Natura
Cade soarele de pe cer și se rostogolește ca o buturugă
Între cei doi ochii ai lunii,
și-a făcut loc cerul
Din perle de lumină s-a născut
strălucirea
Sub nopți liniștite de toamnă
stă ascunsă nemurirea
Ploile rătacesc pe câmpii neumblate de vânt
Luna atinge pământul fraged cu privirea
Soarele își varsă fericirea
peste arborii săraci de frunze
Sticla cristalină acoperă
cerurile
Frunze uscate ascunse sub fire
de lacrimi
Fericirea oceanului dansează pe
valuri
Tăceri închise în lanțuri de
flăcari
Valuri oarbe se lasă pe sânii planetei
Vieți paralele prinse în
lacrimi de piatră
Tristeți măsurate de buzele
cerului
Moartea se întoarce înapoi în
carne
Sângele fierbe iarăși în oase.
Toamna
Toamna nu îmi vei număra frunzele căzute
din copacii gradinii mele
Vei aștepta iarna pe un covor de spini
Poate vei aștepta luna, seara după o ploaie de sânge
Poate vei regreta venirea toamnei
în dimineți letargice de frig
Poate vei aștepta primăvara în poieni cu
miros
de mușcate și trandafiri
Vei aștepta soarele ca pe o candelă aprinsă
iar ceara va trece peste gleznele frunzelor.
Poate vei aștepta bruma necăzută
din norii de zapadă
Poate vei aștepta roua din lacrimile
dimineții
Poate va veni toamna si va ateriza pe o
frunză moartă
Vei aștepta toamna pe o frunză
rece.
De parcă
Scriu de parcă aș fi un vers rătăcit prin poezie
Scriu de parcă aș fi o monedă de schimb ieftină
Scriu de parcă aș fi un pierdut printre cuvinte
Scriu de parcă aș fi un pierdut printre fraze și idei
Scriu de parcă aș fi un zbor nepătruns în ochii
cititorului
Scriu de parcă aș fi un gând
mic într-un miez de minte
Scriu de parcă aș învăța pentru prima dată
dactilografia
Scriu de parcă am scris poezii mai impunătoare decât
natura
Scriu de parcă m-am certat cu poezia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu