apoi Minaur a prins ghes și a marcat mai des decât adversara: 5-3 (9). Cisnădie egalează la 7 (14), apoi extremele Tănasie (de două ori) și Borș duc scorul la 10-7 (18). Nu marcăm patru minute, dar o face Măgura de trei ori și iar o luăm de la capăt: 10-10 (22). Alba Spugnini (excelent meci făcut astăzi de ea) sparge gheața, iar până la pauză ne ducem la 16-14.

Treaba merge bine și după reluare, când Minaur ajunge la 22-18 (44) și nu credeam că se mai poate întâmpla  ceva. Măgura a crezut în șansa ei, Rajcic a prins foarte bine în poartă, iar cu șase minute înainte de final era egal: 24-24. Andrei Popescu cere time-out, fetele se mobilizează, Vujovic înscrie de trei ori, o fac câte o dată Lundback și Tănasie, Amra prinde de două ori la aruncările lui Calișkan și uite așa punctele au rămas în Baia Mare.

CS Minaur Baia Mare – CS Măgura Cisnădie: 29-27 (16-14)

  • Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare; cca 600 spectatori
  • Arbitri: Ionuț Cazan – Gesur Suliman (București). Observator: Remus Cojocaru (Brașov)
  • Aruncări de la 7m: 4-4 (transformate: 2-3; au ratat: Pavlovic, Tănasie / Galinska). Minute de eliminare: 6-8 (Pavlovic, Spugnini, Costa / Bardac 2, Abed Kader, Jlezi)
  • CS Minaur: Amra Pandzic (7 intervenții, a apărat un 7m), Cristina Mihiș (3 intervenții) – Alba Chiara Spugnini Santome 7, Katarina Pavlovic 6, Ana Maria Tănasie 6 (2 din 7m), Maria Gomes da Costa 3, Sanja Vujovic 3, Oana Borș 3, Amelie Lundback 1, Eva Kerekes, Luciana Popescu, Andreea Țîrle, Anca Mițicuș. Nu au intrat: Amalia Coman, Aleksandra Vukajlovic, Amalia Terciu. Antrenori: Andrei Popescu, Daniel Apostu
  • Măgura Cisnădie: Marta Batinovic (o intervenție), Marina Rajcic (10 intervenții, a apărat și 2 de 7m), Mirela Pașca – Asli Iskit Calișkan 7 (unul din 7m), Dana Abed Kader 6, Emilia Galinska 5 (2 din 7m), Mouna Jlezi 4, Marinela Neagu 2, Valentina Bardac 2, Timea Tătar 1, Gabriela Moldoveanu, Natalia Vasileuskaia, Cynthia Tomescu, Ilda Kepic, Marina Ilie. Nu a jucat Elena Roșu. Antrenori: Alexandru Weber, Bogdan Nițu.

  • Declarații după meci
  • Valentina Bardac (jucătoare Cisnădie): “A fost un meci disputat, un meci echilibrat, ne-am jucat șansa până la capăt. Din păcate pentru noi, am făcut ceva mai multe greșeli decât adversarul și asta a dus la înfrângerea noastră de astăzi. Sperăm să fie cât mai multe faze frumoase și să eliminăm cât mai multe dintre greșelile făcute. Noi jucăm fiecare meci la victorie și ne dorim să obținem cât mai multe.”
  • Alexandru Weber (antrenor Cisnădie): “A fost un meci echilibrat, putea să câștigăm și noi și Baia Mare, de fapt Baia Mare a și câștigat. Am făcut cam multe greșeli și în momentele decisive și le-am dat prea multe mingi ușoare pentru faza lor a doua și contraatac și cred că aici s-a făcut diferența. Avem obiectiv să câștigăm cât mai multe meciuri. Ediția din aacest an a Ligii Florilor este mai puternică, cu siguranță. Va fi un campionat puternic.”
  • Luciana Popescu (jucătoare Minaur): “În primul rând ne-am dorit să ieșim sănătoase din acest meci, știind că va fi unul greu. Ne-am dorit să facem un meci bun la debut și să luăm cele trei puncte. Acum, că au fost greșeli, se întâmplă. Important este că am câștigat. Jucăm sâmbătă la Rapid, am auzit că au pierdut cu Corona, dar nici un meci nu seamănă cu celălalt. Noi mergem să ne jucăm șansa. Cred că întrecerea internă va fi mai echilibrată.”
  • Andrei Popescu (antrenor Minaur): “Importante sunt cele trei puncte. La un moment dat am avut șansa să ne desprindem, dar din păcate n-am avut luciditatea să profităm de acest lucru. Lucrul bun este că am rezistat până la capăt și am reușit să cucerim trei puncte. Ne-am temut de Cisnădie, care este o echipă ce va avea un cuvânt greu de spus în acest campionat. Trebuie să ne revenim repede, avem și meciul foarte repede la Rapid, dar sperăm să putem pune probleme.”
  • Programul primei etape
  • SCM Râmnicu Vâlcea – CSU Știința București: 32-27
  • CSM București – HC Zalău: 33-16
  • CS Dacia Mioveni – SCM Universitatea Craiova: 27-33
  • HC Dunărea Brăila – SCM Gloria Buzău: 28-24
  • Gloria Bistrița – CSM Târgu Jiu: 30-25
  • Rapid București – CSM Corona Brașov: 25-29
  • CS Minaur Baia Mare – CS Măgura Cisnădie: 29-27

Etapa a doua. Sâmbătă, 2 septembrie: Corona – Știința; Zalău – Mioveni; Craiova – Brăila (11.30); Tg. Jiu – Râmnicu Vâlcea (12.00); Rapid – CS Minaur (18.00). Duminică, 3 septembrie: Măgura – CSM București (15.30, Pro Arena); Buzău – Bistrița (17.30, Pro Arena).

                                                                                          Cristi SOMEȘAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu