DUMINICA DINAINTEA BOTEZULUI DOMNULUI (MARCU 1, 1-8)
Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui
Dumnezeu, precum este scris de proroci: „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu
înaintea feței Tale, care va pregăti calea Ta. Glasul celui ce strigă în
pustie: Gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui! Ioan boteza în
pustie, propovăduind botezul pocăinței spre iertarea păcatelor. Și ieșeau la el
tot ținutul Iudeei și toți cei din Ierusalim și se botezau de către el în râul
Iordan, mărturisindu-și păcatele. Iar Ioan era îmbrăcat în haină de păr de
cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului și mânca lăcuste și
miere sălbatică. Și propovăduia, zicând: Vine în urma mea Cel ce este mai
puternic decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua
încălțămintelor. Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh
Sfânt”.
Pericopa Evangheliei din Duminica dinaintea
praznicului Botezului Domnului ne duce în împrejurimile Iordanului, acolo unde,
la capătul unei lumi în agonia păcatului, răsuna glasul de chemare al Sfântului
Proroc Ioan Botezătorul, răscolind sufletul omenirii până în cele mai tainice
profunzimi: „Gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui” (Marcu 1, 3).
„Ioan boteza în pustie, propovăduind botezul
pocăinței spre iertarea păcatelor” (Ioan 1, 4). Dar care este motivul pentru
care Ioan boteza la Iordan? Răspunde Sfântul Apostol Pavel: „Ioan a botezat cu
botezul pocăinţei, spunând poporului să creadă în Cel ce avea să vină după el,
adică în Iisus Hristos. Şi auzind ei, s-au botezat în numele Domnului Iisus. Şi
punându-şi Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit asupra lor” (Faptele
Sfinților Apostoli 19, 4-6). Deci, botezul pocăinței pregătește iertarea
păcatelor, fiindcă harul nu vine asupra celui supus păcatului, după cum nu este
„nici o părtășie între lumină și întuneric” (2 Corinteni 6, 14).
Fericită este pustia în care s-a auzit glasul celui
care binevestește mântuirea lumii, așa cum prorocea Isaia: „Veseleşte-te pustiu
însetat, să se bucure pustiul; ca şi crinul să înflorească. Şi va înflori şi se
va bucura pustiul Iordanului […] și poporul meu va vedea slava Domnului,
strălucirea Dumnezeului nostru” (Isaia 1, 2).
De ce se afla Sfântul Ioan acolo și nu în cetate? Ce
știm noi este că Sfântul Ioan Botezătorul a trăit din fragedă tinerețe în
pustie, într-o formă uimitoare de asceză, pentru a dobândi viața întru voia lui
Dumnezeu şi pentru a-L căuta pe El în toate. Era fiu de arhiereu (Luca 1, 5) și
a ales de bunăvoie o altă trăire, asceza și viața de pustie. Tăcerea,
depărtarea de lume și privegherea aduc întotdeauna o regăsire lăuntrică, pe care
au aflat-o prorocii și apoi trăitorii creștini doar în lumea pustiei, acolo
unde sunt posibile pocăinţa şi întoarcerea. Vedem dar că pustiul este locul în
care omul se poate apropia de Dumnezeu.
„Calea” pe care o pregătește Sfântul Proroc Ioan
pentru cei „care au șchiopătat în cărările lor” (Psalmul 17, 49) este Legea
Noului Testament. Prorocul Isaia ne lămurește din nou: „Toată valea să se umple
şi tot muntele şi dealul să se plece; şi să fie cele strâmbe, drepte şi cele
colţuroase, căi netede. Şi se va arăta slava Domnului” (Isaia 40, 4-5).
Mântuirea
a venit în peștera din Betleem
Patriarhii și prorocii Vechiului Testament, între
care se numără și Sfântul Ioan Botezătorul, au pregătit poporul pentru venirea
Celui care aduce „pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14). Și iată
că mântuirea a venit în peștera din Betleem, când Lumina a alungat pentru
totdeauna întunericul și „poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare
şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit” (Matei 4,
16).
De atunci au trecut mai mult de 2.000 de ani și, tot
de atâta vreme, Domnul Hristos bate la poarta inimilor noastre, zicând: „Iată,
stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra
la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20).
Pentru aceasta a rostit Sfântul Proroc Ioan predica
pe care o auzim citindu-se la Sfânta Liturghie și care, cu multă înțelepciune,
a fost așezată de Părinții Bisericii înaintea Botezului Domnului.
Într-o lume căzută, în care stăpâneau minciuna și
păcatul, într-o lume plină de gârbovi cu sufletul, în care fățărnicia era model
de viață, „Prorocul Pustiei”, îmbrăcat în haină aspră din păr de cămilă,
încins cu o curea și hrănindu-se cu acride și miere sălbatică, vine și, în glas
de „trâmbiță duhovnicească”, înfierează patimile oamenilor din acele vremuri.
„Glasul celui ce strigă în pustie” (Marcu 1, 3) vorbea despre pustiirea sufletelor oamenilor,
pe care prorocul le pregătește să devină „livadă roditoare”. El nu se adresa doar
iudeilor, ci și păgânilor și soldaților romani. Cunoaşterea sa nu a venit din
cărţi, ci era de la Dumnezeu, prin descoperire. Nu a scris niciodată nimic, nu
a întemeiat vreo comunitate, nu a avut nici o altă motivație decât aceasta:
schimbarea vieții și renunțarea la păcat. El transforma lumea, tocmai renunțând
la ea. Îndrăznea să spună: „Așa grăiește Domnul” și avea curajul să o spună
oricui, inclusiv regelui Irod, căzut în adulter.
Glasul
său despica pustia
Glasul său despica pustia, sabie de foc pentru toți
cei care se abătuseră de la căile Domnului. „Iată securea stă la rădăcina
pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc”
(Matei 3, 10). Puterea cuvântului acestui proroc este atestată de efortul
ucenicilor de a călători prin deșert, chiar dacă atunci când îl aflau, pe mulți
dintre ei, Sfântul Ioan îi întâmpina prin cuvintele „Pui de vipere” (Matei 3,
7). Completează istoricul Iosif Flavius, referindu-se la puterea predicii
Sfântului Ioan Botezătorul, că entuziasmul ascultătorilor lui atingea „punctul
de fierbere”, atunci când ei intrau în ape, mărturisindu-și păcatele (Ierom.
Calinic Berger, Provocări ale gândirii și vieții ortodoxe astăzi, Ed. Deisis,
2012, p. 102).
Vedem la hotarul Vechiului Testament un om simplu,
dar exigent, care nu propovăduia pocăința ca pe un scop în sine, ci aducea o
„inimă” nouă și o înnoire a minții (metanoia), o pregătire pentru ceva mult mai
însemnat, venirea lui Mesia și a Împărăției lui Dumnezeu. De aceea, Sfântul
Ioan practica un botez al curățirii sufletești, fără primirea Duhului Sfânt:
„Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt” (Marcu 1,
8).
Și, în această stare de așteptare, a apărut
„Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16, 16). Lucrarea
Înaintemergătorului Ioan „s-a micșorat” și apoi a luat sfârșit tocmai când
apărea și „creștea” Iisus. Aceasta reprezintă rostul și esența propovăduirii
Sfântului Ioan Botezătorul în pustie: punerea în acord a trăirii și a faptelor
omenești cu legea lui Dumnezeu, ca apoi, prin pocăință (părăsirea păcatului și
avântul către Dumnezeu) și cuget curat, să ajungem la Hristos.
Taina
Sfintei Spovedanii ne înnoiește și pregătește sufletul spre cunoașterea și
trăirea vieții în Hristos
Pentru a ajunge cu adevărat la Mântuitorul nostru
Iisus Hristos, trebuie să primim și noi, cei botezați în Biserică, „botezul
pocăinței” prin Taina Sfintei Spovedanii, care ne înnoiește și pregătește
sufletul spre cunoașterea și trăirea vieții în Hristos. La acestea se referă
Sfântul Apostol Pavel când zice: „De aceea şi noi, având împrejurul nostru
atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne
împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte. Cu ochii
aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei” (Evrei 12,
1-2).
Știm că nu slava acestei lumi îndreptățește pe
cineva la mântuire, ci „roadele vrednice de pocăință” (Matei 3, 8; Luca 3, 8).
Câteva dintre acestea ni le arată însuși Sfântul Proroc Ioan: Nu vă mândriți cu
privilegiile pe care le aveți în această lume, nu luați de la nimeni mai mult
decât este hotărât să luați; nu asupriți pe nimeni și mulțumiți-vă cu plata
voastră; cel ce are două haine, să dea una celui ce nu are și cel ce are de mâncare
să facă asemenea (Luca 3, 8-14).
Glasul prorocului nu mai strigă astăzi în pustiu,
dar ne cheamă necontenit din paginile Sfintei Scripturi, pentru a-L primi pe
Hristos în inimile noastre, spre moștenirea Împărăţiei cerurilor, care „nu va
veni în chip văzut. Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci Împărăţia
lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Luca 17, 20-21).
Să pregătim așadar în inimile noastre calea
Domnului! Să ținem dreaptă calea vieții și să lucrăm pocăința cea adevărată, pe
care ne-o arată Sfântul Ioan Botezătorul. Iată, Hristos vine! Hristos Se
apropie de Iordan să primească Botezul. Să mergem cu toții la Iordan, acolo
unde „Glasul Cuvântului, sfeşnicul Luminii, luceafărul mergător înaintea
Soarelui, în pustiu strigă tuturor popoarelor: «Pocăiţi-vă şi mai înainte vă
curăţiţi, că de faţă stă Hristos, mântuind lumea din stricăciune»” (Catavasiile Botezului Domnului, Cântarea a
șasea).
Autor:
† Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei – 05 Ianuarie
2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu