Serbia a decis o reducere semnificativă a accizelor la carburanți, cu încă 40% începând de vineri, după o diminuare de 20% aplicată în urmă cu doar o săptămână. Măsura vine pe fondul creșterii accelerate a prețului petrolului, alimentată de conflictul din Orientul Mijlociu, potrivit Mediafax.ro.
Anunțul a fost făcut de președintele Aleksandar Vučić, care a explicat că autoritățile au intervenit pentru a evita șocuri majore la pompă și pentru a menține stabilitatea pieței. Potrivit liderului de la Belgrad, legislația fiscală permite în mod normal reduceri de până la 20%, însă guvernul a identificat soluții pentru o diminuare suplimentară a accizelor.
Concret, acciza la benzină scade la 28,80 dinari pe litru, adică 1,25 lei românești față de 72 de dinari (3,12 lei) înainte de 13 martie, iar la motorină la 29,62 dinari pe litru, adică 1,28 de lei, de la 74,04 dinari (3,21 lei).
Prin comparație, în România taxele și accizele la carburanți ajung în sumei de 5 lei din prețul total plătit de șoferi la pompă. Statul român nu a luat în prezent nicio decizie pentru a scădea prețul la carburanți, în contextul în care prețul benzinei a sărit de pragul de 9 lei, iar cel al motorinei standard se apropie vertiginos de pragul de 10 lei. Motorina premium a sărit deja de acest prag psihologic.
Reducerea accizelor va genera pierderi de aproximativ 103 milioane de euro pe lună pentru bugetul statului, însă pentru populație măsura vine ca o „mană cerească” în contextul actual.
„Dacă durează două-trei luni, putem face față. Dacă se prelungește, va trebui să găsim soluții, inclusiv utilizarea rezervelor valutare”, a declarat Vučić.
Pentru a limita efectele asupra pieței, guvernul va livra companiilor petroliere 40.000 de tone de motorină din rezervele de stat, la un preț redus de 180 de dinari pe litru. Scopul este ca ieftinirea accizelor să se reflecte direct în prețurile de la pompă.
În prezent, Serbia dispune de rezerve consistente: 587,5 milioane de metri cubi de gaze, peste 508.000 de tone de motorină și aproximativ 121.000 de tone de benzină, suficiente pentru circa 90 de zile de consum național.
Mai mult, autoritățile sârbe au decis și prelungirea interdicției de export pentru motorină, benzină și țiței până la 2 aprilie, pentru a proteja piața internă.
În același timp, guvernul a stabilit prețuri maxime la pompă pentru perioada 20-27 martie: 212 dinari pe litru pentru motorină, adică un maxim de 9,19 lei/litru și 188 dinari pe litru pentru benzină, adică 8.15 lei/litru, în creștere față de săptămâna anterioară.
C.L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu