Deși nu este istoricul meu preferat, Adrian Cioroianu (foto 1) într-un interviu publicat la sfârșitul anului trecut a pus punctul pe ”i” în privința situației grave din țară, făcând referire la inegalitățile din societatea românească, care produc tensiune și frustrare. Aceste inegalități social-politice și economice au dus la revoltele naționaliste din anii 1930 și acum la ieșiri în stradă repetate. Situația României e foarte gravă acum, fiind singura țară din Europa care a anulat alegeri prezidențiale în derulare, doar pentru că nu ieșea la vot candidatul sistemului. Cum s-a ajuns aici? Rădăcinile sunt adânc înfipte în anul 1990, când sistemul securisto-comunist, de fapt o castă privilegiată a preluat puterea în România și a negociat menținerea la butoanele puterii, cu puterile protectoare, vânzând absolut tot: fabrici, uzine, pământ agricol, resurse naturale, minerale, păduri, pentru avantaje și privilegii de castă. Această castă foarte subțire moral și foarte bogată material pe spinarea averii țării și poporului a dus la crearea sistemului regimului pensiilor speciale. Astfel, ne conduc cei foarte puțini, care au drepturi de pensionare de la 42 de ani, pe noi cei mulți care muncim și slujim, ca niște ”neoiobagi” până la 65 de ani, sistemul pentru bani foarte puțini și fără niciun privilegiu și fără drepturi egale în fața legii. După 35 de ani românii nu mai vor să fie slugi la o castă lacomă care au absolut totul: puterea politică, economică, imunitate în fața justiției și pensii speciale. Cele 7 procente dintre românii ”speciali” au 93 la sută din bogățiile negociate ale românilor și aproape tot fondul de pensii (foto 2), iar majoritatea românilor lucrează pentru ei, iar când se fac reduceri și se emit ”ordonanțe trenuleț” se ia în realitate tot de la săraci pentru a se da la bogații privilegiați din sistemul pensiilor speciale (juridic, structuri secrete, politicieni). Acest sistem coordonează toate partidele de la putere și chiar o parte din partidele suveraniste, în care se calcă pe picioare rezerviștii și privilegiații din sistemul pensiilor speciale. Nu am văzut niciun suveranist să propunem o reformă reală a sistemului. Din această inegalitate strigătoare la cer s-a născut protestul de la alegerile prezidențiale din decembrie 2024. Circa 93 la sută de români duc în spate un sistem special de 7 la sută, care are toate privilegiile posibile și controlează justiția făcută doar pentru ei. Nu mai există drepturi egale pentru toți românii și din 7 decembrie 2024 nici libertate. România traversează de fapt un nou ev mediu, deși, paradoxal suntem de formă țară membră U.E., în care românii sunt exploatați de o clasă suprapusă coruptă și care folosesc structurile secrete ca instrumente de control și putere.
Guvernul Ciolacu a emis până acum, în ultimii ani,
vreo trei ”ordonanțe trenuleț” în care toate, dar absolut toate, au impus doar
reduceri de salarii și tăieri de cheltuieli la marea masă a românilor pentru a
menține beneficiile și a oferi bani celor foarte puțini și privilegiați din
sistemul pensiilor speciale. Toate aceste reduceri nu au afectat niciodată pe
cei din regimul pensiilor speciale care conduc țara și înseamnă de fapt
sistemul corupt din România, care controlează politica, economia și justiția.
Lucrez în administrație de mulți ani și toate aceste ”ordonanțe trenuleț” m-au
convins prin impunerea și implementarea lor că au luat bani de la simpli
cetățeni și funcționari, în timp ce pensionarii speciali au rămas cu pensia
întreagă și cu cumulul salariu de stat cu pensie specială. Noi cei mulți am
pierdut zeci de mii de lei lunar la salariu, iar pensionarii speciali angajați
la stat ne-au râs în față. Asta e reforma ”trenuleț” a lui Ciolacu. Asa cum
stim dintotdeauna guvernele post-decembriste fac economii la săraci ca să
ajungă banii la privilegiați. Sistemul de alocare de bani pentru partide a fost
criticat în ultimii ani pentru influențarea presei și cheltuieli prin firme
apropiate partidelor. Totuși, scoaterea subvenției electorale este departe de a
fi o soluție reală pentru problemele financiare ale țării. Bineînțeles, nu s-au
tăiat banii de la partide. Doar românii trebuie să lucreze mai mult pentru
plata pensiilor speciale și să se cumpere armament american pentru Ucraina.
O nouă clasă suprapusă, descrisă teoretic genial de
Mihai Eminescu, ne conduce despotic din 1989 încoace. Premierul Ciolacu are cu
ce se lăuda din nou, cu ineficienta ”ordonanță trenuleț”, care o continuă de
fapt pe cea cu nr. 115 din decembrie 2023, cu măsuri paliative care afectează
doar pe cei mulți și săraci și nu se atinge de politicieni și pensionari
speciali. Se ia bani de la studenți, elevi, copii, pensionari simpli, de la
naveta elevilor, studenților și profesorilor, și se dă la pensionarii speciali
și la clasa politică dominantă, care nu ia taxe de la multinaționale. Astfel,
pensiile speciale rămân intacte, la fel și cumulul pensie specială cu lucru la
stat. Deci doar românii simpli se sacrifică în regimul Iohannis. Ciolacu a emis
ordonanțe cu tendințe: să se ia ca de obicei bani de la cei mulți și săraci, ca
să susțină pe cei bogați și înarmarea pentru Ucraina. Astfel, conform
prevederilor ”Ordonanței Trenuleț” cei săraci vor deveni tot mai mulți și tot
mai săraci, iar cei pensionarii speciali tot mai bogați, cheltuind 90 la sută
din bugetul țării și sunt și deasupra legii. Mai mult prin aceste ”ordonanțe
trenuleț” administrația locală, care aduce toți banii la buget, e aproape
desființată, iar administrația centrală crește din nou bugetivor cu încă câteva
agenții guvernamentale, de fapt sinecuri pentru politicieni și speciali la un
loc, cu tot cu amante sau amanți. Inegalitatea în fața legii și a justiției cu
binecuvântarea puterilor protectoare și a Bruxellului trebuie să înceteze
imediat, altfel va fi revoluție, iar România va dispărea. Asta v-o spune un
istoric. Nu ne putem împrumuta sute de miliarde la bănci străine doar ca să
susținem pensionarii speciali și politicienii corupți, iar dobânzile creditelor
să le plătească poporul și copiii celor mulți și sărăciți. Poporul este
singurul suveran din care izvorăște dreptatea și suveranitatea puterii legii și
a politicii, nu casta suprapusă și impusă de interese externe. De aceea s-a
oprit votul democratic pentru ca poporul să nu-și mai poată exprima democratic
nemulțumirea de un sistem care ne-a făcut un fel de ”neoiobagi”, vorba marelui
critic literar Dobrogeanu Gherea, sub biciul sistemului de privilegiați. Dacă
prin vot nu mai poți schimba democratic situația, iar libertatea e pusă sub
obroc, sistemul împinge poporul spre ieșirea în stradă. Până nu se va
reglementa și nu va dispărea această inegalitate socială, economică, politică
și imorală nu va fi pace în România. Inegalitatea este cauza dominantă a crizei
românești și reprezintă eșecul unui sistem de castă corupt care a sleit țara de
35 de ani. Puterea și legea este a poporului român, care se va trezi pentru
dreptate, libertate, egalitate în fața legii și democrație, ca în decembrie
1989.
Ionuț
Țene
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu