„Florica Bud mânuiește pamfletul ca pe o artă rară, îmblânzind ironia cu șarm și adevărul cu zâmbet, iar din condeiul ei curge acea inteligență luminoasă care știe să râdă frumos de lume, fără să rănească sufletul.”
Prof. dr. Valeria Bilț
Sâmbătă, 22.03.2025, ne-am propus, să părăsim pentru o zi, Sala de Cenaclu „Ion Burnar”, implicit Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, ieșind în cetate, cum ar spune cronicarul. Așadar, ne-am întâlnit la Shura Bistro Cafe- Baia Mare, patronată de familia actorului Ștefan Florian. Din motive administrativ-proces-verbalice, nu am citit de multă vreme în cenaclu, ca urmare, mi-am propus să îmi iau revanșa. Cum, prima mea lectură se pierde prozaic în negura anilor nouăzeci, iar materialul propus de mine, fiind aspru criticat de scriitorul Claudian Cosoi, „Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, mi-am învățat lecția. După cum am anunțat m-am prezentat în fața celor prezenți, colegi și oaspeți, cu două volume: Umbre pe oglinda lumii, Pamflete, Editura „Actaeon Books”, 2025, antologie de autor, îngrijită de prof. dr. Daniela Sitar-Tăut, directoarea editurii și volumul Scoica Madre, oglindă a întâlnirilor noastre cenacliere, Editura „eLiteratura”, București, apărută la finele anului 2024. Moderatorul întâlnirii a fost criticul literar Săluc Horvat. Am beneficiat de susținerea doamnei prof. dr. Daniela Sitar-Tăut, a doamnei prof. dr. Valeria Bilț și a domnului conf. dr. Gheorghe Mihai Bârlea. Cum, în 22 martie, primăvara este deja intrată în drepturi, am ilustrat evenimentul cu florile mele, fotografii prinse în Expoziția „Dialog Floral”, prezentată de binecunoscutul artist plastic, Silviu Gheție. Cel care a dat startul, moderând și întâlnirea noastră, a fost criticul literar Săluc Horvat, alături de care am crescut și m-am format mai bine de trei decenii. De altfel, Domnia Sa a condus cenaclul într-o vreme când el nu avea sediu, funcționând prin cafenelele din centrul orașului, în special la Cafe Dali. Abia când prof. dr. Teodor Ardelean ne-a oferit un spațiu generos, în clădirea bibliotecii, proaspăt inagurată, ne-am găsit liniștea și locul. A vorbit despre cele două cărți doamna prof.dr. Daniela Sitar-Tăut, editoarea volumului Umbre pe Oglinda lumii, care a făcut o amplă prezentare a acestui volum. Nici, doamna prof. dr. Valeria Bilț nu s-a lăsat mai prejos, venind în fața noastră cu o oglindă de șase pagini a oglinzii cărții, uneori provocatoare, alteori doar reală. Am beneficiat apoi de cuvântul binecunoscutului conf. dr. Gheorghe Mihai Bârlea, poet și vector cultural, politic și civic, cel care a susținut cultura maramureșeană din toate puterile. Despre fotografiile=flori a vorbit artistul fotograf, Silviu Gheție, mult premiat internațional și național. Am spus câteva cuvinte și eu, în primul rând de mulțumire, apoi ca să explic combinația pamflete - fotografii flori, florile fiind oarecum o scuză a acidității scrierilor mele, care sunt nu doar ironice ci și auto-ironice. Din sală au luat cuvântul, din partea colectivului cenaclier, domnul prof. Vasile Leschian și doamna prof. dr. Terezia Filip. Le mulțumesc pentru susținere și cuvintele frumoase. Câteva cuvinte a simțit nevoia să spună și binecunoscutul om al cetății, inginerul Sașa Nicolici. Surpriza a venit din partea gazdei, actorul Ștefan Florian, cel care a interpretat, cum doar un bun actor poate să o facă, un pamflet din volumul lansat, Umbre pe Oglinda lumii. Ca o încheiere, prof. Dr. Teodor Ardelean a schițat portretul meu uman, „un bun