Un volum de proză ce poartă amprenta de suflet a unor mari valori literare, de dincoace - prin Roxelana Radu - și de dincolo de Prut - prin Victor Cobzac. Concret, volumul ,,Impreunăzbor", apărut la Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2023 ISBN 978-973-146-996-6, 224 p., cu ilustrații ce aparțin artistului plastic, maestru în arte, poet prof. conf. univ. Victor Cobzac, și-a început ,,călătoria", înspre cititorii curioși, curând - lansarea acestuia având loc la Ungheni, Basarabia-soră, (Rep. Moldova), în cadrul Festivalului In Memoriam ,,Ana Podaru" - ,,Începe ziua cu Ana!". Mulțumesc Roxelana Radu (Buzău) și Victor Cobzac (Ungheni), pentru acest dar de suflet primit! Vă îmbrățișez cu sufletul și gândul!
ÎMPREUNĂ ZBOR* - acrostih
(numele volumului semnat de către Roxelana Radu și Victor Cobzac)
Îmi vii aduna zâmbete din
Munții plini de verde-miracol și voi
Pune punte peste visele trimise în
Rătăciri de veacuri neculese.
Euterpe îmi va scrie pe
Umbra de brumă încă un vals
Necălcat. Anotimpurile le voi dona
Ăstuilalt veac ce își primește
Zborul din tinerețea iasomiei și a
Busuiocului proaspăt făcut cunună peste
Orice gând de lumină care-și cerne
Risipirea doar în sinceritate și adevăr...
(a se citi și pe verticală, prima literă din fiecare vers)
Acest acrostih va fi inclus în vol. IV, din proiectul ,,Oprește-mă, la tine, Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp! Acrostih și poezie - portrete literare", antologie colectivă.
Vă îmbrățișez cu lumina răsăritului!
VASILE BELE
Chiuzbaia, 15.11.2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu