sâmbătă, 22 martie 2025

Din ciclul DIN PUȚUL GÂNDIRII LUI ...VeDeMe


PENTRU BĂGĂRI ÎN SEAMĂ, ETALĂRI DE RANGURI ȘI FUNCȚII SAU PENTRU ALTE CELE

Cică zice cineva din grota gândirii sale că pe  lângă ”personalități”, mai participă la cenacluri și ”nebăgații” în seamă .

Până aici nu pot zice ceva concret că cine anume este în prima ”ramură literară” menționată mai sus, sau în a doua.

Dar înainte de a participa de acum înainte la asemenea evenimente literare numite cenacluri, fie că acestea se vor desfășura pe o scară de bloc, sau într-o unitate de cultură, ori bar, ori comercială, pentru a vedea care sunt ”băgații” în seamă sau ”nebăgații”, în seamă, însă după părerea unora care iau în considerare scriitorii mai mult după ranguri, funcții , poziții sociale , gașcă și conjuncturi bazate pe diverse interese, iar după creație prea puțin, eu care fiind unul dintre ”nebăgații” în seamă după părerea unuia care ce spune , sigur spune din grota gândirii sale, am fost publicat (din 2020 încoace) în 8 numere ale prestigioasei reviste ARGEȘ, cu 22 poezii în total;  în 7 numere ale revistei LITERE, cu 32 poezii în total; în 18 numere ale revistei Boema, cu aproximativ 40 poezii în total; în 8 numere ale revistei Caiete SILVANE, cu o mulțime de poezii; în 5 numere ale revistei LUMINĂ LINĂ, cu 8 poezii în total; în nu știu câte numere ale revistelor: Convorbiri literare, Hyperion, Neuma, Vatra veche, Familia, Impact, Spații culturale, Oltart, Expres cultural, Alba Iulia cultural, Contact internațional, Plumb, Banchetul, Caligraf și în câte altele, în total cu peste 120 poezii. Și nu în ultimul rând spun că sunt publicat până acum în 10 numere ale prestigioasei reviste ”NORD LITERAR”, cu 28 poezii în total. În acest sens nu mă interesează dacă eu sunt sau nu ”băgatul” sau ”nebăgatul” în seamă la cenacluri, între 4 pereți,  iar că cine mai este băgat în seamă așa după alte apelative, nici atât, deoarece un scriitor este apreciat concret după creație, adică prin faptul că este publicat în revistele de prestigiu, nu că se vor aduna o anumită breaslă 15-20 de persoane între 4 pereți și se vor lăuda ei între ei, doar acolo astfel: ”Bravo”, ”foarte bine”, excelent, felicitări, bun maestre, indiferent de care ce scrie, însă după ce ies de la evenimentul cu pricina pe nouă din zece nu-i apreciază nimeni în altă parte. De ce? Exact pentru asta: Revistele de prestigiu care se respectă ca valori în peisajul literar românesc și nu numai.,  nu te publică după ranguri, funcții sau după care pe unde hălăduiește, sau că cine câte stive sau raioane de distincții a primit, sau cu cine stă la masă după apelativele menționate mai sus, ci printr-o analiză drastică a lucrărilor, pe text, în funcție de valoarea acestora. . Când sunt unii dintre așa zișii ”băgați” în seamă  la cenacluri, evident doar între cei 4 pereți unde se desfășoară  evenimentul cu pricina, care deși participă de decenii la evenimente de acest fel, însă nimeni nu i-a publicat nici măcar cu o poezie într-o anumită revistă dintre cele menționate mai sus . Atunci despre care putem spune că sunt cu adevărat remarcați ca scriitori și care sunt vorba aceea , după cum a spus cineva din grota gândirii sale ”nebăgații” în seamă , fără să știe nimic despre activitatea cuiva? Vom vedea pe parcurs care sunt cu adevărat remarcați pentru creație și care doar pentru apelativele pozițiilor sociale, a rangurilor și a funcțiilor, la ședințele următoare a cenaclurilor...

 

Vasile Dan Marchiș

fondatorul revistei Sintagme codrene

purtătorul de cuvânt al Ligii Scriitorilor



5 comentarii:

  1. Danut, ce-ai consumat azi? RAMURA LITERARA?! Ce-i aia in conceptia ta de vasile lupse doi?! Grota? De unde stii tu de grota? Te-ai mutat pe Craica si noi nu stim? Paraliticule...taci! Scrie in continuare proza la care tu le spui... POIEZII.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ție pomanagiule, dacă nu-ți place adevărul stai în cătunul acela cu minoritățile, nu te amesteca dacă pe lângă poezie ești pleavă, ci ești publicat doar după alte criterii., lingușeli, cunoștințe și conjuncturi de alte cele.

      Ștergere
  2. MARCHIS VASILE DAN23 martie 2025 la 00:47

    Dacă nu-ți place adevărul stai în cătunul acela cu minoritățile, nu te amesteca, dacă pe lângă poezie ești pleavă, ci ești publicat doar după alte criterii., lingușeli, cunoștințe și conjuncturi de alte cele. Eu am fost publicat în peste 100 de reviste de prestigiu...

    RăspundețiȘtergere
  3. Huooo, defăimătorule cuprins de strechea invidiei, tu nemernic ordinar postează din grota gândirii tale pe acest blog de mâna a treia ce dorești, dar nu materiale scrise de mine. Când ți-am interzis cu desăvârșire să postezi pe un blog pe care publici până și cele mai fade relatări care nici în glumă sau cu indulgență nu pot fi numite poezi. Huooo să-ți fie rușine defăimătorule. Vasile Dan Marchiș. Blocaj pe capul tău nemernic.

    RăspundețiȘtergere
  4. Marchis Vasile Dan23 martie 2025 la 04:58

    Huooo, defăimătorule cuprins de strechea invidiei! Huooo să-ți fie rușine defăimătorule. Vasile Dan Marchiș. Blocaj pe capul tău nemernic!!!!

    RăspundețiȘtergere