Darius Pop, consilier AUR, fost deputat în mandatul anterior din partea aceleiași formațiuni, a fost ales astăzi vicepreședinte al Consiliului Județean Maramureș, obținând 19 voturi.
Nemulțumiți de ingrata postură în care a ajuns PNL, după ce până mai ieri Consiliul Județean și aproape toată administrația era la cheremul lor, reprezentanții liberali s-au abținut de la vot.
Așadar, Gabriel Zetea, președinte, îi va avea alături la conducerea instituției, pe vicepreședinții Vlad Duruș (USR) și Darius Pop (AUR), două formațiuni cu câte doi consilieri fiecare, din care unul a ajuns vicepreședinte.
Suficient însă ca PSD să aibă o majoritate, fragilă oarecum, e adevărat, dar, cu ajutorul celor de la UDMR, să conducă județul și Baia Mare. Ca să fim corecți până la capăt, o coabitare cu PNL, cel puțin deocamdată, ar fi imposibilă având în vedere trecutul plin de răfuieli cu rost și fără.
Situația din Maramureș e deosebită față de majoritatea județelor din țară, aici PSD a ignorat complet tovarășul de coaliție, mergând pe mâna unor formațiuni care, la nivel central, se manifestă ca și dușmani de moarte ai social-democraților. Vorba vine.
Grigore CIASCAI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu