Intre cazurile ,,speciale" care mi-au format, mi-au....,,formatat" cariera de procuror, acesta e unul in care eu am invățat o lecție fundamentală. Aia cu...aurul, aia cu...telefoanele, aia cu...malpraxisul, aia cu..., aia cu..., toate vor fi avut un rol in formarea mea intelectuală, dacă eu am ajuns să gandesc așa cum găndesc acum, dar acesta mi-a servit o lecție fundamentală:
Un salt de rutină al parasutistilor sportivi, doi băieți si o fată, ea fiind iubita unuia dintre ei..
Pentru ca el a incercat să le facă o poză celor doi indrăgostiți, pozitionandu-se, contrar regulilor, sub ei, pentru că declanșatorul automat al parașutei de siguranță era de fabricație rusească si avea precizie de...tanc, pentru că acel ,,cinzeci de cogniac" dătător de adrenalină fusese in seara precedentă un pic mai mult, fiindcă fusese si o aniversare in gașca de parașutiști, pentru că..., pentru că.. parasutele celor doi băieți s-au infașurat una in alta... impactul letal cu solul a fost de neevitat.
La vremea aceea nu stiam nimic despre parasutism si parasutisti ( dacă ar fi loc de glume aici, aș zice că despre...parașute mai stiam cate ceva...)
In săptămana ce a urmat, am fost zi de zi cu ei. Mi-am baut cafeaua cu ei, la Aeroclub, pentru ca erau parașutisti din toata țara veniți la Baia Mare pentru ce știu eu ce eveniment de-al lor.
Am citit atunci, pe repede inainte, doua cărți despre sportul acesta.
N-am ,,luat declarații,, , am discutat cu ei. Am povestit. Mai aveam un pic și săream si eu cu parașuta de la 3000 m...
Erau cu toții bulversați de moartea camarazilor lor...
A doua zi, insă, i-am găsit la ora 9 cu parașutele in spate. ,,Ce faceți?", i-am intrebat năucit.
- ,,Dacă azi nu sărim, nu mai sărim niciodata!"
Am ințeles atunci cat de important este să nu lași loc și timp de pătruns deznădejdii! Disperării! Fricii! Cuvăntului acela pe care-l numește Ecleziastul! Deșărtăciunii...
Mi-am amintit cazul acesta acum cănd l-am văzut pe badea Gheorghe a Ciobăcului, cel care a donat si teren si clopote pentru biserica din Surdesti... Si nu din prea plin. Din agoniseala unei vieți de tăran.
L-am văzut dărămat, privind resemnat in pămant, in timp ce flacările mistuiau, cu o zi inainte de instalarea crucii in vărf, toata stradania lui si a consătenilor lui..
Si da, mi-am amintit de temerarii aceia cu parasutele lor defectuoase... Nici atunci, nici acum, nu e lucrul cel mai important de stabilit vinovați si vinovății...
Primordial este să nu lăsam loc deznădejdii, să nu lăsăm să se insinueze neincrederea in slava lui Dumnezeu, necredința..
Rezidirea trebuie sa inceapă de azi!
Îmbărbătati cu sfaturi bune si sprijiniți financiar, material, in asa fel incăt șurdeștenii să nu se simta singuri!
Sfințim biserica la anul, pe vremea aceasta, că si atunci infloresc cireșii.
Emil COSTIN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu