Numărul dublu, de sărbători, al Literomaniei (nr. 355-356) este online și vă propune, la „Cartea săptămânii”, volumul „Cartea de Crăciun” de Selma Lagerlöf (Editura Humanitas, 2011, trad. de Liliana Donose Samuelsson și ilustrații de Ilon Wikland). În sumar mai puteți citi: o proză inedită de Crăciun semnată de Cătălin Pavel, răspunsuri noi, semnate de Veronica D. Niculescu, la ancheta noastră literară, o prezentare video, însoțită de un fragment din carte, a volumului „Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții” de Adina Dinițoiu (recent reeditat la Editura Tracus Arte), cronici de carte semnate de Rodica Grigore și Mioara Angheluță, un poem (în spaniolă) de Washington Daniel Gorosito Pérez, ultima parte a prozei „De partea umbrei” de Adolfo Bioy Casares, în traducerea lui Dominique Ilea, rubrica „Dicționar recent” de Dorica Boltașu, proză de Liviu Nelio și Dana Banu, o cronică de Robert Gabriel Popa (la poșta redacției), precum și rubricile „Pastila de înțelepciune” și „Pucă show” (de Bozz). Vă dorim lectură plăcută și Sărbători frumoase, cu multe cărți bune! Un autor, o carte (VIDEO):„Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții” de Adina Dinițoiu |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu