Trăirile intense ale poetei Lotica Vaida, cuprinse într-un volum de poezie

Colega de cenaclu, poeta Lotica Șarolta Vaida ne-a surprins plăcut anul trecut cu volumul de poezii „Să adoarmă lacrima-n dor”, editura „Eurotip” Baia Mare, un titlu ușor prețios, dar cu versuri lirice, melancolice, ludice, care evidențiază „eu-l poetic al autoarei, o fată pornită de la țară acum mulți ani spre cunoaștere și împlinire profesională. A reușit în ambele ipostaze numai dacă amintim că a fost distinsă cu titlul de „Profesor evidențiat”, medalie și brevet; Diploma „Gheorghe Lazar”, clasa I; Diploma de Excelență în Învățământ, acordată de M.E.C.; Diploma de Recunoștință și Diploma de Vrednicie, acordate de Episcopia Maramureșului și Sătmarului. Pe plan literar, singură sau împreună cu distinsul său soț, profesorul, dirijorul și compozitorul Simion Vaida au editat o serie de cărți, de la culegere de colinde, culegere de pricesne, pagini de monografie, dicționar școlar muzical, ghicitori și jocuri muzicale pentru copii,apariții în antologii de proză sau poezii și o carte de căpătâi „Maramureșul muzical” - lexicon.

Volumul „Să adoarmă lacrima-n dor” se structurează în trei secvenţe: I „În iubire”; II „Pe-al timpului balans”; III „Poeme...în dar”. În primul poem „Recunoştinţă” o recunoaştem pe autoare fiind o fiinţă credincioasă, pioasă, plină de recunoştinţă pentru tot ce primeşte de la Dumnezeu: „Toate ale mele de la Tine sunt/Tu cumpăneşti croiul – nici puţin, nici mult...//Pentru gândurile mele, Doamne, -Ţi mulţumesc,/Pentru flacăra privirii Te slăvesc.”

Pe aceeaşi linie este şi poemul „Pe cale”: „Primeşte, Doamne, gândul meu întârziat,/Cunosc, prea mult, la rând, m-ai aşteptat,/Şi-nţelegând risipa, puţinul ce-a rămas,/Grăbită, către Tine mai fac câte un pas.” Această tematică, religioasă, se regăseşte şi în poemele „Şi nici-un cuvânt nu-i de-ajuns”, „Iar îţi cerem...”, „Rugăciune”, „Căinţă”, „Împăcare”, „Când vei veni”.

Aşa cum este firesc, următoarea temă abordată este familia. Întâlnim poezii sfâşietoare despre părinţi, iar mama ocupă locul central, pe care o descrie în termeni elogioşi, ce ne amintesc de Goga, Coşbuc, Labiş: „Icoana iubirii, blând ivită-n prag,/Înger de lumină într-al vieţii rai,/Zâmbet fără margini, ochi arzând de drag,/Inimă topită-ntr-al tăcerii grai.//Mers neclătinat, pe cărări-nainte,/Anume născută spre-a trăi-n răbdare,/Nicicând întristată, ci-n rugă fierbinte,/Cu toţi grijulie de sine uitare.” („Icoana”)

Poemul „Hrisov” este dedicat tatălui său, iar atmosfera care se deduce din versuri este una de poveste. Atunci, în copilărie, parcă şi timpul a stat în loc, capul familiei fiind un exemplu de păstrare a tradiţiilor, de a iubi necondiţionat ţara: „Nu te-ai lăsat la greu, ai ars şi-n foc şi-n pară,/Mai tare iubind, ai apărat credinţă şi hotară,/Duminica-n biserică, de luni – la secerat şi coasă,/Oriunde-a fost nevoie...ai plâns şi-ai râs cu pruncii tăi, acasă./Cu raza aurorilor ai scris sfânt testamentul prins în grindă,/Sărutul gândului curat i-ai pus pecete, iubirea veşnic să aprindă.”

Autoarea Lotica Vaida abordează şi alte teme ale existenţei umane: satul natal, fiorul dragostei, copilăria, anotimpurile, natura, patriotismul. Citind şi recitind poeziile putem vorbi de o trilogie: Poeta – Viaţa – Dumnezeu.

Poeta Lotica Vaida își ia în brațe destinul, fiindcă poezia te înrobește, te apasă cu amintiri și clipe care nu se mai pot întoarce, cu speranțe și vise. Un „eu” liric - care uneori nu tresaltă de fericire, dar creează un mediu autobiografic minunat. În poezia „Meditaţie” poeta Lotica Vaida reuşeşte să prezinte metaforic, ciclul unui om de la naştere şi până la sfârşitul vieţii lui: „Stă scris: a trăi pe pământ, mult și bine,/ Înseamnă cinstire-a părinților, din zori la apus,/ Cu iubire-am răspuns chemării divine,/ Dar din dar la altarul vieții-am adus.”

Copiii sunt o binecuvântare pentru poetă şi un sprijin la bătrâneţe: „Ce binecuvântare, primim scump dar – copiii,/Stele pe cer, lumina ochilor,/Chiar duşi în zări, aproape ni-s, cum firii/Indisolubilă-i e geana zorilor.”  De altfel spre sfârșitul volumului dedică poezii familiei: mamei Emilia, soțului Simion, fiului Călin, fiicei Liana-Lotte-Narcisa, lui Călin și Marcelei, lui Mihai și Lianei, nepotului Vlad-Valentin, nepoatei Lavinia-Maria, nepotului Andrei-Emilian, nepoatei Teodora-Elena, nepotului Alexandru la împlinirea a patru anișori, nașei Livia, nașului Marius, dar și colegilor de liceu și generației sale.

M-a impresionat și acrostihul dedicat satului natal, Urmeniș: Un sat cu poveri de lumină pe umeri - și-un aspru tumult,/ Rămas icoană sfințită, statornic - la ea să mă-nchin,/Margini de codru mereu, peste dealuri, - în cântec prelung,/E-un tărâm înstelat de tradiții - păstrate și azi, de demult,/ Noian de-amintiri dăinuiesc - și-n mine-au rodit cu temei/ Insistent mă recheamă, - îmi deschid poarta....ascult/ Și revin să-mi rostesc rugăciunea – la acasa părinților mei”. („Sat natal”)

Pentru Lotica Șarolta Vaida, poezia: „Sună celest, măiestrit, cuvintele așezate/ În ritmuri, măsuri, rime, firesc încadrate,/ Potrivite ca-n puzzele, în noi anturaje ivite -/ O suită de înțelesuri și semne, subtil logodite.” și este un dar dat de Dumnezeu.

Închei cu remarcile din prefața volumului a dr. Terezia Filip, ca o concluzie a celor scrise de poeta Lotica Vaida: „Lexicul este pe măsura temelor lirice, relevant, adesea doct, dar și popular și regional uneori, iar fraza aleasă, elegantă este tipică registrului profesoarei de limba română, ce parcă ar da mai departe lecții - și o face! – despre emoție și credință, despre frumusețea și relevanța tradițiilor satului românesc bine situat în matca lui, inclusiv prin aceste poeme. (...) „Nimic din tumultul sufletesc al eului sensibil, participativ, contemplativ nu scapă poemelor, mai ales modul de-a ceremonia existența. Sentimentele exprimate înnobilează spiritul auctorial, dau farmec poemelor și consistență întregului volum”.

                                                          Gelu DRAGOȘ, UZPR