Fiindcă, spre a ne adânci în și mai multă tristețe, aflăm că s-a săvârșit din lumea aceasta filosoful AUREL ION BRUMARU (n. 2 aprilie 1943, comuna Strâmtura, județul Maramureş – d. 5 ianuarie 2025, Brașov), cel căruia îi datorează atât de mult mulți eseiști și scriitori, nu doar din Maramureșul natal, ci și din țară, mai ales din Brașov (unde lăsat discipoli), orașul în care a locuit în ultimii 50 de ani ai vieții sale.
DESPRE FIINȚA ROMÂNEASCĂ, Editura Scrisul românesc, București, 2001;
FIINȚA MUZICALĂ, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2005),
a fost cel mai important discipol al lui Petre Țuțea, între 1965-1969, căruia i-a dedicat volumul PARIUL CU LEGENDA SAU VIAȚA LUI PETRE ȚUȚEA AȘA CUM A FOST EA, publicat la Editura Athena, București, 1995.
Aurel Ion Brumaru ne-a lăsat, de asemenea, trei cărți de Gândire fundamentale:
FIINȚĂ ȘI LOC, Editura „Dacia” Cluj-Napoca, 1990;
LECȚIA LABIRINTULUI. 11 PRELEGERI DE FILOSOFIE A CULTURII ȘI O ADDENDA (NOUĂ TEME LA PROPUNEREA STUDENȚILOR), Editura Kron Art, Brașov, 2012;
FORMA FILOSOFICĂ, Editura Kron Art, Brașov, 2017.
Ultimele sale volume au fost publicate în anul 2019:
PUSTIA ȘI CĂLĂTORUL, VERSURI REGĂSITE (1969-1974) , Editura Vatra Veche, Târgu Mureș, 2019 și
APOLOGII & NAVIGAȚII, Editura Eikon, București, 2019.
În planul emoțiilor mele, stăruie câteva amintiri, care nu se vor șterge niciodată, legate de AUREL ION BRUMARU. Prima mea amintire dăinuie din Decembrie 1987, atunci când mi s-a decernat Marele Premiu al Concursului național de poezie de la Brașov, organizat de revista ASTRA - făcea parte din juriu, alături de criticul literar Laurențiu Ulici, scriitorul Daniel Drăgan, directorul publicației de cultură, poeta Miruna Runcan și scriitorul Vasile Gogea.
Ulterior, am mai fost publicat în celebra revistă și am reușit să mai avem câteva întâlniri. În anul 1990, primăvara, mi-a făcut un cadou, de ziua mea, publicându-mi în Astra, o pagină întreagă de poezie. Mai târziu, grație scriitorului brașovean Adrian Lesenciuc, alături de care, și împreună cu scriitorul băimărean Gavril Alexa Bâle, am refondat revista Aisberg - Baia-Mare, Cluj-Napoca, Brașov - am reușit să îl reîntâlnesc, în câteva rânduri, Aurel Ion Brumaru fiind colaboratorul și susținătorul de prestigiu moral al publicației noastre.
Așa cum l-am cunoscut eu, distinsul și marele filosof lăsa în preajma lui o modestie desăvârșită, care în mulțime îl plasa în anonimat. Dar ce Om! Dar ce Suflet! Dar ce Gânditor! Gândirea sa fusese elogiată de Adrian Marino.
Cei care l-au avut mai aproape, mă refer la cei dintre brașoveni care i-au fost (ce fericire!), discipoli, au avut bucuria de a-i simți marea charismă.
S-a dus un mare om de spirit! În vremuri tulburi, într-o zi de iarnă săracă în iarnă. Și, în urma sa, rămân să cadă lacrimile culturii române.
Dumnezeu să te odihnească, Aurel Ion Brumaru!
Horia MUNTENUȘ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu