miercuri, 22 aprilie 2026

APROAPE ”PĂRĂSTASE” DUPĂ... CITITORI


La majoritatea evenimentelor literare, la care unii scriitori înghesuiți ”umăr la umăr”, vreo 10-15 persoane, roată pe lângă o masă ca cea din imagine, în unele cazuri chiar mai îngustă și mai scurtă decât aceasta, sau chiar fără a avea pe ce să-și așeze cărțile aduse, ciornele sau diferite coli de hârtie, așezându-se pe scaune puse în formă de cerc,  își prezintă ei între ei creații proprii, versuri, proză, eseuri, povestiri, fără să asiste acolo nici ”țipenie” de simplu cititor. Adică un cetățean măcar, care n-a scris cărți sau alte cele pe linie publicistică, nu făcând referire la sărăcia, bogăția, funcțiile sau poziția sa socială. Când vezi asemenea aspecte la care participă strict scriitori, fără să vezi măcar o persoană din alte domenii de activitate,  adică simpli cititori, cum spuneam mai sus,  te uiți insistent la masa aceea, mirat dacă se află pe ea părăstasul care urmează a fi ridicat pentru absența acută a cititorilor la majoritatea evenimentelor literare. În asemenea bizară situație te mai întrebi: ”Pentru ce și pentru cine s-au adunat scriitorii cu pricina, când nu a venit acolo o persoană măcar care nu e scriitor?”. Asta înseamnă că lor nu le face cinste, plăcere, satisfacție de a vedea lângă ei decât persoane cu care să se laude în diferite publicații, în reviste, ziare tipărite sau electronice că ce scriitori de prestigiu, ce critici literari, ce jurnaliști și oameni de cultură au participat la evenimentul organizat de ei. Aceștia nu sunt ca un anumit artist care cântând o melodie într-o sală de spectacole se bucură că în sală se află persoane din toate domeniile de activitate, nu doar cântăreți. În mentalitatea majorității scriitorilor (fără să generalizez), poate și influențați și îndemnați de cineva pe linie de gașcă și conjuncturi de diverse feluri, care își văd doar lungul nasului lor în aspect literar, fără să privească în stânga și în dreapta spre alte categorii de persoane între care există personalități de rang național și internațional , care probabil nici nu au auzit de dumneata, însă nu te sinchisești să pătrunzi în imaginea lor să te cunoască măcar prin ce ai scris.

Pe stadioane, în săli de concerte, în cămine culturale sau în centre culturale la diferite evenimente sportive, artistice vin o sumedenie de cetățeni să asiste la un meci de fotbal, chiar dacă nu sunt fotbaliști, iar la spectacole de muzică de orice fel vin sute și mii de cetățeni care nu sunt artiști, nu sunt cântăreți, să vadă, să asculte direct pe sportivi, pe artiști, pe cei care prezintă ceva pe linie de talent, pregătire, profesionalism, perseverență, nu pledoarii, nu alocuțiuni în zeci de minute, sau chiar în ore întregi că cine cum și ce scrie. Așa cum un fotbalist, poate fi analizat cum joacă pe teren, văzându-l direct ce prestanță are în meciurile care le dispută în campionat sau la competiții de altă natură: cupe județene, naționale sau mondiale, așa și un scriitor poate fi remarcat strict atunci după ce ai citit ce și cum scrie, nu după care ce va spune despre el, că defăimători , detractori au fost de când e lumea, de când au fost boicotați cei mai mari scriitori ai neamului nostru și chiar foarte mulți din zilele noastre, că X pe unde umblă, ce haine are pe el, că dacă nu are o funcție înaltă undeva, dacă e ”doar” un funcționăraș de duzină trebuie uneltit ca să nu-l bage cineva în seamă, sau dacă nu ”cântă în strună”, după cum dorește politicianul cutare. S-a căutat ”nod în papură”, pentru mulți, fără nicio legătură cu creația lor,  cu cine umblă, ce ”aventuri” au avut etc, în explicații defăimătoare prin care să-i convingă pe unii să nu bage în seamă pe cutare și cutare, chiar dacă are o activitate literară remarcabilă.

Mai sus m-am abătut puțin de la subiectul care am dorit să-l dezbat aici, însă cine poate spune că la un eveniment literar la care a citit ceva din creația sa a chemat 10 persoane măcar, care nu sunt scriitori, fie aceștia din domeniul juridic, politic, electroniști, constructori, din unități comerciale sau de alt profil? Extrem de puțini. Nu mă refer la elevii adunați cu ”arcanul” de la diferite unități de învățământ, sub percepția că dacă nu se duc la evenimentul cu pricina se va supăra pe ei diriginta sau chiar directorul unității. Sau la evenimente la care cel propus să prezinte ceva are o funcție înaltă într-un anumit sistem și în acest aspect se umple sala pe percepția să se bage în seamă cei prezenți pe lângă ”personalitățile” invitate. Extrem de rar se mai desfășoară evenimente literare la care să participe cineva fără invitație, sau fără gândul că nu va putea lua loc la masa din față, de unde să-și spună pledoaria despre cineva sau creația acestuia. Când vezi masa din față ”tip” masa mirilor, cu nănași cu tot, la care s-au așezat literații invitații care să-și spună alocuțiunile, mai bine de două ore despre o carte care se poate prezenta în mai puțin de 10 minute apoi poate fi oferită fie gratis sau contra cost la cei prezenți, deoarece cum spuneam, o carte poate fi apreciată prin analiza pe text , după ce o citești, așa cum un cântăreț poate fi considerat un artist bun după ce îl asculți direct cum cântă, ce mod de interpretare, ce talent are, nu după care ce spune despre cântărețul respectiv, când sunt sute sau mii de persoane care spun că lor nu le place un anumit gen de muzică , sau că nu le place cum scrie cutare și cutare, însă când creația și activitatea cuiva este apreciată de specialiști în domeniu, nu trebuie să ne impacientăm prin părerile unor persoane neavizate sau care spun cuvinte de laudă doar pe linie de gașcă, ranguri , funcții și conjuncturi bazate pe diverse interese.

 

Vasile Dan MARCHIȘ 

poet, eseist, critic literar, publicist, fondatorul revistei Sintagme codrene



2 comentarii:

  1. Pă firong sau pe cipcă ți-ai făcut fotografia cu diploma, dilăule?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-ai avut o ștergură, ceva? Rău stai de-a casă!! Tăt bagi banii în prostii și-n poptiroașe pe care nu le citește nimeni!!!

      Ștergere