Ispitele
Gloriei
POSTFAȚĂ
După binemeritatul succes pe
care l-a avut cu piesa de teatru „Speranța nu urcă niciodată cu liftul” Simona
Mihuțiu surprinde din nou, demonstrând fără echivoc că drumul pavat cu
flori către dramaturgie nu s-a datorat unei întâmplări norocoase ci
este rodul unui imens talent nativ asemeni unui vulcan care odată erupt
explodează într-o feerie de scântei extraordinare.
Meritul scriitoarei nu se rezumă însă
doar la talentul său în a construi iscusit o piesă de teatru dar și la alegerea
subiectului bine ancorat în realitatea de-a dreptul incredibilă a prezentului.
Prin scrierile sale Simona Mihuțiu nu este numai o voce literară puternică a
zilelor noastre dar mai ales un glas al adevărului, un ecou al simțămintelor,
îngrijorărilor și temerilor cu care ne confruntăm cu toții.
Piesa de teatru ISPITELE
GLORIEI are ca subiect conștiința, mai exact conștiința umană, cea
care ne diferențiază de alte viețuitoare, de inteligența artificială și roboți,
pentru că așa cum spune François Rabelais „ Știință
fără conștiință este ruina sufletului”(François Rabelais)
Autoarea Simona Mihuțiu este un scriitor
asumat, care a înțeles pe deplin rolul primordial al scriitoruluiresponsabil în
societatea de azi.Fiind conștientă de puterea ’’armei’’ pe care o
deține, autoarea o folosește inteligent, această piesă de teatru fiindun ecou
al conștiinței scriitoarei care se întreabă atât de firesc:’’Fără
conștiință, lumea ar mai exista?’’
Pornind de la cuvintele lui Mihai
Eminescu conform cărora: ’’Conștiința este tocmai punctul de gravitație
al individului. (Mihai Eminescu) observăm că în lumea de azi aflată
într-o transformare accelerată și prăbușire forțată, orientarea este spre
amputarea acestui ’’punct de gravitație al individului’’.
Îndepărtarea de valorile vechi, tradiționale și morale ale familiei, educației
și credinței duc în fapt la îndepărtarea de conștiință. ’’Atât de mare
e înșelăciunea, că primesc cu plăcere în suflete momeala aceea și nu se gândesc
că plăcerea aceasta, ce poate răni, este scurtă și trecătoare, pe când durerea
e continuă iar învinuirea conștiinței, cumplită.’’ (Sfântul Ioan Gură
de Aur)
Lectura piesei de teatru ISPITELE GLORIEI acaparează atenția cititorului de la
primele pagini și o întreține la aceeași intensitate până la final, printr-o
intrigă bine țesută, personaje bine conturate și un dialog spumos, ușor și
fluid care-i dă naturalețea unei căderi de ape
limpezi și profunde. Nu voi cădea în ispita povestirii acestei minunate piese
de teatru pentru că nu doresc să-i știrbesc cititorului extazul descoperirii,
de aceea voi puncta câteva aspecte importante pentru care merită să o
citiți.
Doresc să evidențiez coperta acestei cărți care
este realizată de tânăra artistă plastică IRIS RÎPĂ
într-o sinergie perfectă cu subiectul piesei de teatru, subliniind încă o dată sclipirea
talentului său de excepție.
Cu o creativitate extraordinară
scriitoarea- dramaturg Simona Mihuțiu creează un dialog între real și ireal,
personificând conștiința pictoriței Gloria într-un personaj, sincer, direct,
plăcut și angelic pe care o numește foarte inspirat: ’’Angi’’.
La polul opus personajul pictoriței
Gloria este sinuos, plin de semne de întrebare, fapt ce lasă loc
descoperirilor ulterioare de tot felul, scriitoarea jucându-se cu sensul
cuvintelor și presărând dialogul cu umor, spre deliciul cititorului.
Fiecărui personaj îi este desenat de la
început un profil psihologic de bază, oferind un contrast interesant și
atractiv între personaje dar și în evoluția proprie ulterioară care se
accentuează cu fiecare scenă, lăsând ușa larg deschisă surprizelor, iar
scoaterea la lumină a unor secrete îngropate demult creează un suspans
emoțional.
Lumea artelor este o lume fabuloasă în care se întâlnesc în îmbrățișări
și uneori în ciocniri violente întunericul cu lumina, tristețea cu veselia sau
minciuna cu adevărul. Pictura, la fel ca celelalte arte reprezintă în fond, exprimarea
unor stări, trăiri, visări, emoții și sentimente pe
care artistul le redă prin mijloacele creative de care dispune iar
autoarea știe sa scoată in evidență acest fapt.
Atât de frumoasa temăa iubirii este și
ea prezentă în piesa Simonei Mihuțiu. Sentimentele profunde stau la baza relațiilor
solide pe care nu le dizolvă nicio furtunăchiar dacă
vine cu un bagaj ascuns din trecut.
Cartea este presărată cu lecții de
viață spre care cititorul este condus pas cu pas. Întâlnim aici punerea în
scenă a câtorva proverbe și zicători românești: „ Neîncrederea naște
neîncredere’’, „Iubirea adevărată învinge’’ ‚„Minciuna are picioare
scurte’’, „De ce fugi în spate duci’’ ‚ „Cea mai bună minciună este
adevărul’’ dar și confirmarea zicerii lui Albert Camus: „Totul
începe prin conștiință și nimic nu are valoare decât prin ea’’. (Albert
Camus)
De mici am fost educați să nu ne însușim
ceea ce nu ne aparține dar deseori credem că furtul este doar acela material, de
bani sau obiecte, uitând că și furtul intelectual tot furt este, furtul unei
idei sau al unui plan fiind la fel de grave. Răzbunarea unui furt cu altul nu
face niciuna din fapte mai puțin culpabile.
În mod evident mustrarea
conștiinței nu poate să apară decât atunci când ești conștient că ai făcut
ceva incorect, dar ce ne facem atunci când „incorect’’ este toleratdevenind „acceptabil’’
sau ’’scuzabil’’ și conștiința ațipește spre adormire veșnică?
În lumea de azi, tot mai des, întâlnimmediatizatacel
model ’’scuzabil’’, acel așa-zis ’’acceptabil’’ fiind considerat semi corect
care este dat de vip-urile de cancan. Din păcate atunci când se intervine
greșitîn mod constant, chiar la noțiunile ce stau la baza
principiilor valorice, prin modele de conduită eronate nu avem cum să așteptăm
o mustrare corectă a conștiinței, fie individuale sau colective!
Compromiterea valorilor tradiționale și morale, ale familiei, educației și
credinței, otrăvesc viitorul pentru că acestea duc la adormirea sau uciderea conștiinței!
O altă lecție pe care ne-o predă
autoarea este lecția succesului sau „La noblesse oblige” Dacă
drumul pentru atingerea piscului celebrității este deosebit de
anevoios, greu și plin de obstacole, ceea ce este cel mai greu, odată ajuns
acolo, e să te menții în vârful gloriei.
Personajul Gloria simte presiunea celor din jur dar și
nevoia proprie de a confirma celebritatea de care se bucură, prin
măsura talentului său.
Autoarea reușește să aducă cu succes în
lumina reflectoarelor momentul de inspirație, intuiția creativă ce se transmite
prin acel flux divin, ca pe o linie aproape invizibilă ce separă
faima de anonimat.
Așa cum creația unui artist este considerată
terminată doar atunci când conștiința îi
dictează sentimentul de mulțumireși piesa de teatru ISPITELE
GLORIEI se sfârșește atunci
când scriitoarea Simona Mihuțiu simte că mesajul ei a fost transmis
și atâta timp cât mesajul ajunge la cine trebuie mai avem „speranța
de salvare a conștiinței’’ pentru că speranța moare ultima!
Mihaela CD
TWUC, LSR, WPAC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu