Politica românească pare că se îndreaptă spre aceeași fundătură de la sfârșitul anilor 30

Politica românească pare că se îndreaptă spre aceeași fundătură de la sfârșitul anilor 30. Nu pentru că, vezi dragă-doamne, ar veni extrema dreaptă la putere, ci pentru că suntem în prima linie a unei confruntări geopolitice care ne va decide orientarea indiferent ce va alege lumea la urne.

Poate mă înșel, dar senzația mea nu e că AUR e cu adevărat o forță suveranistă așa cum e FIDESZ în Ungaria, să zicem. AUR încă e un partid aflat la început de drum și în căutare de legitimitate, iar suveranismul e de multe feluri, cum o demonstrează Giorgia Meloni. De asta, mă tem că, după ce AUR va ajunge și oficial primul partid al țării, Simion va merge la Ambasada SUA și se va poza cu Stars&Stripes cum a fost la Ambasada Israelului să se pozeze cu menorah. Să nu uităm că AUR e o mișcare născută din unionismul cu Moldova și clădită pe antirusism și antimaghiarism, ca să nu mai vorbim de anticomunism și cultivarea memoriei celor din Rezistența anilor ’50, aflați în contact cu CIA și care așteptau să “vină americanii”.

La modul realist, o mișcare politică ancorată în “lumea multipolară” e la fel de posibilă acum în România precum a fost comunismul în anii ’30. Majoritatea românilor nu simt nicio atracție față de Rusia sau Ungaria, China îi lasă rece iar America încă exercită acea fascinație hollywoodiană. Vestul Europei încă nu s-a dezindustrializat, luciul e încă acolo, așa că e greu să propui reintegrarea în “partea greșită” a Europei, din care ne-am tot chinuit să scăpăm, reușind finalmente în anii 2000. De asta, e greu spre imposibil să eviți confruntarea, așa cum și în anii ’30 era evidentă alegerea între Germania, unde erau educate mare parte din elite, și Uniunea Sovietică, marele baubau din stepa eurasiatică.

Așa că mă aștept ca lucrurile să meargă în felul următor. La anul AUR câștigă alegerile dar nu majoritatea, iar Marele Bloc al Partidelor Democratice (PSD-PNL, UDMR, USR+minioni) guvernează cu chiu, cu vai, înfruntând crize de tot felul și erodându-se rapid. Un șoc va genera căderea coaliției și venirea AUR la putere, cooptând un partener junior sau obținându-și majoritarea prin migrație politică, însă guvernarea lor va fi una de implicare activă de partea Americii în războiul geopolitic de la graniță care, în acel moment, va fi cuprins regiunea Odessa și Transnistria. Va fi greu de ignorat apelul de a trimite trupe românești pentru “apărarea românilor din Basarabia”, așa că o implicare românească în războiul cu Rusia mi se pare de neevitat. Unionismul cu Moldova va fi o temă greu de refuzat de un partid ca AUR, care provine dintr-o mișcare clădită pe asta.

De asta, în condițiile în care Ucraina își dă ultima răsuflare iar Rusia urmează să treacă la contraatac, luând suficient teritoriu cât să redevenim vecini, nu văd forța politică dispusă și capabilă să discute cu Rusia. Ar fi niște oameni din vechiul PSD, între timp epurați, ar fi poate niște oameni din SOS… dar spectrul politic actual nu are vreo forță care să ne bage în lumea multipolară, un Viktor Orban și un FIDESZ care să ghideze corabia spre port, nu spre o bătălie fără sorți de izbândă.

Așadar, nu mă simt teribil de optimist cu privire la alegeri, în condițiile în care pare că ne îndreptăm spre un moment 1940, în care oricum democrația va fi suspendată și oricum cine va fi la cârmă va asculta de directive și imperative într-o direcție clară. Așa cum USR, din care am făcut parte, voia să mă ducă în lagăr pentru antivaccinism, tare mi-e că AUR, cu care voi vota la anul, mă va duce în lagăr pentru putinism . E greu să prevezi soluții cu mai multe mutări în avans, și nu putem sări peste propria umbră istorică, așa că presupun că suntem condamnați să mergem înainte în direcția pierzătoare până dăm cu capul de zid, cum am făcut și în anii 40.

 

Autor: Laura Tirca