cultivator al prieteniei”. Mulțumesc! Am avut oaspeți din Satu Mare. Oaspeți ce mi-au făcut o mare bucurie. Este vorba de doamna Loredana Știrbu, secretar de redacție al Revistei Cronograf și conducătoarea cenaclului cu același nume, care a ținut un călduros discurs. Alături de Loredana au venit: prof. Cornelia Bălan Pop, traducătoare și poetă și prof. Vasile Conioși Mesteșanu, poet și fotograf. Bazele prieteniei dintre Cenaclul Scriitorilor din Maramureș și Cenaclul Cronograf, Satu Mare au fost puse acum un deceniu. Mi-a făcut onoarea să fie prezent prof.dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, Baia Mare, locul unde ne desfășurăm și noi activitatea. Am avut alături și conducerea Revistei Nord Literar. Este vorba de doamna manager dr. Dana Gagniuc Buzura și redactorul șef, doamna dr. Delia Muntean. Dintre colegi au fost prezenți: Șarlota Lotica Vaida, Maria Bilțiu, Claudia Tomescu, Mihaela Poduț-Ienuțaș, Rodica Brad-Păuna, Janeta Coroiu, Flavia Oltea Foltoș, Lucia Virginia Pop, Ana Dobrican, Ioan Șiman, Pamfil Bilțiu, Nicolae Scheianu, Gelu Dragoș, Vasile Bele, Flaviu Claudiu Mihali, Ștefan Herțeg, pr. George Nicoară, Liviu Coroiu, Vasile Țâncaș, Vasile Dan Marchiș, Simion Vaida, Vasile E. Lupșe, Remus Rogojan. Am avut alături prieteni, vecini, rude. A fost prezent și soțul meu, dr. ing. Nicolae Bud, ex-deputat, iubitor al mediului literar, scriitor și el. Mulțumesc tuturora pentru ziua minunată, pe care o consider un dar divin. Mulțumesc Celui de Sus pentru ziua de primăvară, ce ne-a încălzit sufletele. Mulțumesc!
P.S. Poetul Gheorghe Mihai Bârlea ne invită, miercuri, 26 martie, orele 15,00 la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare, la lansarea noului său volum de poezie. Mult succes, poete!
Câteva date bio-biografice: Florica Bud (n.21martie 1957, Ulmeni/Maramureş, fiică a Corneliei şi a lui Ioan Trif). Poetă, prozatoare, publicistă. Liceul „Gheorghe Şincai” Baia Mare şi Facultatea de Mine Petroşani. Debut absolut:Revista literară „artpanorama”. Primul volum - Iubire, sînt un obiect nezburător- va apărea în anul 1992 (Editura „Gutinul”, Baia Mare); Florica Bud intră cu adevărat în literatură cu romanul Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi, (Editura „Dacia”, Cluj-Napoca, 2005, Premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti) aşa cum semnalează prefaţatorul cărţii, Horia Gârbea. În volumul Mariatereza sunt eu, (Editura „Rao Internaţional”, Bucureşti, 2007) autoarea păstrează aceeaşi arhitectură ce dă o notă distinctă volumelor sale. Ulterior, hotărâtă să îşi „seducă permanent cititorii”, potrivit afirmaţiei criticului Alex Ştefănescu, ea separă amalgamul de genuri literare din cărţile anterioare, dând naştere culegerii de pamflete Reparăm onoare şi clondire (Editura „Limes”, Cluj-Napoca, 2009), Secol de vânzare (Editura „Maşina de Scris”, Bucureşti, 2012),Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de sex, (Editura ”eLiteratura”, București,2017), Măturătorii cerului, (Editura ”eLiteratura”, București,2018).Abordează tărâmul poetic în Pierd monopolul iubirii, Crucificat între paranteze, ambele (Editura ”Ramuri”, Craiova, 2010), în volumul Cu taxa inversă, iubirea (Editura “Maşina de scris”, Bucureşti, 2013) și în Duhul oceanelor reci, (Editura „Neuma”, 2020). Autoare și de cărți pentru copii, Florica Bud se întoarce într-un mod savuros la copilărie în volumul, Mi-e dor de-o pohtă bună (Editura “Maşina de Scris, Bucureşti, 2010)” și „Pofta-n cui și alte pohte”, (Editura „eLiteratura”, București, 2022).
