Într-o zi, ne-am prefăcut că le învîrtim pe toate.
Am mimat că aplicăm procedurile de formare a noului parlament, că negociem și
alcătuim majorități, că alegem șefii celor două Camere, că desemnăm viitorii
miniștri, că-i audiem, că aflăm premierul, că-l votăm, că proeuropenii semnează
un protocol de colaborare, că depun jurămîntul în fața președintelui și că-și
fixează un candidat comun pentru alegerile prezidențiale, deschizînd un al
capitol de ridicol politic intitulat „Crin
Antonescu redivivus!”
Am demonstrat lumii și, mai ales, aliaților că putem
reface Vechiul Testament și istoria Europei în 24 de ore și sărim înaintea
americanilor. Program artistic, nu alta! Roboți să fi fost și tot nu le-ar fi
ieșit un asemenea montaj politico-patriotico-european. Ne-am jucat de-a
reconstrucția instituțională și am lansat un guvern care arată diferit de
celălalt doar pe la turul pantalonilor și pe la subsuori. La cap și la pălărie,
la buzunare, la ochi și la urechi a rămas același. O caricatură născută din
frica de revoltele mulțimii și din mediocritate, din nevoia stringentă de a
pune punct și de a o lua la sănătoasa spre sarmalele și caltaboșii Crăciunului.
Toată ziua a fost un soi de iluzionism politic de marginea orașului, nu care
cumva să se prindă populația și să dea semne de revoltă.
În ochii mahărilor, se citea graba. Să trecem repede
guvernul, să-l votăm și să le astupăm gura celor care strigă „Schimbare,
schimbare, schimbare”!
„Ce mai vreți? Am făcut alegeri și am schimbat
garnitura!“
Am vopsit măgarii și i-am umflat cu pompa și le-am
schimbat ventilul, exact ca în William Faulkener.
Marea făcătură vine de la faptul că am inventat o
alianță proeuropeană care nu există pentru că toți românii sunt pro europeni,
chiar dacă n-o mai înghit pe Ursula von der Leyen. Alianța asta este totuși
echipa strigacilor cu gură mare și cu bani mulți. Și în acest proeuropenism al
lor de fațadă clocotesc șmecheriile românești de cea mai joasă speță și de cel
mai grosolan abuz.
Așa făcătură de circ n-am mai văzut nici în cele mai
grele clipe ale căutărilor post decembriste. Adevărul este că atît de căzute,
de neputincioase, de stricate și de ridiculizate n-au fost mecanismele statului
român niciodată. Poate de pe vremea lui Nicolae Mavrogheni care și el a început
niște investiții și niște reforme, cînd orice idee tîmpită și nedreaptă avea
greutatea unui ucaz.
Doar că nu pleca în sanie pînă la Madrid sau la
Monte Carlo.
Vrea cineva să spună că după votul și după
jurămîntul de ieri, Marcel Cioacu și-a schimbat poftele, limbajul peltic,
gîndirea șchioapă de mahalagiu flămînd, viclenia de vulpe năpîrlită de zece ori
ca să arate a proeuropean? Este cineva gata să creadă că Tanczos Barna de la
număratul mistreților a devenit doctor în finanțele îngropate ale României? Sau
că Natalia Intotero, de la un minister inexistent al Familiei sau de la
figurația la Ministerul Românilor de Pretudindeni, poate sări direct la
capodopere spre a deveni om de cultură? S-a mai întîmplat vreodată ca producția
spirituală a României să fie administrat[ pe bază de rujuri, tocuri, zîmbre și
cerșafuri? Și ca glumă povestea ar fi tristă, iar ca banc, ea nu stîrnește
decît lacrimi.
Am traversat o tevatură electorală ca să ajungem de
unde am plecat. Ca astronautul bulgar care după 25 de ture în jurul Pămîntului
a aterizat tot pe aerodromul din Baykonur. Sau ca Bulă care a plecat într-o
cursă lungă prin Europa cu autoturismul său de modă veche și s-a trezit cu
cureaua ventilatorului pocnită la puțină vreme după ce a făcut jumătate de
drum. Ce să facă? A descurcat-o românește! I-a ordonat nevestei să-și scoată
ciorapi de nylon, i-a petrecut pe după fulie și a făcut din ei curea de
ventilator. Așa a continuat drumul cu izmenele ude, cu genunchii tremurînd și
cu mîiinile încleștate pe volan și a ajuns la destinație, adică la poarta
vecinului cam după două săptămîni.
Noi am cîrpit guvernul cu ciorapii PSD-ului și ai
liberalilor și i-am pus pe ungurii din UDMR să împingă de portbagaj pînă
repornește motorul hodorogitei noastre mașinării, cîrpite cu sîrmă, cu
ordonanțe de urgență, cu dosare penale, cu minciuni gogonate, cu falsuri și cu
împrumuturi.
Vrea cineva să creadă că balamucul pe repede-înainte
de luni a fost de-a dreptul democratic? Respectabil? Constituțional, chiar
patriotic? Că țara încercată din toate părțile se poate salva cu așa învîrteală
din care a rezultat tot o adunătură? Proștii au jucat sincer! Deștepții-abil,
iar mafioții- în pro orice.
Toți s-au dat a fi salvatorii României într-o vreme
în care mulți se tem că am încăput pe mîna groparilor ei!
Autor:
Cornel Nistorescu
Sursa:
cotidianul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu