Adrian Onciu: “Noua Ordine Mondială face din Europa un actor de mâna a treia.”

Noua Ordine Mondială face din Europa un actor de mâna a treia. Ciuca bătăilor. Un pierzător pe linie, incapabil să ridice capul și să-și apare interesele în raport cu Statele Unite, Rusia și China.

Există tot mai multe informații că generalii puciști din juntele militare africane sunt strâns legați de Washington. Loviturile de stat au fost puse în scenă fie cu sprijinul americanilor, fie cu acceptul lor tacit. În timp ce Parisul, copleșit de evenimente, a cerut intervenția în forță a occidentului prin intermediul organizației ECOWAS, Casa Albă mizează pe diplomație. Schimbul de putere va avea loc, cel mai probabil, fără vărsare de sânge. Generalii puciști și simplii cetățeni africani au solicitat plecarea soldaților francezi, însă nu și a celor americani.

Președintele Macron simte că a rămas fără sprijin, în timp ce SUA, China și Rusia abia așteaptă să umple golul după retragerea francezilor cu coada-ntre picioare. Africanii se bucură pe străzi, flutură steaguri, văd libertatea la orizont, dar nu percep faptul că vor avea parte tot de colonialism. Unul ceva mai soft. Mai discret.

Să ne amintim cum a reacționat Franța când a pierdut peste 50 de miliarde de dolari în afacerea cu submarine pentru Australia. Diplomații de la Paris, în frunte cu președintele Macron, s-au grăbit să-i înfiereze pe politicienii de la Canberra, când în mod evident cuțitul fusese înfipt în spate de administrația Biden. De partenerii strategici, prietenii de la Washington. Afacerea ”Africa” este infinit mai mare, mai importantă. Franța va pierde vagoane întregi de dolari și resurse naturale obținute până acum foarte lejer.

În mod normal, în fața unui astfel de comportament fără scrupule între doi presupuși prieteni, Macron ar fi trebuit să denunțe imediat colaborarea cu Statele Unite. Și chiar să iasă din NATO. Nu a făcut-o. Nici măcar nu a avut curajul să arate cu degetul spre vinovați. Doar s-a lamentat și a încercat să-i bage pe africanii din ECOWAS într-un război fratricid.

Aceeași atitudine complet irațională a avut-o și Olaf Scholz, după atentatul asupra NordStream. A fost un atentat direct asupra economiei germane, pusă în genunchi de administrația Biden. Franța și Germania, motoarele Uniunii Europene, suferă astfel umilință după umilință în noua configurație a Ordinii Mondiale. Pierd resurse ieftine (vezi și gazul din Nigeria), pierd influență globală, pierd sute de miliarde de euro.

Care să fie explicația comportamentului franco-german la limita bolilor psihice? În mod evident, cele două puteri europene nu sunt conduse de Scholz și Macron, ci de acea rețea suprastatală, globalistă, strâns legată de structuri militarizate ale statului. Interesele naționale au fost astfel complet marginalizate, cu sprijinul mass-media și a politicienilor corupți. Opinia publică anesteziată, parcă hipnotizată de lipsa de reacție a jurnaliștilor, privește în mod pasiv la comportamentul aberant al liderilor aflați la cârma statului.

E posibil ca Macron, spre deosebire de Scholz, să fi fost o idee mai șiret. E posibil să-și fi construit, în timp, o imagine de ”rebel”, de disident în raport cu politicile Casei Albe, tocmai pentru ca ulterior să se justifice față de francezi. ”Iată, m-am opus din greu Washingtonului, iar ei acum ne pedepsesc: ne-au suflat afacerea cu submarinele, ne-au dat afară din Africa, ne tratează ca pe niște iobagi. Ce să fac, cum să reacționez? Sunt prietenii noștri, aliații noștri! Vreți să vină rușii la Paris, să ne calce în picioare? Mai bine haideți să suportăm cu stoicism micile umilințe, că nu-i sfârșitul lumii”.

Sigur, Europa nu va dispărea. Și nici nu va fi complet irelevantă. Însă va rămâne în stadiul de anexă a Casei Albe. Un soi de colonie mai cu moț.

Autor: Adrian Onciu