Florica Bud este membră a Uniunii Scriitorilor din România din anul 1998, Filiala Cluj-Napoca, preşedintele Cenaclului Scriitorilor din Maramureş, vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor „Baia Mare”. A fost directorul ICR--Maramureş, în scurta perioadă în care au funcţionat filiale ICR, din ţară. Face parte din Colectivul de redacție al Revistei „Neuma”, Cluj-Napoca, revistă în care semnează rubrica, Amintiri și pohte copilărești și semnează rubrica Migdale Dulci-Amare în Revista „Acolada”, Satu Mare. Este căsătorită, având doi copii.
Activitate literară:
Membră a Uniunii Scriitorilor din România, din 1998.
Președintă a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș , din 2011.
Directoare a Institutului Cultural Roman¬ - Filiala Maramures ,2012-2013.
Membră a Organizaţiei Internaţionale Poetas del Mundo.
Cărţi apărute:
Umbre pe oglinda lumii, Antologie de autor, pamflete, Editura Actaeon Books, 2025.
Scoica Madre, Jurnal cenaclier(Cenaclul Scriitorilor din Maramureș), Editura eLiteratura, București. 2024.
Pofta-n cui și alte pohte. Editura eLiteratura, București, 2022.
Duhul oceanelor reci, Editura Neuma, Cluj-Napoca, 2020
Măturătorii Cerului, pamflete, Editura eLiteratura, București, 2018.
The Man Who Killed My Soul on a Thursday, roman, Editura eLiteratura, Bucureşti, 2017.
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de sex, pamflete, Editura eLiteratura, Bucureşti, 2016.
Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi, roman, Ediţie revizuită, Editura eLiteratura, Bucureşti, 2016.
Selected Poems, poeme, Editura Tracus Arte, Bucuresti, 2014.
Cu taxă inversă, iubirea, poeme, Editura Maşina de scris, București, 2013.
Secol de vânzare, pamflete, Editura Maşina de scris, Bucureşti, 2012.
Mi-e dor de-o pohtă bună, Editura Maşina de scris, Bucureşti, 2011.
Pierd monopolul iubirii, volum bilingv româno-francez, Editura Ramuri, Craiova, 2010.
Crucificat între paranteze, volum bilingv româno-francez, Editura Ramuri, Craiova, 2010.
Stindardul dorinţelor, volum bilingv româno-albanez, Editura Redacţia revistei Albanezul, Bucureşti, 2010.
Reparăm onoare şi clondire, pamflete, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2009.
Mariatereza sunt eu, romn, Editura Rao, Bucureşti, 2007.
Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi, roman, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2005.
Billclintonieni, Editura Eminescu, Bucureşti, 1999.
Cui îi place şcoala?, meditaţii pe o temă dată, Editura Odeon, Bucureşti, 1997.
Alergând prin sine, o sumă de proze, Editura Printek, Cluj-Napoca, 1996.
Iubire, sînt un obiect nezburător, carte de debut, Editura Gutinul, Baia Mare, 1992.
Apariții în volume colective:
Poeme pentru Caiete Silvane, Antologie de poezie, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2025
Părinți și copii. Istorie Literară & Antologie De Poezii Și Proze.. Angela-Ana Grădinaru, Editura Nord Sud, București, 2024.
Cartea cărților copilăriei.Cum am devenit cititor. Antologie gândită de Irina Petraș, Editura Școala Ardeleană,Cluj Napoca 2024.
Petrecere cu stil. Literatură și gastronomie. Antologie gândită de Irina Petraș, Editura Școala Ardeleană,Cluj Napoca 2022.
Antologie de poezie de dragoste, Angela-Ana Grădinaru, Editura NordSud, 2022.
Rănile lor pe trupul nostru, 2022, Antologie editată de Lidia Vianu.
Autoportrete în oglindă, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2021, Antologie gândită de Irina Petraș,
Scriitorul și lumea, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2021, Antologie gândită de Irina Petraș.
Cuvintele Nordului, Antologie, Supliment al Revistei Nord Literar, Editura Maestro Tip, 2021
Rondul Scriitorilor În dialog cu lucrări din Patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2020
Cartea cuvintelor-madlenă, Antologie gândită de Irina Petraș, Editura Școala Ardeleană,
Cluj-Napoca, 2020
Testament 400 DE ANI DE POEZIE ROMÂNEASCĂ,(400 YEARS OF ROMANIAN POETRY), Antologie bilingvă,Daniel Ioniță, Daniel Reynaud, Adriana Paul, Eva Foster, Minerva, București, 2019
Transilvania din cuvinte, Antolologie dedicată Centenarului Marii Uniri, alcătuită de Irina Petraș, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2017.
Lumina din cuvinte, Antologie de Irina Petraş, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015.
Bookătăria de texte și imagini 2, Editura Pandora. 2015
Ochelarii de fum, Antologiile Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, USR, Editura Cartex, București, 2011.
Alertă de grad zero în proza scurtă românească actuală (antologie internațională). Igor Ursenco, Editura Herg Benet Publishers, București, 2011.
Il Convivio 2010, Antologia dei Premi Poesia, Prosa e Arti figurative e Angelo Musco con prefayione di Enza Conti, Accademia Internazionale Il Convivio, 2011.
Mâncăruri de altădată, vinuri şi vechi băuturi româneşti, Dan-Silviu Boerescu, Cătălin Păduraru, Florica Bud, Editura Lifestyle Classic, Bucureşti, 2010.
Antologia prozei scurte transilvane actuale, Ovidiu Pecican, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2010.
Clauza poeziei cele mai favorizate în lirica maramureșeană și basarabeană contemporană, Igor Ursenco, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2010.
O Antologie a poeziei maramureşene, Nicolae Păuna, Scheianu, Editura Etnologică, 2010.
Ulmeni – Cuvânt zidit în vitralii, Volum antologic, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2010.
Caietele Balcanica, Biblioteca Judeţeana „Panait Istrati”, Brăila, Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Galaţi, Brăila, 2010.
Interviuri, Daniela Sitar-Tăut, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2010.
Bookătăria de texte & imagini, Clubul ilustratorilor, Bucureşti, 2009.
Cărţi pentru adulţi şi alţi copii:
Lutebafla sau alfabetul de la Z la A, Editura eLiteratura, București, 2019.
Dariusienii aterizează luni, Editura Neuma, Cluj-Napoca, 2015.
Nu Motanul şi Fiul, Editura Rao Internaţional, Bucureşti, 2007.
Nu-Motanul şi Zmeul-Semafor-Roşu-Galben-Verde, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 1998.
Nu-Motanul şi zmeul Pager, Editura Scripta, Bucureşti, 1995.
Aventurile lui Nu-Motanul la curtea zmeului Ca-Fe-Mini, Editura Scripta, Bucureşti, 1994.
Referinţe în:
Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni, acad.Mihai Cimpoi, Traian Vasilcău, Tipografia Centrală, Chișinău, 2019.
XXX, Dicționarul General al Literaturii Române, Academia Română, Editura Muzeul Literaturii Române, București 2017.
Oglindă în timp, Volum aniversar îngrijit de Liana Pop, B,J. „Petre Dulfu” Baia Mare, Editura „eLiteratura” București, 2017.
Scriitori ai Transilvaniei, Dicţionar critic ilustrat alcătuit de Irina Petraş, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014, p. 61.
Istoria Literaturii Scriitorilor Români Postdecembrişti 1989-2011, Mihai Marcu, Editura Socrate, Craiova 2013, p. 333.
George Marcu, Personalităţi Feminine Contemporane din Romania. Dicţionar biografic, Editura Meronia, Bucureşti 2013, p. 84.
Boris Crăciun, Daniela Crăciun Costin, Dicţionarul Scriitorilor Români de Azi, Editura Porţile Orientului, Iaşi 2011, p. 83.
Caiet Bibliografic Aniversar, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Maramureş, 2008. Biblioteca Judeţeană „I.S. Bădescu” Sălaj:
Oameni de seamă al Sălajului, Vol. II, Zalău, 2006, p. 332.
XXX, Dicţionarul General al Literaturii Române, Academia Română, Editura Univers Enciclopedic, 2005, p. 685.
Vacanţă în infern, Horia Gârbea, Editura Muzeul Literaturii Române, 2003,p. 106.
O istorie a literaturii pentru copii şi adolescenţi, Iuliu Raţiu, Editura „Biblioteca Bucureştilor” 2003, p. 283.
Scriitori din Maramureş, Ion, M.Mihai – analize şi interpretări, Editura Limes, Cluj-Napoca 2003, p. 87.
Autori Maramureşeni, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Maramureş- dicţionar biobibliografic, Editura Umbria, 2000, p. 95.
Diplome şi premii:
2024: Premiul „Opera Omnia”, la „Scriitorul anului”, Baia Mare, 2024.
2022: L’Accademia Internazionale Il Convivio, conferisce Diploma D Onore a Concorso „Poesia, Prosa e Arti figurative” 2022, a Florica Bud, Terza clasificata al Premio ”Pablo Neruda” nella sezione „Libro edito – Autori stranieri” con l’opera „Duhul Oceanelor Reci”.
2020:L’Accademia Internazionale Il Convivio conferisce Diploma D Onore a Florica Bud, Concorso „Poesia, Prosa e Arti figurative” 2020, nella sezione „Libro edito – Autori stranieri” con l’opera Măturătorii cerului.
2019: Diplomă de Excelență -- pentru susținerea sentimentelor autentice românești „Dorurile” și „Iubirea”, acordat de către Academia Română, Institutul de Filozofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru”;
2017: Premiul Scriitorul Anului 2017 şi Marele Premiu Pentru Literatură, acordat de către Consiliul Local şi Primarul Municipiului Baia Mare.
2016: Premiul pentru proză, acordat de către Revista „Nord Literar”.
2014: Premiul pentru proză și publicistică, acordat de către Revista Acolada, Satu Mare.
2011: Diplomă de Excelenţă pentru intreaga activitate și propășirea valorilor județului Maramureș, Baia Mare.
2011: Certificato de participation en el Festival Internacional Palabra en el Mundo, „Demosle una oportunidad a la paz”, Baia Mare.
2011: Premiu special pentru promovarea culturii, Gala femeilor de succes ale anului 2010, Ediția a VII-a, 2011.
2010: L’Accademia Internazionale Il Convivo conferisce a Florica Bud Premio speciale per la Tematica al Premio „Poesia, Prosa e Arti figurative”, nella sezione „Libro edito – Poesia” con l’opera Je perds le monopole de l’amour.
2010: Premio speciale per la tematica, sez. Libro edito – Poesia con Je perds le monopole de l’amour. Motivazione.
2010: Premio speciale, Academia Internationale „Il Convivio”, Italia, 2010, Je perds le monopole de l’amour.
2010: Diplomă, Festivalul Poeţilor din Balcani, Brăila.
2010: Premiul revistei Nord literar, pentru poezie
2010: Diplomă de Excelenţă pentru participarea la Simpozionul Interjudeţean Multiculturalism în opera scriitorului Ioan Slavici
2008: Premiu — Concursul Cărţile anului 2007, Baia Mare, Mariatereza sunt eu.
2007: Diplomă de Excelenţă pentru participarea la Zilele Culturii Maramureşene, Baia Mare.
2007: Diplomă aniversară, pentru merite în afirmarea creaţiei literare originale, în promovarea dialogului intelectual în jurul valorilor culturale şi cultivarea în mediul artistic, Baia Mare.
2007: Diplomă — Oameni de seamă ai Sălajului, Zalău.
2006: Diplomă de onoare cu titlul Contesa elegantă a cuvintelor, Baia Mare.
2006: Premiul de Excelenţă al Primăriei Sectorului 2, pentru contribuţia la dezvoltarea patrimoniului cultural al literaturii române, Bucureşti.
2006: Premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi.
2006: Premiu — Concursul Cărţile anului 2005, Bărbatul care mi-a ucis suflet într-o joi.
2003: Certificat de recunoaştere a activităţii în domeniul Artă şi Cultură, Baia Mare.
1998: Premiul revistei Art-Panorama, Bucureşti.
1998: Premiu — Concursul Cărţile anului 1997, Baia Mare, Cui îi place şcoala?
1997: Diplomă pentru activitatea deosebită în promovarea valorilor culturale ale Maramureşului prin operă proprie şi prin sprijinirea creaţiei autentice, Baia Mare.
1993: Premiu — Concursul Cărţile anului 1992, Baia Mare, Iubire, sunt un obiect nezburător.
1991: Premiu — Concursul de proză şi teatru Inspectoratul de Cultură, Baia Mare.
1990: Premiu — Concursul de literatură „Sorin Titel”, Ediţia a IV-a, Caransebeş.
Informaţii personale
Nume: Florica Bud
Pseudonim literar: ---
E-mail: florica_bud@yahoo.com
Naţionalitate: Română
Profesia: Inginer
Data şi locul naşterii: 21.03.1957, Loc. Ulmeni, Jud. Maramureş
Părinţii: Cornelia şi Ioan Trif,
Fraţii: Valeria-Ana Popoviciu, Inginer, Cluj-Napoca,
Soţul: Nicolae Bud, Dr.Ing., Ex-Deputat, Parlamentul Romaniei
Copii: Alexandru Bud, Referent de Specialitate, Banca Națională –
Direcția Statistică, București
Roxana-Maria Ilie-Bud, notar Birou Notarial Probatio,
București
Nora: Anca Bud, Șef Proiect - Conducerea Erste-BCR, București
Ginere Cristian-Constantin Ilie, inginer, Administrator Birou Notarial,
Probatio, București
Experienţă profesională:
2014-1999: Administrator la S.C. Feeric S.R.L. Baia Mare
1999-1994: Reprezentant vânzări la Ageximco Bucureşti
1994-1991: Reprezentant vânzări la Polipromin Cluj
1991-1984: Analist-programator la Centrul de Calcul Baia Mare
1984-1982: Inginer stagiar la E.M. Baia Sprie
1982-1981: Inginer stagiar la E.M Baia Borşa
Educaţie şi formare:
1984: Curs de iniţiere informatică – Cluj Napoca
1983-1984: Curs de Marketing şi relaţii internaţionale - Bucureşti
1976-1981: Facultatea de mine Petroşani
1972-1976: Liceul Gheorghe Şincai Baia Mare
1964-1972: Şcoala Generală Ulmeni, Maramureş
Florica Bud,
președinte,
Cenaclul Scriitorilor din Maramureș
Fotografii cenaclului sunt: Gelu Dragoș, Vasile Bele, Flavia Oltea Foltoș, Flaviu Claudiu Mihali și Vasile Tivadar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu