Sărbători cu fursecuri politice

                                                                  de Gheorghe Pârja

Am trecut și eu, precum dumneavoastră, prin purificarea creștină a Nașterii Mântuitorului, dar și pe sub cumpăna dintre ani, sprijinită de cinstirea Sfântului Vasile. Sunt momente în viața fiecăruia când, în această perioadă, sunt convocate liniștea sufletească, rugăciunea și tăcerea păsării fără zbor. Sfârșitul de an, consacrat evlaviei, a fost tulburat, fără pic de jenă, de convulsiile politice prilejuite de alegerile prezidențiale. Eu mi-am păstrat obiceiul de a comunica cu prietenii după ritualul mai vechi al convorbirilor telefonice. Așa am luat pulsul atmosferei sfârșitului de an de la cei interesați de lumea în care trăim. De aici încolo îmi permit să mă reflect în oglinzile sufletești ale prietenilor de drum lung, pentru a face portretul acestei lumi agitate.

Un sfârșit de an care va rămâne reper în derularea istoriei recente. Mai ales alegerile prezidențiale au răsturnat fără precedent atmosfera electorală cu care ne-am obișnuit. Veneau colindătorii la geam, iar televiziunile transmiteau conflicte electorale. Cuvinte grele, nepotrivite pentru textul colindelor. Mai mulți sprijinitori înfocați au ruinat edificiul creștin. De dragul puterii, dar mai ales al menținerii privilegiilor. Că vorba poetului Pituț: “Puterea este fruct divin/ cine apucă să o guste/ i-asemeni celor ce beau vin/ în cer la cramele auguste.” Cel mai invocat concept a fost, și este, cel al democrației. Că se potrivește, că nu se nimerește, cuvântul este prezent și în discursuri mai așezate și în strigăte de stradă.

S-au conturat și concluzii de genul: democrația românească este imatură, făcând referire la primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Și, totuși, unii vorbitori au sesizat că după 35 de ani de la întoarcerea lumii noastre, cetățenii s-au maturizat, am în vedere și schimbul de generații, au văzut multe, de la amorsarea unor conflicte etnice (Târgu Mureș), la mineriade și, mai spre noi, la tentativele de acaparare a statului. În ultima vreme se vorbește de o lovitură de stat. Care lovitură de stat? Icoanele sunt pe pereți, adevărat, unele sunt mișcate. Eu cred că sunt vorbe electorale. Cum nu poți rămâne indiferent la decizia Curții Constituționale de anulare a primului tur de scrutin, simți nevoia să înțelegi ce s-a întâmplat.

Evenimentele se derulează cu mare viteză, este dificil să poți prinde în ramă episoade convingătoare. Așa că fiecare cu părerea lui, cu fumigenele aruncate în spațiul public care întunecă cerul lucidității omenești. Sentimentul general al opiniei publice rămâne unul de mirare și derută. Se spune pe o parte a baricadei că ar fi imixtiuni în procesul electoral venite de pe tărâm răsăritean. Semnalele vin de la înalte curți, dar nimic concret nu se spune. Ceva adevăr este. Că nu ar fi stârnit temerea partenerilor externi. Dacă alegerile au fost viciate, cum strigă un post de televiziune care ține încremenit pe ecran portretul cu vorbe puține al unui candidat, atunci de ce nu ni se spune limpede care este adevărul? Că adevărul este o sărbătoare a omului.

Dacă două partide, care erau în vârful casei, au fost coborâte sub streșină, ar trebui să tragă serioase concluzii. Una ar fi că lumea vrea un alt fel de clasă politică. S-a săturat de fursecuri politice. Grav este că s-a radicalizat limbajul electoral. Candidatul care a provocat proteste a introdus diavolii în politica românească. Ei, diavolii, sunt la conducerea țării. Candidatul cu pricina se vrea înger și s-a împroprietărit cu tot poporul român. Fals și jignitor. El a fost votat de o parte din popor. Ce-l califică să vorbească în numele poporului? Omul a procedat la falsificarea cuvintelor. Așa cred eu. Apoi omul este supărat pe Basarabia. Are multe accente fanatice. De unde vine omul? Este produsul unui zgomot, amplificat de cutia de tinichea a rețelelor sociale. Cine se expune mai fățiș, cine urlă mai tare, cine este mai virulent are cel mai mare trafic. Unde sunt oamenii, alegătorii? Sunt opiniile mele.

Dar despre asta voi mai scrie. Știu că se dezgroapă relicve politice. Eșecuri din istoria recentă. Adică niște fursecuri care se strivesc ușor între degetele unei democrații reale. Regret că sărbătorile au fost tulburate de un carnaval care nu ne face bine. Eu, adică noi, am avut bucuria de a-l avea pe Marco acasă, aici în Maramureș. Încolo, am avut parte de sărbători, cum ziceam, cu fursecuri politice. Și ne-am adus aminte de lumea lui Caragiale. Care este, din când în când, pseudonimul poporului român.