Joia Mare este una dintre cele mai adânci și tulburătoare zile din calendarul creștin, o zi în care lumina și întunericul se întâlnesc în același ceas. Ea aparține marii drame petrecută în Săptămâna Mare, fiind puntea dintre iubirea jertfelnică și trădarea care pregătește crucea.
Sunt ultimele ore de libertate ale lui Iisus Hristos înainte de patimă. Tensiunea este deja prezentă, autoritățile religioase complotează, poporul este neliniștit, iar unul dintre cei doisprezece ucenici a ales deja drumul întunericului.
Momentul cel mai important al zilei este Cina cea de Taină. Aici, Hristos instituie Sfânta Euharistie („Luați, mâncați… Beți dintru acesta toți…”), transformă pâinea și vinul în Trupul și Sângele Său, oferă omenirii modul de a rămâne în comuniune cu El peste veacuri.
Este, în același timp, o masă de rămas-bun și începutul unei veșnicii.
Urmează spălarea picioarelor. Într-un gest cutremurător de smerenie, Hristos spală picioarele ucenicilor. Această scenă răstoarnă ierarhiile lumii, arată că adevărata măreție este slujirea, devine modelul suprem de iubire concretă.
În aceeași noapte, Iuda Iscarioteanul își împlinește hotărârea și îl vinde pe Hristos pentru 30 de arginți, oferă semnul trădării printr-un sărut. Este poate cel mai dureros paradox: iubirea este trădată printr-un gest de afecțiune.
În grădina Grădina Ghetsimani, Hristos trăiește una dintre cele mai intense clipe: rugăciune până la sudoare de sânge, singurătate profundă, acceptarea conștientă a jertfei. „Părinte, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta…”
Noaptea culminează cu arestarea lui Hristos. Soldații vin conduși de Iuda, ucenicii fug, începe drumul spre judecată, batjocură și cruce.
Toate evenimentele din Joia Mare deschid definitiv drumul către Vinerea Mare, ziua răstignirii, moartea pe cruce, dar și, paradoxal, către Paște, biruința vieții asupra morții.
Pe plan spiritual se naște Liturghia ca formă de comuniune eternă, se definește modelul iubirii jertfelnice, se arată libertatea omului de a alege fidelitate sau trădare.
Joia Mare este ziua contrastelor, iubire vs. trădare, smerenie vs. orgoliu, comuniune vs. abandon. Este ziua în care Dumnezeu Se oferă pe Sine, iar omul, în aceeași clipă, Îl părăsește.
În tradiția ortodoxă se citesc cele 12 Evanghelii ale Patimilor, se evocă întreaga dramă a nopții, credincioșii trăiesc liturgic fiecare moment. Cele 12 pericope evanghelice ne reamintesc câteva dintre învățăturile importante ale lui Hristos, care definesc calitatea sa de Mântuitor, de salvator al nostru, din prăpastia în care ne aruncase păcatul strămoșesc.
El spune: „Pentru aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc adevărul” (Ioan 18, 37) sau „Eu sunt tulpina viței, iar voi mlădițele; cine rămâne întru Mine și Eu întru el acela aduce multă roadă (Ioan 15, 5) și „În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33). Adică Hristos a biruit păcatul, răul, moartea.
Dacă Joi către seară îl vedem pe Mântuitorul spălând picioarele ucenicilor de praful căldurilor, până Vineri îl vom vedea pe Fiul lui Dumnezeu hulit, pălmuit, scuipat, bătut, legat, încununat în chip batjocoritor cu cunună de spini, purtat de ici-colo, judecat nedrept și într-un final, răstignit între doi tâlhari.
Atunci s-au rupt și catapeteasma templului, Soarele s-a întunecat, neputând să-l vadă batjocorit pe Dumnezeu, de care se cutremură toate.
Joia Mare nu este doar istorie, este o oglindă. Fiecare om se regăsește în această zi, uneori în credința lui Petru, alteori în slăbiciunea ucenicilor, și, nu rareori, în tăcerea sau ompromisurile lui Iuda.
Este ziua în care ni se arată că iubirea adevărată nu fuge de suferință, ci o asumă și o transformă.
C.L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu