sâmbătă, 19 octombrie 2024

SCRISOARE PASTORALĂ - 527

 


             Scrisoare pastorală

   Foaie periodică,    gratuită  a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul XXIV(2024),  nr. 527(1 –15 Octombrie)

        

         Dragii mei enoriași!

Plecarea. S-a stins bietul moș Gheorghe! S-a dus ca o părere, ca un glas de clopot ce-și sună adierea peste lume, pierzându-se cu-ncetul.

Vânjos la vremea sa, desprins din cremenea de munte, ai fi crezut că nimeni și nimic nu-l vor pleca vreodată. Și nu l-au plecat! Doar timpului i-a dat tributul cuvenit după rânduială.

Când s-a apropiat ceasul, moș Gheorghe era gata. Și le așezase pe toate la locul lor, ci doar mireasa și-o aștepta să vină. Copiii, nepoții și strănepoții își aveau fiecare rosturile lor. Veneau doar din când în când pe la casa bătrânească să mai întrebe de sănătate, să le mai spună ce-i în lume și să le pună pe masă din roadele pământului și ale sufletului. Moș Gheorghe și maica Ana îi ascultau cu zâmbetul pe buze, cu lacrimile-n ochi și cu inima plină de ceva fără nume, scuipându-i doar din când în când, ca să nu-i deoache. Le erau dragi, mai ales când veneau acasă. Bătrânii îi credeau străini în lume și mai cu seamă prin orașele acelea mari, unde s-așezaseră și-și făcuseră rostul. I-ar fi vrut pe toți acasă, lângă ei, i-ar fi vrut să se adune la masă ca la praznic și ca la nedeie și să fie zilnic sărbătoare sub acoperișul lor. Nu a fost să fie așa. Doar cea mică, Măriuța, a rămas în sat și și-a făcut casă prin apropiere.

Acum, la încheierea socotelilor, moș Gheorghe nu voia să rămână nimănui dator. Își alesese loc în cimitirul satului, își comandase o cruce de piatră în oraș. Pusese pe cruce o fotografie din tinerețe. Ehei, măiculiță Doamne! Ce vremuri și ce oameni erau pe când moș Gheorghe și maica Ana erau în floarea vârstei, așa, ca-n poza de pe cruce. Vremurile acelea s-au dus ca un vis, iar oamenii s-au așezat pe rând la odihnă sub pământul acela negru, clisos.

Moș Gheorghe avea o vorbă, pe care și-o amintea destul de des: ,,Ferice de cel pe care-l cunoaște pământul!” Unii râdeau când îl auzeau, alții clătinau cu înțeles din cap, alții rămâneau nedumeriți. Moș Gheorghe era cumpănit și știa ce vorbește. Avea dreptate. Pentru el hotarul satului era ca un frate. Îl răscolea cu tot felul de unelte din primăvară până toamna târziu, ,,îl țesăla”, cum glumea el câteodată, se înfrupta din roadele pământului, îl frământa sub picioare în vârtejul horii sau în praful drumurilor, îl iubea și-l ocrotea părintește.

În tinerețe moș Gheorghe căzuse prizonier și fusese nevoit să muncească departe, în țări străine. Mare chin! Pământul acela îi era străin, îl ura el și, la rândul său, simțea că și pământul îl urăște pe el. Moș Gheorghe nu știa să fi făcut vreodată vreo rugăciune mai fierbinte ca atunci, în pământ și sub cer străin. Se ruga în truda zilei și în frigul nopții să nu-l lase Dumnezeu să moară acolo. Ar fi fost al doilea și cel mai greu prizonierat. Mai mult decât de copii și de nevastă bătrânul simțea pe atunci dorul satului. Așa era el și nu putea înțelege pe alții, care erau altfel.

Când s-a întors din prizonierat, a ajuns în sat noaptea. Înainte de a ajunge acasă, a apucat-o pe Drumul Mare, a văzut locurile, semănăturile, pârâul, iazul, moara, pădurea, izlazul, fiecare potecă. Din când în când se apleca și, în lumina lunii, își încleșta adânc degetele în țărână și atingea cu buzele lacome pământul. Îl regăsise și se regăsise. Din pământ parcă treceau seve nevăzute prin degetele acelea lungi, negre, crăpate de bătături și pătrundeau până la inimă, până în suflet, redând vlaga fiecărui mădular. Pământul tresărea înfiorat sub sărutarea înfrigurată și parcă lăcrima și el regăsindu-și fratele hăituit atâta vreme. Când s-au revărsat zorile, moș Gheorghe era de nerecunoscut. Era cel mai fericit din lume, iar noaptea aceea i-a fost mai scumpă decât noaptea nunții. Când s-a reîntors în sat, știa toate despre toți: câți muriseră, câți trăiau, cum o duc și cum e vremea. Nu-l mai mira nimic și chiar sufletele morților le simțea aproape.

De atunci au trecut anii și moș Gheorghe le destăinuia feciorilor săi cheia fericirii adevărate:

 ,,- Când te cunoaște pământul, și-n viață și-n moarte ești fericit!”

Nu oricine ar fi putut să creadă că moș Gheorghe a fost fericit în viață. Aceasta dacă ar fi socotit totul după casă, după mobilier, după haine și mâncare. Moș Gheorghe știa el ce știa și, surâzându-și sieși, mormăia în barbă pentru gurile rele:

,,- Ce știți voi, prăpădiților, ce-i mulțumirea!

Când a simțit să sfârșitul îi este pe aproape, moș Gheorghe a mers la bisericuța satului, s-a spovedit, s-a grijit după rânduială, s-a așezat apoi în genunchi și a stat așa, nemișcat, în fața icoanei Mântuitorului o vreme. Nu a zis nici o vorbă, nimeni nu i-a văzut buzele mișcându-se, ci rugăciunea lui a fost ca o prezentare la apel. S-a ridicat într-un târziu, a făcut trei cruci mari și s-a retras încet spre ieșire. Privirile îi alunecau însă peste chipurile îmbătrânite de vreme ale sfinților, peste strane și scaune, peste fiecare lucru din biserică. Parcă-și lua rămas bun.

Când a ieșit în curtea bisericii, și-a ridicat capul spre turla în care era așezat clopotul cel mare. Acolo se urca în copilărie la Vinerea Mare, când, după cântarea Prohodului, preotul ieșea din biserică și mulțimea îl urma. Se umplea curtea de făclii aprinse și apoi, în convoi, ocoleau biserica, în timp ce clopotul bătea cu putere și dangătul lui răscolea văzduhul până departe. Tot acolo se urca moș Gheorghe la anii copilăriei și în noaptea de Paști, când glasul clopotului se împletea cu sutele de glasuri ce cântau înfiorate ,,Hristos a înviat!”. O lacrimă s-a rostogolit sfioasă pe obrajii bătrânului, dar tocmai atunci se apropia dascălul Matei, trezindu-l din amintiri. Moș Gheorghe l-a privit așa, ca niciodată, și i-a zis: ,,- Când oi muri eu, tu să-mi bați clopotul, nepoate! S-audă lumea c-am plecat și eu la ai bătrâni!

N-a trecut mult de atunci. Moș Gheorghe a trimis o telegramă copiilor: ,,Dacă vreți să mai vorbiți cu mine, vă aștept, dar grăbiți-vă!” I-a așteptat. S-au adunat toți în câteva zile. Doar Nicolae era dus departe și n-a putut să vină. Moș Gheorghe a avut câte o  vorbă bună pentru fiecare.

,,- E singura zestre ce v-o las!” le-a precizat bătrânul ironic.

Au făcut apoi o masă de praznic, prelungită mult cu amintiri adunate de-a lungul anilor.

Deodată, bătrânul s-a ridicat de la masă liniștit. Abia atunci au observat copiii, că e îmbrăcat cu ițari noi cu găetane, cum se purta odată și cu cămașă cusută de maica Ana cu șabaci de mătase.

,,- Rămâneți cu bine, eu mă duc că sunt ostenit, dar să nu uitați vorba mea și să vă cunoașteți pământul! Rămâneți cu bine, copii!

Moș Gheorghe a trecut în odaia de-alături. Doar maica Ana a înțeles adevărul și s-a dus îndată după el. Într-un târziu, copiii i-au găsit stând parcă de vorbă. Moș Gheorghe ședea întins pe patul curat, cu capul pe căpătâiul frumos țesut. Ținea în mână o lumânare aprinsă. Murise demult, dar mâna îi rămăsese încleștată pe lumânare, ca o mărturie a vieții.

S-au adunat repede vecinii, iar până seara oborul era plin. La priveghi au fost mai bine de două sute de săteni. Fiecare era legat prin câte o amintire de moș Gheorghe. Mulți povesteau, puțini  aveau timp să asculte. Doar moș Gheorghe ședea liniștit între flori și făclii, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.

Cântecele ,,Zorilor” au răsunat trei zile la rând la casa lui moș Gheorghe, apoi, cu toată cinstea cuvenită, un convoi lung de săteni, având în frunte steag frumos împodobit și cruce nou croită, l-au dus la biserică și apoi la cimitir, în timp ce dangătul clopotului se rostogolea prin văzduh până la marginea hotarului, vestind trist oamenilor și pământului că moș Gheorghe a plecat.

Părintele a ținut un cuvânt frumos după slujbă și oamenii au ascultat cu sfințenie.

Sicriul a fost lăsat în groapă de bărbați vânjoși, cu peșchire pe umăr, ca la nuntă. Moș Gheorghe a fost îmbrățișat cu voluptate de lutul acela negru și bogat, ca un vechi cunoscut revenit după o lungă călătorie în lume. După ce a fost așezat steagul și crucea, toți ce-l însoțiseră s-au depărtat cuviincios și au șoptit un ,,Dumnezeu să-l ierte!”

Maica Ana avea să facă toate rosturile, toate parastasele și soroacele, să-i poarte sâmbetele și să-i sloboadă apele, să-i facă turtițele și gulerașele, ca să aibă merinde pentru drum. Șapte ani de aici-nainte rânduielile din bătrâni aveau să-și urmeze cursul, căci doar moș Gheorghe fusese creștin și om de omenie în satul lui!

*

Cuvinte de învățătură. Redăm mai jos un cuvânt de învățătură al Sf. Porfirie despre cel egoist: ,,Se întâmplă de multe ori ca cineva să simtă un necaz peste măsură din pricina stării acestei lumi. Să sufere văzând că voia lui Dumnezeu nu se împlinește astăzi de către oameni și nici de către el însuși. Să-l doară cu durerea trupească și sufletească a celorlalți. Această sensibilitate este un dar de la Dumnezeu. Necazul cel după Dumnezeu are în el bucurie. Prin el se înaintează. Nu lasă înăuntru întristarea care strică sufletul. Atunci când există smerenie, nu există întristare. Cel egoist este strâmtorat din orice. Cel smerit este liber și independent de toți și de toate. Să fiți gata să vă dezgoliți de voi înșivă dinaintea oricui. Aceasta este libertatea. Unde este iubire, acolo este libertatea. Trăind înlăuntrul iubirii lui Dumnezeu, trăiți în libertate”.

*

   Prof. Virgil Sfetcu(I). În toamna anului trecut a plecat dintre noi, la cei peste nouăzeci de ani ai săi, regretatul Prof. Virgil  Sfetcu(n. 1931) din București, originar din Bârda, fiu al Pr. Ioan Sfetcu, fost inspector general la Ministerul Învățământului timp de 23 ani.

S-a născut în Bârda,  a învățat școala primară în satul natal, apoi a continuat în Tr. Severin, la renumitul liceu ,,Traian”. A avut colegi de seamă, care aveau să ajungă peste ani personalități ale vieții politice, precum Corneliu Burtică, sau culturale, precum Alexandru Popescu din Canada, fondatorul și diriguitorul ziarului ,,Observatorul”. Fusese coleg și era bun prieten cu Doctorul Ionescu, directorul Spitalului Brâncovenesc, cu care a făcut și o vizită la biserica de la Bârda.

A avansat repede pe scara ierarhică profesională. Părintele Ionică Sfetcu și Doamna Învățătoare Elena, părinții săi, au înțeles situația foarte delicată în care copiii lor aveau să evolueze și au luat măsurile necesare. În acest sens și-au donat pământul statului și unor familii sărace din sat, ceea ce a constituit o măsură solidă pentru prevenirea dislocării în Bărăgan, eliminării copiilor din școală. Mulți preoți au fost întemnițați în perioada stalinistă, dar Părintele Ionică nu a fost deranjat. Neobositele sale lecturi îl ajutaseră să ia măsurile necesare și să se adapteze vremurilor.

Domnul Virgil Sfetcu s-a învrednicit să treacă toate barierele și să intre în structura Ministerului Învățământului. Își făcea obligațiile birocratice, dar folosea orice prilej pentru a pleca în țară, pentru a inspecta școli, pentru a rezolva probleme ale învățământului acelei vremi. Nu era o muncă ușoară. Era la începutul activității în cadrul ministerului. I s-a dat un manual de Geografie în manuscris, să-l citească și să facă observațiile pe care le socotește cuvenite pentru îmbunătățirea conținutului. Printre altele, i-a atras atenția afirmația că ,,fluviul Volga străbate  țara noastră”. A tăiat afirmația respectivă. După ce a predat corectura, a fost chemat de superiorul său și atenționat ,,că zboară din minister, fiindcă n-are orientare politică”. Mda! Planul de perspectivă al Uniunii Sovietice la vremea aceea era înghițirea țării noastre în colosul roșu, iar copiii trebuiau să fie primii, care să se familiarizeze cu viitoarele  realități!

Domnul Virgil Sfetcu venea foarte des la părinții săi în Bârda, fie singur, fie împreună cu soția. La Părintele Ionică veneau mulți mehedințeni să ceară ajutorul fiului său, fie pentru angajări, fie pentru transferuri, fie pentru alte probleme legate de învățământ. Domnul Virgil nu refuza pe nimeni și încerca să-l ajute pe fiecare, în limitele reglementărilor legale de la vremea respectivă. Era foarte atent să nu încalce legea, știind că este urmărit cu atenție pas cu pas. Cunoștea toată protipendada județului Mehedinți, începând cu prefecții. Nu pregeta să facă vizite acestora la birou și nu numai cu prilejul venirii sale la părinți. În sat își vizita rudele, ba chiar și consăteni. Întotdeauna era o bucurie să discuți cu dânsul. Pentru fiecare găsea o vorbă bună, o încurajare.

Am avut prilejul să discut de multe ori cu dânsul, când venea în sat. Cu acele ocazii aflam multe dedesubturi ale vieții politice și sociale, ale realităților din București și din țară. Și Domnul Virgil vorbea ,,pe șleau”, spunea lucrurilor pe nume. Nu știu dacă tot astfel vorbea și cu alți interlocutori sau numai cu mine. În cele de mai jos voi menționa câteva de acest fel.     

La 1 August 1981 ,,Domnul Prof. Virgil Sfetcu mi-a vorbit despre politica de cadre, care se practică la noi. Toate funcțiile de răspundere din politică și administrație trebuie să aibă avizul tovarășei. Un primar de comună nu poate fi înlocuit de prim-secretarul județului fără un asemenea aviz. În acest sens mi-a dat exemplul lui Constantin Pană, primarul general al capitalei, care n-a putut să schimbe un primar de comună, pe care l-a găsit beat în timpul serviciului și de care a fost insultat.  Toți cei care vor să-și ia doctoratul, trebuie să aibă același aviz.

Domnul Virgil Sfetcu mi-a povestit apoi despre tradiția de Paști din bisericile capitalei. E ceva de necrezut. În noaptea respectivă nu se poate circula pe străzi. Sute de mii, milioane de oameni străbat străzile în grupuri compacte, îndreptându-se spre biserici. Dealul Patriarhiei este ca un roi de albine. Nu ai unde să arunci acul pentru ca să cadă jos, ci nu pe trup de om. Se  pune stație de amplificare și, în lumina a nenumărate lumânări, glasul clopotelor și al slujitorilor, amplificate la maximum, se pierde în tării. Toată lumea cântă ,,Hristos a înviat!” Pe la mănăstirile din apropierea Bucureștiului este cam aceeași situație, numai că acolo nu ai loc de mașinile ,,ștabilor” de partid și de stat.

Domnul Virgil Sfetcu admira conducerea noastră bisericească, ce reușește să-i facă Bisericii Ortodoxe Române o poziție foarte solidă în stat. Bisericile din București, care sunt afectate  de planurile de sistematizare, sunt mutate printr-o serie de procedee ingenioase. Catedrala patriarhală, care ajunsese o adevărată ruină în fața Marii Adunări Naționale, a fost restaurată, asemenea biserica Crețulescu de lângă Consiliul de Stat și multe altele.

Când a fost guvernatorul Canadei în țară, a fost dus în Moldova la toate mănăstirile. Acesta, după ce a văzut bijuteriile de arhitectură și pictură bisericească de acolo, drept concluzie, a spus: ,,- Sunteți bogați, sunteți prea bogați, pentru a fi socotiți în rândul celor săraci!”

Domnul Virgil Sfetcu a spus că la venirea mitropolitului în Malovăț și Bârda totul a fost înregistrat; despre tot ce s-a făcut și s-a vorbit. Inspectorii de la Culte sunt numai ochi și urechi într-o asemenea împrejurare(…).

Domnul Prof. Virgil Sfetcu mi-a spus: ,,- Părinte, orice s-ar întâmpla, orice ai vedea și ai auzi, nu trebuie să te mire. Atâta timp cât în funcțiile-cheie sunt promovate nulitățile, nu trebuie să-ți faci probleme pentru că ești strivit de tăvălug. Oamenii cu capacitate și putere de răspundere sunt lăsați la periferie sau, pur și simplu, maziliți. Sunt necesari oameni care știu să spună ,,da” și nimic mai mult!”   

Când am avut necazuri cu pictorul Ivănescu la biserica de la Malovăț, dânsul ,,M-a sfătuit să cer recepția parțială a lucrării și rezilierea contractului”.

Domnul Prof. Virgil Sfetcu mi-a povestit apoi despre mișcarea numită ,,meditația transcendentală”, care a făcut atâta vogă în primăvara lui 1981. ,,În urmă cu vreo doi ani, un oarecare emigrant, Nicolae Stoian, a obținut, prin Corneliu Mănescu, ambasadorul României la Paris, dreptul de a ține în România ședințe de yoga și meditație transcendentală. Pentru toți cărora le explica despre ce va fi vorba, lucrul apărea ca un fel de relaxare cu suport științific. Lumea a fost entuziasmată, s-au găsit susținători. Ministrul învățământului, Aneta Spornic, a obținut, prin  primul-ministru Constantin Dăscălescu, viza doamnei Ceaușescu pentru înființarea unor cursuri și ședințe la Institutul de Psihologie din București. Au fost atrași - și apoi înscriși ca membrii – foarte mulți oameni de stat și de cultură, foarte mulți din elita intelectualității bucureștene. La intrarea în această ,,organizație” trebuia ca fiecare membru să dea câte o adeziune scrisă și o declarație că nu va spune nimănui nimic din ceea ce a auzit și a văzut. O asemenea declarație se dădea apoi după fiecare ședință.

Se spune că fiecare intra într-o încăpere semiobscură, în care se afla Stoian sau un reprezentant al său, îmbrăcat într-un anumit fel, care impresiona, în mijlocul unor jocuri de lumini artificiale. I se cerea celui nou intrat să ia o anumită poziție și să răspundă la anumite întrebări. Se pare că operațiile se bazau pe hipnotizare, fiindcă toți își aminteau până la un anumit punct despre ce ziseseră și despre ce făcuseră, după care nu-și mai aminteau nimic. Se crede că în spatele aspectului său ,,științifico-obscurantist”, mișcarea urmărea scopuri politice și de spionaj.

A trecut o bună bucată de vreme de activitate și nimeni nu s-a sesizat. La un moment dat, această organizație, care număra la noi în țară peste 3.000 de membrii, verigă a unei mari rețele internaționale, a cerut la O. N. U. să fie recunoscută ca ,,sectă religioasă”. S-a făcut o dare de seamă asupra răspândirii și activității organizației. A trebuit să se obțină avizul reprezentanților țărilor în care organizația își avea filiale. Reprezentantul român a refuzat să-și dea avizul și a făcut cunoscut cazul guvernului român. Au început cercetările și rezultatul a fost dezastruos.

Toți care dăduseră adeziuni scrise au fost ,,trântiți”. Cei de la celelalte ministere au fost trimiși în fabrici ca muncitori în specialitate, cei de la Ministerul Învățământului au fost dați ca ,,muncitori necalificați și începători” în cine știe ce șantiere izolate din țară. După aceea, pentru ,,a-i avea în mână” și sub observație mai bună, au fost readuși în București și încadrați la diferite fabrici. Printre ei este și academicianul Victor Săhleanu. Doamna Zoe Dumitrescu-Bușulenga și Marin Sorescu au fost absolviți de pedeapsă, pentru că nu semnaseră încă adeziunea. Corneliu Mănescu a fost chemat în țară și pus să se pensioneze. Manea Mănescu de asemenea, Aneta Spornic concediată etc. Institutul de Psihologie a fost desființat, de asemenea și Organizația de bază a P. C. R. din institutul respectiv. Este pentru prima dată în istoria P. C. R., când a fost desființată sub această formă o organizație de bază. Nicolae Stoian fugise între timp în străinătate”(Va urma).

*

Ajutoare și donații. În această perioadă, am primit câteva ajutoare și donații, astfel: Domnul Olteanu Mădălin din București, fiu al satului Bârda: 500 lei; Domnul Ciobanu Dumitru din Malovăț: 490 lei; Domnul Ariașu Ștefan-Cristian din S. U. A.: 443 lei; Doamna Elisabeta Leferenz din Germania: 245 lei; Domnul Ing. Gheorghe Trocan din București, fiu al satului Bârda și Domnul Bălulescu Cristian din Zegaia(MH): câte 200 lei; Doamna Leonte Daniela din Buzău: 190 lei; Doamna Pârvuceanu Eugenia din Gârla Mare(MH): 130 lei; Doamna Coman Elena din Bârda: 100 lei; Doamna Rolea Violeta din București, fiică a satului Bârda: 50 lei;  

Pentru sinistrații din Moldova am mai primit câteva donații din Malovăț, astfel:  Doamna Tărăbâc  Dorina: 500 lei; Domnul Coman Vasile și Doamna Curea Valeria: câte 300 lei; Domnul Dima Vasile, Domnul Tărăbâc Ion și Domnul Badea Marius: câte 200 lei; Doamna Borcilă ElenaDoamna Popescu Elena, Domnul Ștefan Marius,  Doamna Mănescu Angela, Doamna Dragotă Angela, Doamna Manolea Elisabeta, Domnul Baltac Gheorghe, Domnul Munteanu Dumitru, Domnul Popescu Vasile, Doamna Oproiu Elisabeta, Domnul Luca Dumitru : câte 100 lei; Domnul Cotea Nicu:  70 lei; Doamna Oprișan Ica, Doamna Ciurel Uga, Doamna Mănescu Elena, Domnul Hadarig Mircea, Doamna Popescu Alexandra: câte 50 lei;  

Tot pentru sinistrați a dat și Domnul Ing. Bălu Marius din Tr. Severin, fiu al satului Bârda: 200 lei

Domnul Ilinca Dragoș din Malovăț a mai achitat 350 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 550 lei;  

Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

În luna septembrie s-a donat pâine credincioșilor participanți la slujbă, astfel: 1 Sept.(Malovăț): 144 pâini; 08 Sept.(Bârda): 128 pâini; 14 Sept.(Bârda): 103 pâini; 15 Sept.(Malovăț): 176 pâini; 22 Sept.(Bârda): 108 pâini; 29 Sept.(Malovăț): 122 pâini. Așadar, în luna septembrie s-au donat 781 pâini. De asemenea, s-a vândut pâine la prețul de achiziție de 1,30 lei/buc., astfel: 1 Sept.(Malovăț): 106 pâini; 08 Sept.(Bârda): 672 pâini; 14 Sept.(Bârda): 197 pâini; 15 Sept.(Malovăț): 174 pâini; 22 Sept.(Bârda): 692 pâini; 29 Sept.(Malovăț): 178 pâini. Așadar, în luna septembrie s-au vândut 2019 pâini.

*

La sfârșitul lunii octombrie sau începutul lunii noiembrie vom face o vizită la Azilul de la Ciovârnășani. Au nevoie de opt uși de termopan și două cuptoare electrice. Am făcut comandă pentru o ușă. Costă 1.800 lei. Cuptoarele costă 600 lei. Orice donație e binevenită.

*

Publicații. În această perioadă am reușit să mai publicăm câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 525, în ,,Moara lui Gelu” Baia Mare, 21 sept., ediție on-line(https:// moaraluigelu.blogspot.com);  în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare,  8 oct. 2024, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Piranda, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXVI(2024), nr. 1248(3 oct.), p. 12;  ,,Scrisoare pastorală” – 526, în ,,Observatorul”, Toronto (Canada), 8 oct. 2024, ediție și on-line(http://www.observatorul.com); în ,,Armonii culturale”, Adjud, 8 oct. 2024, ediție și on-line(https://armoniiculturale.ro); (Glasul pământului(I-II), în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXVI(2024), nr. 1249-1250, p. 12.

În această perioadă, parohia noastră a publicat cartea Domnului Dr. Ivo Gheorghiev din Vidin, președintele Asociației Vlahilor din Bulgaria, Cuvioasa Teofana Basarab. Sfânta țarină(78 pag.).

Domnul Dr. Ivo Gheorghiev este mai român decât mulți dintre românii din nordul Dunării. În timpul său liber întreabă oamenii, cărțile, pământul, pietrele, apele și văzduhul despre tot ceea ce-i pot destăinui cu privire la  fiecare fărâmă din trecutul etniei vlahe/românești din sudul Dunării. Descifrează taine istorice demult uitate, organizează simpozioane, publică lucrări fundamentale privind istoria, participă la sesiuni științifice din țară și din străinătate, făcând pretutindeni cunoscute rezultatele căutărilor sale. Și nu sunt puține! Sfânta Cuvioasa Teofana Basarab este o mărturie incontestabilă a eforturilor Domnului Gheorghiev de a scoate la lumină adevărul istoric. Alături de dânsul, familia îi sprijină acțiunile, cheltuiește bani, timp și energie din dragoste de istorie, de înaintași, de adevăr.

Dumnezeu să binecuvânteze strădaniile acestor cărturari cu suflet mare!

*

Zâmbete. ☺ ,,-Să trăiți, domnule doctor! Ce mai faceți?” ,,- Îmi omor timpul!” ,,- Păi, ce? Nu mai aveți pacienți?” ☺ Când femeia tace, să n-o întrerupi! ☺Țuica din Oltenia a apărut când și-au spălat maramureșenii paharele de pălincă. ☺Polițistul:,,– De ce nu aveți permisul de conducere la dvs.?” Șoferița: ,,– Nu am ieșit bine în poză!” ☺,,- Atunci când o ușă se închide, o alta ți se deschide!” ,,- Știu, că am avut și eu Dacie!” ☺ ,,- Cică norocul e ca o roată: se-nvârte, se-nvârte ș-odată ajunge și la tine!” ,,- Cred că a mea s-a oprit la vulcanizare!”

*

Nunți. Botezuri. În ziua de 3 Octombrie  am oficiat Taina Sf. Botez pentru Stănciulescu Elias-Andrei, fiul Domnului Stănciulescu Mihăiță-Adelin și al Doamnei Stănciulescu Florentina din Bârda. Să le trăiască! În ziua de 3 Octombrie am oficiat Taina Sf. Cununii pentru Domnul Stănciulescu Mihăiță-Adelin și Doamna Stănciulescu Florentina din Bârda, iar în ziua de 5 Octombrie pentru Domnul Ilinca Alexandru-Grigore din Malovăț și Domnișoara Ghighilicea Almeea-Alexandra din Cerneți. Dumnezeu să le ajute!

*

Excursii-Pelerinaje. În ziua de joi, 7 Noiembrie, organizăm o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Bârda-Malovăț-Tr. Severin-Gura Văii-Cladova-Negotin-O mănăstire sârbească din apropierea Negotinului-Vidin(cetatea, biserica lui Matei Basarab-Albotina (mănăstirea)-Calafat-Mănăstirea  Maglavit - Mănăstirea……-Vânju Mare-Tr. Severin-Malovăț-Bârda. Prețul e de 80  lei. S-ar putea adăuga câțiva lei la vama de la Calafat. Mai avem câteva locuri!

*

Apel. Patriarhia Română, Episcopia Severinului și Strehaei, cât și Parohia Malovăț fac apel către toți cei cu dare de mână, care binevoiesc să sprijine pe sinistrații din județele Galați și Vaslui, să binevoiască a dona bani, atât cât vor binevoi dumnealor, la parohia de care aparțin. Se va elibera chitanță nominală fiecăruia.  Deocamdată nu se strâng haine sau alte produse. Numai cei care au trecut prin momente asemănătoare știu cu adevărat în ce situație se află frații noștri din acele județe!

*

Avertizare. În ultimii cincizeci de ani am avut un singur incident la cimitirul din Bârda. Albici Olimpia și fiii săi, făcând demonstrație de forță, și-au construit mormântul în loc necorespunzător, blocând aleea care străbătea cimitirul în lungul său. Astăzi doar cei mai în vârstă știu unde a locuit cândva familia Albici! Praful s-a ales de familia respectivă! Anul acesta apar cel puțin două cazuri la același cimitir: cavouri construite la întâmplare, blocând trecerea vecinilor sau  distrugerea cavourilor din apropiere cu utilaje grele etc. E necesar să facem următoarele precizări: preotul nu este proprietarul cimitirului, cum nici parohia. În actul de proprietate al parohiei nu figurează cimitirele. Ele sunt bunuri publice, așa cum sunt și drumurile, și fântânele etc. Preotul se îngrijește de gardul cimitirului,  de curățenia și ordinea din cimitir, dă îndrumările necesare, face slujbele solicitate.  Față de cei care fac demonstrații de forță, preotul își declină competența și îndrumă pe cei lezați să se adreseze organelor în drept: poliția, procuratura, instanța penală. Fapta se numește profanare de mormânt și cade sub incidența articolului 319 din Codul penal, soldându-se cu închisoare de la trei luni la trei ani și despăgubiri civile. Un cavou costă enorm. N-ar fi exclus ca un asemenea beneficiar să fie obligat să-și demoleze cavoul și să suporte consecințele de rigoare. Eu mi-am făcut datoria și v-am avertizat!

*

Mulțumiri. Domnul Primar Ing. Ion Michescu a făcut un gest excepțional. A asfaltat drumul care ducea la cimitirul din Malovăț, a construit un dig de protecție acolo, a așezat la poarta cimitirului două tomberoane mari pentru gunoi. Îi mulțumim cordial și sperăm că de acum înainte nu va mai arunca nimeni gunoiul și resturile gunoiere la întâmplare.

*

Anunțuri. Cineva din București vinde cinci hectare de teren în intravilanul satului Cerneți, cu ieșire la șosea.  Cineva are purcei de vânzare. Relații la preot.

*

Program. În cursul lunii Noiembrie avem următorul program de slujbe: 2 Nov.(Bârda-Malovăț); 3 Nov.(Bârda); 8  Nov.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 9 Nov.(Malovăț-Bârda); 10 Nov.(Malovăț); 16 Nov.(Bârda-Malovăț); 17 Nov.(Bârda); 21(Bârda); 23 Nov.(Bârda-Malovăț); 24 Nov.(Malovăț); 30 Nov.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț).  În restul  timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa: stanciulescubarda@gmail.com. Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu